09 mai 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Românii din comuna Ciudei, Bucovina istorică, îşi păstrează cu dăruire Biserica din suflet - credinţa, limba, neamul românesc. Astăzi, creștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc pe Sfântul Nicolai de Vară, Făcător de Minuni

22 mai 2024 р. | Categorie: Bucovina

Românii din comuna Ciudei, Bucovina istorică, îşi păstrează cu dăruire Biserica din suflet - credinţa, limba, neamul românesc. Astăzi, creștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc  pe Sfântul Nicolai de Vară, Făcător de Minuni

Creştinii ortodocşi pe stil vechi îl sărbătoresc, La 22 mai,  pe Sfântul Nicolai. Sărbătoarea Sfântului Nicolai este prăznuită de către Biserica Ortodoxă de două ori pe an - Sfântul Nicolae „de iarnă”, cum i se mai spune în popor, la 19 decembrie, Sfântul Nicolae „de vară” – la 22 mai.

Mărturisitoare a iubirii faţă de grai şi neam, o comunitate de vrednici români din comuna Ciudei, una dintre cele mai mari din nordul istoric al Bucovinei,  unită în sacralitatea limbii române prin cuvântul duhovnicesc al cucernicilor slujitori ai altarului –  preoţii Vasile şi Nicolae Popescu, dar şi prin exemplul de demnitate, dragoste şi dăruire idealurilor naţionale, demonstrate pe viu de vrednicul primar Anatol Piţu, păstrează perpetuu credinţa străbună,  memoria tragicei noastre istorii. Or, având asemenea gospodari de frunte, asemenea repere, românii din  comuna teritorială unită Ciudei îşi păstrează cu dăruire Biserica din suflet - credinţa, limba, neamul românesc.

Situată într-un colț pitoresc al Bucovinei, la poalele Munților Carpați, Ciudei e o localitate cu populație preponderent românească. Construcția sfântului locaș de închinare cu hramul ”Sfântul Ierarh Nicolai” a început în 1883 și a fost finalizată în anul 1887. Oază spre mântuire a sufletelor credincioşilor şi Catedrală a românismului în această parte înstrăinată de Ţară, Biserica a fost sfinţită la 19 decembrie 1887 de Mitropolitul Bucovinei și Dalmației Silvestru Morariu-Andrievici. Cea mai mare podoabă a Sfântului locaş e catapeteasma realizată de cunoscutul pictor Epaminonda Bucevschi.

Pentru a proteja, a păstra cu sfinţenie şi pietate patrimoniul cultural şi duhovnicesc, moştenirea lăsată de strămoşi, protoiereul Nicolae Popescu, preotul-paroh al bisericii „Sfântul Ierarh Nicolai” din localitate, susţinut de primarul Anatol Pițu şi de românii din Ciudei, cu binecuvântarea ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și Bucovinei, a inițiat renovarea și întărirea Sfintei Mese din Altarul bisericii, la care s-a săvârșit Sfânta Jertfă timp de mai bine de un secol. După finalizarea lucrărilor de restaurare, Vlădica Meletie a oficiat, la 6 decembrie 2020, slujba de sfințire și a sigilat sfânta cămașă de pe Sfânta Masă,  atingându-se, după cum a mărturisit, de istoria  ţinutului bucovinean, simțind puterea Harului lui Dumnezeu  care lucrează prin Tainele săvârșite pe Sfânta Masă de piatră, sfințită odinioară de Mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici.

Anul precedent, 2024, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a acordat mijloace  financiare pentru finisarea picturii interioare a sfântului locaș, care și-a sărbătorit 140 de ani de la înălțare.

Credința ortodoxă spune că Dumnezeu S-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să pună arhiepiscop de Miria pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Primul bărbat care a intrat în Biserica arhiepiscopală a fost Sf. Nicolae. El a refuzat la început această funcţie, însă Mântuitorul i S-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să primească noua demnitate. Ca arhiepiscop, Sfântul Nicolai a avut o activitate deosebită.

A ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni, el însuşi fiind chinuit de soldaţii împăraţilor Diocleţian şi Maximian, care au încercat să distrugă creştinismul. El a continuat să apere legea lui Hristos, mergând prin oraşul Mira şi distrugând toate statuile zeilor la care se închinau păgânii. În jurul anului 305 a fost întemniţat, dar atunci când pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Sf. Constantin cel Mare (305-335), creştinii putând să-şi manifeste liber credinţa, Sfântul Nicole a fost eliberat.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolai a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350.

Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolai este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate, al celor acuzaţi pe nedrept. În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt păstrate într-o criptă sub Biserica care îi este dedicată în acest oraş italian.

Felicia Nichita Toma, Zorile Bucovinei