Nu există iubire mai sinceră pentru Eminescu decât în dulcea lui Bucovină, unde Poetul se înalţă cu dorul românului înstrăinat

Eminescu  e tot ce ne-a rămas neîntinat din apele, din cerul şi din pământul nostru românesc.  Eminescu este întruparea cerului şi pământului românesc, vorba lui Mircea Eliade: „Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele”. Eminescu, ca nimeni altul, ne-a revelat alte zări, ne-a făcut să simţim mai pronunţat bătaia inimii, să cunoaştem lacrima dorului de Neam, Grai, ne-a adus bucuria luminată de norocul de a fi ROMÂN.

La Cernăuţi, unde se mai aud paşii Poetului, la 15 iunie, la împlinirea 135 de ani de la trecerea în veşnicie a  celui mai frumos suflet poetic românesc şi a celei mai înalte conştiinţe a neamului nostru  - Mihai Eminescu, în ziua când Luceafărul se înalţă în divinul cerescului său cânt, în dulcea Bucovină a  Poetului, care, prin respiraţia spiritului, dăinuie de dincolo de moarte, a lăcrimat abundent cerul  cu suave petale de crini şi de trandafiri,  la ambele statui ale  lui Mihai EMINESCU – din curtea Casei profesorului său iubit Aron Pumnul şi  din centrul străvechii urme,steaua Poetului nostru naţional luminând  prin periplul strălucitor al manifestării organizate de Societatea „Mihai Eminescu”, președinte Vasile Bâcu, Muzeul ”Mihai Eminescu”, director Elena Vântu-Tărâțeanu, în parteneriat cu Consulatul General al României la Cernăuţi, cu prezența și mesajele dnei Irina-Loredana Stănculescu, consulul general al României la Cernăuți, și ministrul plenipotențiar Nicolae Dan Constantin..

Români din dulcea lui Bucovină i-au adus o lacrimă în inimă şi o floare în neuitare, deşi prin freamătul iubirii din sufletul lor şi şoaptele teilor ce-i străjuiesc nemurirea a prins aripi adevărul că Eminescu e tot ce avem mai scump, mai sfânt de la zidirea neamului încoace, e sufletul şi conştiinţa fiinţei noastre naţionale, speranţa în ziua de mâine.

Printre acei cu dor în suflet, care i-au troienit cu drag într-un munte de flori veşnicia, s-au numărat reprezentanţi ai Consulatului General al României la Cernăuţi, membri ai societăţilor naţional-culturale româneşti, ziarişti, profesori, primari etc. .

Cu trăiri profunde îi recitim, recităm versurile izvorâte din sufletul Poetului simţirii româneşti, Poetul trăirii, iubirii, Poetul teilor şi al naturii ce ne-a lăsat versuri superbe, de o inegalabilă fineţe,  ducându-mă cu gândul că nu există un elogiu mai frumos, mai înălţător, mai sensibil şi mai sincer, pe care să-l putem închina Marelui nostru Poet Mihai Eminescu.

Noi, românii din dulcea lui Bucovină, rupţi de pământ şi de neam, regăsim în creaţia Marelui Geniu tot ce-au lăsat spre dăinuire vrednicii noştri predecesori – în primul rând, Limba, fără de care un popor piere, nu are viitor. Or, un neam supravieţuieşte nu doar prin istoria sa, ci prin limba, creaţiile sale. Noi, românii, supravieţuim prin Eminescu. Gloria geniului eminescian poate n-ar fi atât de semnificativă dacă Poetul n-ar fi luat parte, de peste veac, la tragedia poporului românesc, scria Eliade, adevăr foarte actual.

În aceste timpuri nesigure, când suntem în pericol de a ne pierde identitatea naţională, Eminescu ne este scut şi stea călăuzitoare. Nu există iubire mai sinceră pentru Eminescu decât în dulcea lui Bucovină, unde Eminescu se înalţă cu dorul românului înstrăinat. Aici, în Dulcea Bucovină a celui mai mare Poet român, pe care l-a zămislit vreodată pământul vechii Dacii, iubirea pentru Luceafăr vibrează în unison cu trăirile şi dorurile eminesciene. Or, un popor nu poate trăi fără simboluri, fără speranţă în ziua de mâine.

Fiindcă un popor nu poate trăi fără simboluri, fără speranţa în ziua de mâine, noi, românii din nordul istoric al Bucovinei, îl avem reper pe Eminescu. Or, spiritul Poetului se simte aici, în dulcea lui Bucovină, mai viu şi mai pronunţat în sufletul celor care le-a lăsat drept moştenire inegalabilele sale creaţii, versurile-i de un lirism tulburător şi „Visul” său de „Unire”.

Felicia NICHITA-TOMA pentru Zorile Bucovinei

Foto Nicolae Hauca