GRIGORE GHICA A III A FOST OMORÂT, FIINDCĂ S-A ÎMPOTRIVIT CEDĂRII BUCOVINEI

Cum a fost asasinat Vodă Ghica

GRIGORE GHICA A III A FOST OMORÂT, FIINDCĂ S-A ÎMPOTRIVIT CEDĂRII BUCOVINEI

În comparaţie cu domnul Constantin Brâncoveanu, care a fost canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Română, despre domnitorul-martir Grigore Ghica III se cunosc destul de puţine lucruri. Atenţia asupra realizărilor şi a morţii sale s-a diminuat, posibil,  pentru simplu fapt că a fost inclus în categoria fanarioţilor.

Ca domnitor, a fost duşman Austriei, iar intrigile îl ajută mult în politica dusă faţă de turci. Pe plan intern, a regularizat strângerea birurilor şi a pus capăt abuzurilor. A înfiinţat o fabrică de postav la Chipireşti şi a zidit lângă Mitropolie o şcoală ca urmare a reorganizarii învăţământului, reuşind astfel să aducă ţara la o relativă bunăstare. Ca orice alt domnitor fanariot, a domnit atât în Moldova, cât şi în Muntenia. Grigore al III-lea Alexandru Ghica, a fost domnitor al Moldovei în două rânduri: 18 martie 1764 - 23 ianuarie 1767 şi septembrie 1774 - 1 octombrie 1777 şi al Munteniei: 17 octombrie 1768 - 5 noiembrie 1769.

Tronul Moldovei îl recâştigă după Tratatul de la Kuciuk-Kainargi în 1774, însă este înscăunat ca domnitor în septembrie 1774, firmanul de numire sosind la Iaşi la 9 octombrie 1774. Imperiul Habsburgic s-a înţeles în secret cu Rusia şi în 1775 obţine de la Imperiul Otoman Bucovina, cu toate că domnitorul şi boierii au protestat vehement. Acesta este şi motivul care i-a grăbit sfârşitul, fiindcă a protestat împotriva pierderii Bucovinei, austriecii au cerut turcilor să-l înlăture. Aceştia au trimis un capugiu (agent executor) la curtea lui Grigore care l-a ucis la 1 septembrie 1777, spre indignarea opiniei publice europene.

Cum a fost asasinat Vodă Ghica

Conform lui Mihail Kogălniceanu, în acea zi fatală  trimisul Porţii, Kapigibaşa,  se opri la Iaşi într-o casă din Beilic, zona unde erau găzduiţi turcii. Într-un tainic iatac a ţinut sfat cu doi boieri, care pregătiseră pierzania lui Ghica Vodă. Boierii stau într-o postură umilită în genunchi, pe un covor întins pe jos, departe de divan. „Ei, boieri, zise el în sfârşit, tăind tăcerea, pica-va oare vulpea în cursa vînătorului? Va veni, oare, ghiaurul? – Va veni, slăvirea ta, îi răspunse unul din boieri… – Va veni, Effendi”, adăugă celălalt boier.

Cei doi doctori (străinul Fotachi şi românul Gavrilachi) îl vizitează pe vizirul prefăcut bolnav pentru a-l atrage în cursă pe Ghica, aducându-l la sine în curtea Beilicului. Fotachi îi spunea  lui Grigore Ghica: „Îi bolnav, Măria Ta, îi bolnav şi nu-i dau o zi de viaţă”. Gavrilachi, dimpotrivă: „Măria Ta…, era galben la faţă, pulsul lui era foarte slab. Dar tot te rog, Măria Ta, nu te duce, ochii lui m-au speriat”. Ghica, însă, n-a ascultat de sfatul doctorului, nici de rugăminţile şi plânsul Doamnei şi al domniţelor, de aluziile ce i se făcură, de avertismentul prietenilor din Constantinopol, şi nici de sfatul domnului Munteniei, Ipsilanti, şi chiar nici de semnul lui Dumnezeu, care opri caii în poarta palatului din Belic (caii oprindu-se fără niciun motiv, încât „în zadar vizitiul le sfâşia coastele cu biciul, în zadar idicliii se scoborîră din coadă şi-i trăgea de zăbală, în zadar deliii îi împingeau cu săbiile, caii se lăţiseră la pământ şi stăteau nemişcaţi”). Ghica poate c-ar fi scăpat de moarte, dar fatalist – ca şi Caesar la 44 î. Chr. – „orbit de soartă, printr-o îndrăzneală nebunească, nu vru să vadă un semn înştiinţător în stătutul cailor; se scoborî şi-şi urmă drumul pe jos până la palat”. Acolo, după primirea de rigoare, 40 de bostangii înarmaţi tăbărâră asupra lui deodată. Lupta fu crâncenă şi onorifică pentru domnitor.

Tocmai atunci Kapegibaşa scosese o năframă de mătase neagră şi o aruncă pe umerii lui Ghica, strigând “Mazil! Hain!”. Domnul sări în picioare. Haznetarul se apropie din spate de-l lovi drept între umeri, făcându-i o rană de moarte. Ghica răcni ca un leu rănit şi se smuci. Atunci porni o luptă  pe viaţă şi moarte - două braţe fără arme împotriva a 40 de hangare. Dar mâinile nenorocitului Domn, întărite prin curajul deznădăjduirii, se făcuseră mai înfricoşate decât cuţitele acelor ticăloşi robi. De o mare putere fizică, el se luptă la început cu călăii săi, smulse din mâna unuia hangarul, prin lovituri voiniceşti  omoară opt din ei… Kapegibaşa, în toată vremea aceasta, şedea pe divan şi se uita liniştit, aţâţându-i pe mârşavii bostangii, care  se apropiară de Domnitor şi-i împlântară în trup toate cuţitele lor. Ghica căzu mort lângă fereastră, iar turcii strigară: Allah! Atunci ceasornicul turnului de la Trei Ierarhi bătu trei ceasuri şi jumătate de noapte. Aşa muri Ghica Vodă, jertfă a patriotismului şi a bunătăţii sale. A fost dezbrăcat gol şi aruncat în curtea Beilicului. Averea i-a fost confiscată, Doamna şi domniţele duse roabe la Constantinopol, iar capul lui „împodobi” mai multe săptămâni poarta padişahului otoman. Trupul domnitorului a fost înmormântat în Biserica Sf. Spiridon din Iaşi, unde se află şi astăzi. Astfel s-a sfârşit tragica poveste a vieţii viteazului Domn, trădat de boieri.

Felicia NICHITA-TOMA pentru ”Zorile Bucovinei