UN AN FĂRĂ SAVANTUL ILIE POPESCU, PATRIARHUL CULTURII ROMÂNEŞTI DIN CERNĂUȚI

12 octombrie 2024 р. | Categorie: Cernăuți

UN AN FĂRĂ SAVANTUL ILIE POPESCU, PATRIARHUL CULTURII ROMÂNEŞTI DIN CERNĂUȚI

S-a stins din viață la vârsta de 84 de ani. ”Voi sunteți oaspeți, rămâneți aici, iar eu plec Acasă!”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale profesorului Ilie Popescu, președintele Societății ”Golgota” a românilor din regiunea Cernăuți. Lucra la cea de-a 34 carte. Corecta greșelile. Apoi a dorit să se odihnească puțin, să doarmă. A adormit și nu s-a mai trezit. A trecut prin iadul deportărilor staliniste, mama sa cu 8 copii, cel mai mic avea 2 anișori, fiind deportată în pustiurile Kazahstanului, după ce tatăl a fost ucis de ocupanți. Dumnezeu i-a dat ani mulți -84 - și moarte ușoară, probabil pentru faptele-i creștinești – a înălțat în satele noastre românești cruci martirilor, osemintele cărora au rămas să zacă în neagră străinătate, a făcut ca ”piatra să plângă pentru posteritate”, după cum spunea.

Planifica la sfârșitul lunii octombrie să-și lanseze noua carte, dorea să ne adune grămăjoară, dar am venit să ne luăm rămas bun de la el.  L-a petrecut în ultima sa călătorie pământească întreaga spiritualitate românească din nordul Bucovinei istorice, la majoritatea dintre ei le-a fost dascăl la Universitatea din Cernăuți, Catedra de Filologie Română. Ultimul cuvânt de ”Adio” profesorului, activistului obștesc Ilie Popescu, i-am spus la sediul Palatului Național al Românilor din Cernăuți, apoi cortegiul funerar și-a continuat calea spre baștina savantului – Pătrăuții de Jos, unde a fost dat țărânei.

Cu o activitate de  peste patru decenii la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii din Cernăuţi şi 43 de promoţii, cărora le-a înaripat zborul în lume, cu peste 400 de studii, publicaţii, 34 de cărţi în palmaresul creaţiei, zeci de premii şi menţiuni, dl Ilie Popescu a ţinut sus stindardul românismului nu doar la Catedră, ci și urmând decenii de activitate publică fructuoasă în cadrul Societăţii „Golgota” a românilor din regiunea Cernăuţi, preşedinte al căreia a fost peste douăzeci de ani. Din pensia sa modestă regretatul savant  ridica cruci-simbol, troiţe în memoria martirilor români.

Dus împreună cu mama şi fraţii în neagră străinătate, unde au îndurat foame şi nevoi, însă n-au uitat limba română, să se roage în graiul strămoşilor, printr-un miracol divin revenind acasă. Deşi anii copilăriei au pus pecetea suferinţei pe chipul savantului, a rămas, totuşi, optimist, vesel şi fericit prin activitatea sa. Trecând prin cele mai oribile încercări ale represiunii staliniste, dr. Ilie Popescu, preşedintele Societăţii Regionale „Golgota”, în aceşti ani cât s-a aflat în fruntea asociaţiei,  s-a străduit, în virtutea posibilităţilor, să realizeze aproape totul ce şi-a propus, nu doar articole şi cărţi publicate - triste amintiri personale şi relatări ale celor care au trecut prin calvarul regimului comunist, dar şi cele 8 cruci-monument, înălţate în satele  din  regiune, amintesc fugitiv de  calvarul prin care a trecut familia sa după anexarea Bucovinei de către sovietici – arestarea tatei şi condamnarea lui la moarte, 8 suflete, copilaşi micuţi, cel  mai mic având 2 anişori,împreună cu măicuţa lor, fiind deportaţi  în neagră străinătate, în stepele pustii din nordul Kazahstanului, unde, graţie rugăciunii către Hristos,  jertfei mamei sale, care-şi lua de la gură ultima fărâmă pentru a-şi hrăni copiii,  au supravieţuit foametei și gerului, s-au întors la baştină. Acest sacrificiu al tuturor mamelor cu suflet de heruvimi, care s-au jertfit întru salvarea de la moarte,  din gulagurile regimului totalitar comunist, a copiilor, a fost înveşnicit de savant printr-un monument-simbol al tuturor mamelor, care au avut un rol decisiv în tragedia neamului, înălţat în satu-i de baştină – Pătrăuţii de Jos, preşedintele "Golgotei" fiind ferm convins că istoria unui popor se face şi cu pana, dar şi din piatră: „Constantin Brâncuşi spunea că a făcut ca piatra să cânte pentru posteritate, noi, cei de la „Golgota”, facem ca piatra să plângă pentru posteritate. Nu facem doar pentru cei morţi, care au îndurat chinurile calvarului deportărilor şi înstrăinării, ci  mai mult pentru cei vii, ca grozăviile prin care am trecut să rămână în istorie.  Dau din propriul buzunar, dar crucea, amintirea, rămâne”, afirma dl Ilie Popescu.

Nu putem trece cu vederea  nici prodigioasa-i activitate ştiinţifică, munca depusă de savant la editarea cărţilor, eforturile pe care le-a depus preşedintele “Golgotei” pentru a monumentaliza suferinţele  exilului familiei sale, martirajului neamului românesc.

Puţini savanţi din Bucovina s-au bucurat de realizarea de a fi incluşi în Enciclopedia marilor lingvişti ai lumii, editată în Federaţia Rusă,  numeroase lucrări, studii şi publicaţii ale savantului au văzut lumina tiparului anume în cel mai vechi, popular  şi cu tradiţii ziar al românilor din Ucraina, „Zorile Bucovinei”.

Prietenii din Țară vorbeau despre dl Ilie Popescu că e ”Mândru semincer al Bucovinei”, „e ca un Stejar al lui Ştefan cel Mare, înfipt în spiritualitatea nord-bucovineană”.

Meritul lui nu constă doar în faptul că a scris despre deportări, ci că într-un fel, prin cele înşirate în carte, în presă, prin înălţarea, prin satele noastre româneşti, a zeci de cruci-simbol în memoria românilor martirizaţi, îi aducea Acasă pe cei deportaţi. A făurit istoria cu pana în piatră, după cum personal mărturisea, ”ca piatra să plângă pentru posteritate”.

Printre cele 33 de cărţi editate ale  savantului şi scriitorului Ilie Popescu se numără şi “Răsfoind paginile vieţii”, „Drumul spre Golgota” . ”Drama familiei Grijincu-Popescu” (despre drama familiei sale deportate în Kazahstan).

Scriam la aniversarea-i de 80 de ani de la naștere că pentru savantul Ilie Popescu, la fel precum pentru dramaturgul englez W. Shakespeare, „ştiinţa este aripa pe care ne înălţăm spre cer”, iar credinţa, activitatea-i publică, e aripa îngerului ce-i dă viaţă, care-l face fericit, îi dă puteri să trăiască şi să muncească împăcat cu sine şi cu Dumnezeu, lăsând o frumoasă, dar, totodată, tristă pagină în istoria Bucovinei trunchiată de la trupul Ţării Mamă”.

E dureros de trist că ne-a părăsit. N-a reușit să-și lanseze ultima carte apărută anul precedent.

Va trăi în inimile noastre prin ceea ce a lăsat posterității. Noi îi vom păstra vie amintirea.

Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei