Atrocitățile nu pot fi date uitării! Au trecut 84 de ani de la masacrul din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, când lângă localitatea Lunca, Ținutul Herţa, sute de români nevinovaţi din satele din jurul Cernăuţiului au fost cosiți de mitralierele grănicerilor sovietici

Au trecut 84 de ani de la masacrul din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, când lângă localitatea Lunca, Herţa

Au trecut 84 de ani de la masacrul din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, când lângă localitatea Lunca, Herţa, sute de români nevinovaţi din satele din jurul Cernăuţiului, majoritatea fiind din Mahala, au fost secerați pe malul drept al Prutului de gloanţele mitralierelor grănicerilor sovietici, au fost înjunghiaţi de baionetele călăilor bolşevici, unica vină a acestor oameni paşnici fiind dorinţa de libertate, de a scăpa de jugul asupritorilor.

Multă apă s-a scurs pe învolburatul bătrânul Prut, care atunci, în 1941, a gemut însângerat şi înfierbântat de sângele  martirii români masacraţi de mitralierele călăilor sovietici în Lunca Prutului doar pentru singura vină că au dorit că trăiască liberi în ţara lor de sorginte. Mult amar de vreme românii răstigniţi pe crucea Golgotei neamului românesc aici, pe malul Prutului, n-au avut nici cruce, nici lumânări aprinse la căpătâi, doar lumină în ceruri, cu excepţia celor din groapa comună, identificaţi, aduşi şi reînhumaţi creştineşte în cimitirul din Mahala.

Acum, toţi cei răpuşi aici, din primul grup, hotărât să treacă clandestin în România în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1941, români din Mahala, Buda şi Ostriţa-Coteni, dar şi cei masacraţi la 6-7 februarie, sutele de români seceraţi pe malul Prutului sau înecaţi sub sloiurile de gheaţă, tineri din Boian, Ostriţa Herţei, Horecea Mănăstirii şi Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Voloca, Ceahor, Corovia... au o Cruce simbol, o troiţă.

Candela memoriei ar trebui să ardă tot mai viu la Crucea martirilor din Lunca Prutului, eroilor măcelăriţi, nu departe de gardul de sârmă ghimpată ce ne desparte de fraţi, unde pământul geme încă sub picioare şi se mai aude plânsul înăbuşit al celor răniţi şi îngropaţi de viu alături de cei împuşcaţi,

În fiecare început de februarie aici veneau tineri şi vârstnici pentru a aprinde o lumânare în memoria mucenicelor fără vină, viaţa cărora a fost secerată fără cruţare de mitralierele grănicerilor sovietici, celor tari în credinţă şi suferinţă, care s-au jertfit pentru neamul românesc, care, prin moartea lor tragică, ne-au lăsat legământ să fim şi mai puternici, mai uniţi în credinţa limbii materne pentru păstrarea identităţii naţionale. Să nu uităm pentru ce şi-au sacrificat tinereţea, au mers la moarte sute şi chiar mii de tineri români din satele din jurul Cernăuţiului, dreptul nostru la graiul strămoşilor fiind plătit cu viaţa lor.

Felicia NICHITA, pentru „Zorile Bucovinei”