29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CÂT DE DURABILĂ NE ESTE UNIUNEA? (Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina”)

6 mai 2014 р. | Categorie: Noutăţi

O şedinţă mult întârziată

Aflăm dintr-un comunicat de presă că, în data de 8 februarie 2014, la  Bănceni, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi, a avut loc o „şedinţă extraordinară lărgită” a Secretariatului Executiv al Uniunii Interregionale „Comunitatea  Românească din Ucraina” (UICRU). Organizaţia, din câte ştim, a fost fondată în martie 2005 şi este condusă de Ion Popescu, deputat în Parlamentul de la  Kiev din patrea Partidului Regiunilor (până nu demult). Ca membri colectivi, din componenţa ei fac parte câteva organizaţii ale românilor din regiunea Odesa: Asociaţiile Naţional-Culturale „Basarabia” şi „Valul lui Traian” şi Societatea Ecologică „Ialpug” (preşedinţi A. Popescu, N. Moşu, P. Şchiopu), din raioanele Ismail şi Tatarbunar. Vestea de la Bănceni se pare că n-ar avea decât să ne bucure. În sfârşit, s-au adunat liderii noştri naţionali şi au pus lucrurile la cale. Poate că demult ar fi trebuit să se adune, în situaţia ce se menţinea în ţară de câteva luni, pentru a conveni asupra poziţiei UICRU şi a o face publică, în contextul evenimentelor din jurul asocierii Ucrainei la UE. S-au adunat. în fine, pe 8 februarie. Au adoptat şi nişte hotărâri, de care luăm cunoştinţă din comunicatul de presă şi… rămânem stupefiaţi, adică în mare nedumerire. Prin punctul 1 al deciziilor luate, membrii Secretariatului Executiv al UICRU le reamintesc membrilor colectivi ai organizaţiei că „... în conformitate cu Statutul şi Regulamentul Intern, niciun ONG membru colectiv al UICRU nu poate face declaraţii în numele întregii Comunităţi”. Aceloraşi membri colectivi li se spune că ei „funcţionează în mod autonom şi pot face declaraţii doar în numele propriilor organizaţii”. Nişte prevederi ce nu prea au nimic comun nici cu tematica eurointegraţionistă, nici cu nominalizarea poziţiei oficiale a conducerii organizaţiei. Cele citate mai sus seamănă mai curând cu o dojană(ca de pe vremea raikom-urilor) la adresa unor enigmatici membri colectivi (din câte citim) ai UICRU, care (deducem) au procedat nu aşa cum dorea conducerea UICRU. Asta i-a preocupat în primul rând pe cei adunaţi la Bănceni. Ce s-a întâmplat, aşadar? Efectul scrisorii deschise S-au întâmplat următoarele. Pe 27 ianuarie curent, mai sus pomeniţii trei lideri ai ONG-urilor din sudul Basarabiei, membri colectivi ai UICRU, au adresat o scrisoare deschisă deputatului poporului, I. Popescu, preşedinte al organizaţiei. În ea şi-au exprimat dezacordul cu poziţia actualei conduceri a UICRU care, timp de două luni (decembrie 2013 – ianuarie 2014) n-a luat o poziţie „unitară şi publică” în contextul evenimentelor legate de asocierea Ucrainei la UE, asumându-şi doar punctul de vedere al Partidului Regiunilor, din care făcea parte I. Popescu. Lucru care, se spune în scrisoare, este îndetrimentul opţiunilor proeropene fireşti ale comunitarilor români din sudul Basarabiei şi din toată Ucraina. Semnatarii scrisorii deschise îi cer deputatului Popescu să-şi retragă votul de sub pachetul de legi controversate şi antidemocratice adoptate de Parlamentul Ucrainei pe 16 ianuarie şi săacţioneze în continuare, din partea Comunităţii, în vederea semnării cât mai curând a Acordului de asociere a Ucrainei la UE. Se mai vorbeşte despre oportunitatea ieşirii domnului Popescu din facţiunea parlamentară a Partidului Regiunilor şi despre faptul că, dacă dezideratele scrisorii deschise vor fi ignorate de către conducerea UICRU, cele trei organizaţii sud-basarabene ar putea să abandoneze UICRU. O altă hotărâre adoptată la Bănceni pe 8 februarie, se spune în comunicatul de presă, prevede lansarea unui apel către populaţia românofonăca aceasta să nu se implice în actele de violenţă ce aveau loc la Kiev şi în alte localităţi. Şi cam atât despre poziţia Comunităţii faţă de asocierea Ucrainei la UE şi faţă de evenimentele din Ucraina legate de acest proces. Ulterior, apelul a fost făcut public, dar situaţia despre care am povestit până aici trezeşte, dupăcum spuneam mai sus, nedumeriri serioase şi iată de ce. Observăm că atât şedinţa „extraordinară lărgită” din 8 februarie, cât şi comunicatul de presă s-au produs după (abia după) apariţia scrisorii deschise a celor trei lideri ai ONG-urilor din regiunea Odesa. Au trebuit să treacă douăluni de la declanşarea cunoscutelor evenimente din centrul Kievului pentru ca persoanele din conducerea UICRU să facă ceea ce trebuiau, probabil, să facămult mai înainte. Dar dacă sud-basarabenii nu trăgeau alarma? Îşi mai făceau, oare, publică poziţia liderii de la Cernăuţi sau mergeau mai departe în linişte, mână în mână cu Partidul Regiunilor din care făcea parte deputatul I. Popescu? Oricum o dai, se impun aceste neplăcute întrebări.

Funcţionăm „în mod autonom”

Am făcut afirmaţiile de mai sus pentru că ştiu nu din auzite cum a apărut nevoia de UICRU, mai bine zis cine a avut nevoie de ea şi în ce împrejurări (preelectorale) anume. Am fost printre participanţii adunării constituante din martie 2005, de la Hliboca, împreună cu P. Şchiopu, N. Moşu şi regretatul V. Cojocaru. Fiind prea naivi, se vede, credeam că nou-creata Uniune va fi o punte de legătură între românii din nordul Bucovinei şi cei sudul Basarabiei şi îi va ajuta pe aceştia din urmă să-şi consolideze eforturile pentru a supravieţui, angrenându-i în activităţi comune, la nivel de UICRU, fiindu-le un sprijin de care aveau şi mai au nevoie. Dar n-a fost să fie aşa. Au trecut de atunci nouă ani. Şi iată că, în comunicatul de presă din 8 februarie 2014, membrilor colectivi ai UICRU li se aduce aminte că „în perioada dintre Congrese şi şedinţele ordinare ale organelor de conducere ale UICRU” ei trebuie să funcţioneze, precum citim, „în mod autonom”. Acest postulat, în pomenitul comunicat de presă, apare drept unul prioritar pentru conducerea UICRU, figurând sub nr. 1. Adică, membrii colectivi să-şi caute de treabă acolo unde se află respectivele organizaţii şi să nu le încurce liderilor de la Cernăuţi preocupările lor majore. De aceşti membri colectivi e nevoie (concluzia se impune) doar la congrese. Probabil, pentru a demostra că UICRU este, totuşi, o organizaţie pe ţară, adică pe toată Ucraina. În final, o referire la rezultatele funcţionării „în mod autonom”. În regiunea Cernăuţi, acolo unde-şi are sediul UICRU şi unde se găsesc forţele ei principale, din 2004 pânăîn 2013, numărul şcolilor cu limbă de predare română s-a redus de la 87 la 70. Despre aceasta declara anul trecut, într-un interviu postat pe site-ul periodicului „Adevărul”, jurnalista bucovineană Felicia Nichita-Toma (îl găsiţi pe „Toc Press”, postat în 15.07.2013). Adică, în regiunea Cernăuţi, practic, în 10 ani au fost deznaţionalizate 17 şcoli cu limba de predare română. Un indicator care îl întrece pe cel similar din regiunea Odesa şi care vorbeşte de la sine despre „eficienţa” funcţionării „în mod autonom” a UICRU.

Vadim BACINSCHI