Astăzi, plânge cerul, plânge pământul cu lacrimile celor îngropați de vii… Românii din nordul înstrăinat al Bucovinei comemorează 84 de ani de la masacrul românilor din 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă

Astăzi, plânge cerul, plânge pământul cu lacrimile celor îngropați de vii… Românii din nordul înstrăinat al Bucovinei comemorează 84 de ani de la masacrul românilor din 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă

Plânge cerul și geme pământul la Fântâna Albă… Auzim acest plâns înăbușit ori de câte ori călcăm acest pământ însângerat, stropit de sângele și lacrimile martirilor români, secerați de gloanțele grănicerilor sovietici, sfârtecați de baionete, tăiați cu hârlețe de lipoveni la Fântâna Albă.

Venim aici în fiecare an ca la un loc de rugăciune, să aprindem o lumânare în memoria celor care s-au jertfit pentru Neam, pentru Țară. Venim cu duhovnicii noștri, care sunt însăși conștiința neamului – părintele Ion Gorda,  protopop de Hliboca, Vasile Covalciuc, protopop de Storojineț, însoțiți de un sobor impunător de fețe bisericești din cele 2 protopopiate, care au înălțat până la sufletele eroilor neamului divina rugăciune. Or, în fața românilor osândiți la moarte fiindcă își iubeau mai presus de orice Țara, Neamul, se roagă doar în genunchi.

Și anul acesta, ca și în anii precedenți, când ne aduna regretatul președinte Octavian Bivolaru, adunați în jurul președintelui Societății ”Golgota”, Vasile Rauț, românii din ținut au venit să îngenuncheze în acest loc sfințit prin sângele martirilor români, cosiți de mitralierele ”eliberatorilor” sovietici, doar pentru faptul că au dorit să trăiască liberi în țara lor.

Spre regret, mulți dintre liderii cu care ne plecam genunchii și inima la această  Cruce a Golgotei Neamului Românesc nu mai sunt în viață – Nicolae Toma, redactorul-șef al ”Zorilor Bucovinei”, președintele Societății Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina, Octavian Bivolaru, președintele Societății ”Golgota” a românilor din Ucraina, Ilie Popescu, președintele Societății ”Golgota”a românilor din regiunea Cernăuți, academicienii Grigore Bostan, titularul Catedrei de Română, Universitatea din Cernăuți, soția sa, dr. Lora Bostan, Vasile Tărâțeanu, președintele ONG Centrul Cultural Român ”Eu. Hurmuzachi”,  Alexandrina Cernov, directorul Editurii ”Alexandru cel Bun”, soțul dumneaei, istoricul Ilie Luceac, Ion Broască, președintele Societății Medicilor Români din Cernăuți, fratele său, criticul literar Ștefan Broască, scriitorul, colegul nostru Dumitru Covalciuc, președintele Societății ”Arboroasa”, care a pus aici prima cruce de lemn, etc. Le aducem și lor un pios omagiu, căci au meritat.

Cu pietate s-au închinat Eroilor români și au  depus o coroană de flori tricolore la Troița martirilor din Poiana Varnița de la Fântâna Albă, precum o fac în fiecare an,  diplomații români de la Consulatul General al României la Cernăuți – dna Irina Loredana-Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, consulul Cristian Dacica, referentul principal Florin Stan, care sunt alături de durerile și bucuriile noastre, a românilor înstrăinați. 

Măcelul de la Fântâna Albă -  sute de români au fost secerați de gloanțele grănicerilor sovietici, cei răniți tăiați de hârlețele lipovenilor ruși

În 1940, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de persoane. În această situație, mulți dintre băștinașii români au încercat să se reunească cu familiile, trecând granița în România în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal.

Astfel, la 19 noiembrie 1940, 40 de familii (105 persoane) din localitatea Suceveni au încercat să treacă granița noaptea la Fântâna Albă. Surprinși de patrulele sovietice, a avut loc o confruntare în care 3 au fost uciși, 2 răniți și capturați de sovietici. Restul grupului (inclusiv 5 răniți) a reușit să ajungă la Rădăuți. Drept represalii, autoritățile sovieto-ucrainene au ordonat arestarea și deportarea în Siberia a tuturor rudelor celor 105 de persoane. La 27 ianuarie  1941, peste 100 de persoane din localitățile Mahala, Ostrița, Horecea și alte câteva sate,  având mai mult noroc, au reușit să ajungă în România. Aceasta a dat curaj și altor români de a se uni cu Țara, cu frații. Astfel, în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941 un grup de aproximativ 500 de persoane din satele Mahala, Cotul Ostriței, Buda, Corovia, Voloca, Horecea-Urbană, Ceahor, Molodia și Ostrița^] a încercat să treacă în România. Oamenii au fost trădați și scosiți de mitralierele grănicerilor sovietici în Lunca, Prutul clocotind de sângele românilor omorâți. Precum în cazurile anterioare, toate rudele lor au fost considerate ”trădători de țară”, arestate și deportate în Siberia.

La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare, de câteva sute de oameni din mai multe sate de pe Valea Siretului  - Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni, Carapciu, etc., purtând în față un steag alb și însemne religioase - icoane, prapuri și cruci din cetină, a format o coloană pașnică și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 2 km de granița română, grănicerii sovietici  au deschis foc, secerându-i  cu mitraliere. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.

După masacru, răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la cele 5 gropi comune săpate dinainte. Grănicerii au chemat lipovenii locali, impunându-i să-i omoare cu hârlețele pe cei răniți rămași în viață.  Au dat lut peste ei cu buldozerele, unii fiind încă vii -  bătrâni, femei, copii, sugari. Două zile și două nopți, au spus  martorii oculari, printre care Dumitru Ungureanu din Storojineț, s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți muribunzii și-au dat duhul. Numărul exact al victimelor e puțin probabil  să se afle vreodată.

Pe locul unei gropi comune, după 1991, când Ucraina a devenit independentă, scriitorul și colegul nostru, ziaristul Dumitru Covalciuc, președintele Societății ”Arboroasa”, susținut de alte asociații național-culturale din Cernăuți, a înălțat o cruce, iar mai târziu, Societatea ”Golgota” a ridicat o troiță în memoria martirilor masacrați la Fântâna Albă.

La 12 aprilie 2011, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă nr. 796/2010 prin care data de 1 aprilie se instituie drept Zi națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabi^e, Wikipedia. Iar în anul 2015 deputatul Eugen Tomac a susținut constituirea unei Comisii parlamentare pentru restabilirea adevărului istoric în privința masacrului de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941.

Felicia Nichita-Toma, ”Zorile Bucovinei”, Cernăuți, nordul înstrăinat al Bucovinei