”București, București, fratele meu ești!”. - Inima românilor din Cernăuți bate în unison cu Inima capitalei României la 565 de ani de la prima atestare documentară a orașului București
20 septembrie 2024 р. | Categorie: Cernăuți
”București, București, fratele meu ești!”. - Inima românilor din Cernăuți bate în unison cu Inima capitalei României la 565 de ani de la prima atestare documentară a orașului București
Când eram mică și părinții mă duceau la bunica, la țară, la Voloca, o auzeam cântând duios: ”București, București, fratele meu ești!”, de Dan Manolache, fascinantele versuri ale unui cântec interpretat cu suflet de inegalabilul Gică Petrescu! Cu sufletul și bunica îl cânta.
Avea o voce frumoasă de un lirism tulburător. Îngânam și eu după bunica, căci eram fascinată cum cântă. Îi plăcea să cânte când lucra, mai ales cântece patriotice: ”Pe-al nostru steag e scris Unire…”, ”Treceți batalioane române Carpații…” ș.a., dar și cântece populare. Iar când părinții mă luau vinerea acasă, le cântam în week-end toată ziulica: ”București, București, fratele meu ești”, mândră că știu a cânta la fel de frumos ca bunica. Aveam doar 3 anișori și am reținut doar aceste cuvinte. Mai cânta un cântec popular foarte trist - ”S-a dus tăticul la război…”, iar eu, văzând-o mâhnită, o îmbrățișam și plângeam împreună. Desigur, căpșorul meu micuț nu prea înțelegeam sensul cuvintelor acestor frumoase cântece, pe care le cânta mămuca, așa-i ziceam, dar le înțelegea ea, bunica. Când eram mai mare am înțeles și eu că le trăia cu sufletul.
Desigur, bunica nu prea știa istoria orașului București, dar își iubea Țara, Patria istorică, cântecele și portul popular, tradițiile și datinile strămoșești, pe care le păstra cu sfințenie. Trăind în uniunea sovietică, nu prea avea de unde să știe că primul act domnesc, care atestă existenţa Bucureştiului, a fost emis de Vlad Ţepeş cu 565 de ani în urmă. Prin conţinutul lui, Voievodul, “cu a sa bunăvoinţă, cu inimă curată şi luminată”, dăruia “lui Andrei şi cu fiii săi, Poiana lui Stev şi lui Iova şi lui Drug… ocina lui Petre din Ponor… Şi cine dintre dânşii va muri, iar ocinele să fie celor rămaşi, la dânşii prădalnica să nu fie”. Hrisovul, un pergament lung de 45,5 cm şi lat de 30,5 cm, scris în slavonă, era emis cu scopul de a-i scuti pe cei amintiţi de dările obişnuite, pentru ocina lor din Mehedinţi şi se încheia cu menţiunea că “s-a scris în septembrie 20, în cetatea Bucureşti, în anul 6968 “, adică 1459.
Diana Toma, ”Zorile Bucovinei”
