Cel Mare, cel Bun, cel Sfânt” - astfel, afirma Eminescu, a rămas Ştefan cel Mare pentru urmaşi. Sfințirea,în Codrii Cosminului, a Sfintei Cruci – Monumentul simbol în cinstea ”apărătorului creștinătății” - Ștefan cel Mare și Sfânt.

15 iulie 2024 р. | Categorie: Bucovina

Cel Mare, cel Bun, cel Sfânt” - astfel, afirma Eminescu, a rămas Ştefan cel Mare pentru urmaşi. Sfințirea,în Codrii Cosminului, a Sfintei Cruci – Monumentul simbol în cinstea ”apărătorului creștinătății” - Ștefan cel Mare și Sfânt.

„Mai presus de tihna noastră stă apărarea fiinţei şi neatârnarea ţării noastre!”. Această moştenire testamentară nepreţuită, exprimată prin cuvintele scrise pe pergamentul din icoana sa, lăsată moştenire ”urmaşilor urmașilor noștri” de către Ştefan cel Mare şi Sfânt, care şi-a iubit neamul mai presus de toate şi s-a jertfit pentru el, urmează s-o păstrăm şi s-o transmitem mai departe urmaşilor, să ne păstrăm credinţa ortodoxă, limba, fără de care nu mai suntem un popor, să ne cinstim înaintaşii. Anume prin această iubire faţă de cele sfinte ale Neamului îl cinstim după cum merită pe Sfântul Ştefan cel Mare.

Gloria lui Ștefan cel Mare a însufleţit românii în momente de răscruce ale istoriei. Cu numele Voievodului pe buze s-au jertfit Eroii pentru Neam și Țară. La împlinirea a 520 de ani de la trecerea sa în veșnicie și cu ocazia a 527 de ani de la victorioasa bătălie a arcașilor Măriei Sale asupra leșilor în Codrii Cosminului, sus pe deal la Cosmin, pe unde și-a purtat pașii vrednicul Voievod, pe teritoriul satului Hrușăuți sau cum i se mai spune, Plaiul lui Vodă, comuna Voloca, prin osârdia parohului Bisericii ”Sfinții Arhanghel Mihail și Gavriil” din Hrușăuți, părintelui Dumitru Tocar, a protopopului Ioan Gorda, cu mâna darnică a enoriașilor din Voloca și Hrușăuți și sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a fost înălțată și sfințită Sfânta Cruce, simbolicul monument care le va aminti urmașilor despre vrednicul și viteazul înaintaș.

Serviciul divin a fost oficiat de un sobor de înalte fețe bisericești din Ucraina și România în frunte cu ÎPS Episcopul de Bănceni Siluan, la manifestare fiind prezenți, cu un frumos coș de flori tricolore și un pios mesaj dna consul general al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, însoțită de ministrul plenipotențiar Nicolae Dan Constantin, Vasile a Dăscăliței, președintele Asociației Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța, arhimandritul Dosoftei Dijmarescu de la Sfânta Mănăstire Putna, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuţilor, ctitoria credinciosului Voievod, necropola cu mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, care n-a venit cu mâna goală, ci cu un dar ales – iconițe cu chipul Sfântului Ștefan, etc.

Domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova începe la 14 aprilie 1457. „Cel Mare, cel Bun, cel Sfânt” - astfel, afirma Eminescu, a rămas Ştefan cel Mare pentru urmaşi.

Fiu al domnului Bogdan al II-lea şi al Mariei Oltea, Ştefan l-a înfrânt în 1457, la Doljeşti, pe Petru Aron, ucigaşul tatălui său, fiind uns domn al Moldovei de către mitropolitul Teoctist. Domnia i-a fost marcată de numeroase lupte, cele mai multe cu turcii, care deveniseră o ameninţare pentru Europa şi pentru întreaga Creştinătate, dar și cu cei mai apropiați vecini ai săi - polonezii, ungurii, momente reflectate de istoricul Vasile Adăscăliței din Dorohoi. .

Un moment crucial în viaţa sa avea să fie cel din lupta de la Şcheia (1486), în care Voievodul a căzut de pe cal, zăcând jumătate de zi printre morţi, aceasta şi înţelegerea că invazia otomană nu poate fi stăvilită numai cu forţa, cu armele, au condiţionat o schimbare cardinală în activitatea sa.

Prima parte a domniei sale a fost marcată de războaie. Singura mănăstire pe care Domnitorul a înălţat-o în această perioadă a fost Putna (1466–1469), vestita ctitorie unde se află locul de veşnică odihnă al Marelui Voievod. De la Voievodala ctitorie conducerea căreia nu uită de frații înstrăinați.

În timpul domniei lui de 47 de ani, până în ziua morţii sale, la  2. 07. 1504, Domnitorul a reorganizat administraţia, a impulsionat comerţul, a refăcut sistemul de apărare al ţării; din acea epocă datează primele cronici, ca şi mănăstirile pictate în „stilul moldovenesc”; Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în 1992, momente sensibilizate de Episcopul de Bănceni Silian??? și părintele Dumitru Tocari.

Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie, marea lor majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469, victorioasa bătălie din Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, la 26 octombrie 1497, momente din viața Domnitorului evocate de părintele Dumitru Tocari.

Însă cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475.

Cea de-a doua parte a domniei sale Ştefan cel Mare a dedicat-o, în deosebi, ctitoriei de biserici şi mănăstiri. Cronicile vremii atestă peste 44 de biserici şi mănăstiri, înzestrate de Domnitor cu moşii, icoane, cărţi sfinte, odoare necesare serviciilor divine.

Sfârşitul Domnului a fost unul pe măsura vieţii sale: „Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă” (Letopiseţul lui Grigore Ureche).

A unit românii de pretutindeni la mormântul său prin serbările naţionale de la Putna (1871 şi 1904). Şi noi, cei de astăzi, avându-l ca model, ne recâştigăm încrederea în forţele noastre şi ştim că Dumnezeu, pentru astfel de mărturisitori, nu lasă un popor să piară. Un popor creştin care, în momente de mare cumpănă sufletească, se inspiră din viaţa trăitorilor în Dumnezeu, îşi va păstra identitatea şi va şti să răspundă la orice ameninţare, a sensibilizat  Episcopul de Bănceni în predica sa..

Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind un număr mare de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.

În ultimii ani de domnie Ștefan respinge expansiunea polonă a regelui Ioan Albert, pe care îl învinge în bătălia din Codrii Cosminului (26 octombrie 1497).

A fost numit de Papa Sixt al IV-lea ”atlet al lui Hristos”. Din relatările cronicarilor este cunoscut ca om al rugăciunii și postului (se spune că își îndemna oștenii la post și împărtășanie înaintea războaielor), fiind povățuit de marele Daniil Sihastrul.

La nici trei decenii de la trecerea în neființă, la 3 februarie 1531, Ștefan cel Mare, era amintit de Sigismund I, regele Poloniei (1506-1548), ca Stephanus ille magnus (”acel mare Ștefan”). Bernard Wapowski, cartograful și istoriograful oficial al aceluiași rege, consemna că domnul moldovean era ”principele și războinicul cel mai vestit” din epoca sa.

Doctorul Matteo Muriano, trimis de Veneția la Suceava, în vara anului 1502, spre a-i acorda asistența medicală principelui moldovean, consemna în raportul său că acesta ”este un om foarte înțelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supușii săi, pentru că este îndurător și drept, veșnic treaz și darnic”. Văzut de contemporanii lui europeni ca un șef de stat care a reușit să se mențină la cârma țării 47 de ani, pe plan intern el a simbolizat stabilitatea, continuitatea, dezvoltarea economică, dreptatea, încât la înmormântarea sa în Moldova ”jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său …” (Grigore Ureche).

Manifestarea de sfințire a Sfintei Cruci s-a încheiat cu imnurile patriotice înălțate de Coriștii din Voloca și Hrușăuți, dirijați de Gheorghe Sadovei - ”Bucovina” și ”Când a fost să moară Ștefan”, ultimul interpretat împreună cu Corul ”Dragoș Vodă”, dirijor Dumitru Caulea.

Gospodinele din Hrușăuți au  invitat oaspeții, printre care lideri de societăți, jurnaliști, la o agapă întru cinstirea celui mai mare și mai viteaz domn pe care l-a avut românii, România –Patria noastră istorică.

Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți