”Condamnat la iubire” – vocea scriitorului Mircea Motrici se face auzită și după 17 ani de la plecarea subită în eternitate, o aud cu inima prietenii din Cernăuți

”Condamnat la iubire” – vocea scriitorului Mircea Motrici se face auzită și după 17 ani de la plecarea subită în eternitate, o aud cu inima prietenii din Cernăuți

Astăzi, 16 mai,  se împlinesc 17 ani de când nu mai este printre noi prietenul românilor din Cernăuţi, reporterul, poetul, prozatorul Mircea MOTRICI din Suceava, luptător şi susţinător înflăcărat al unităţii românilor de pretutindeni. De pe drumurile voievodale ale sufletului românesc, pe care a călătorit o viaţă, s-a înălţat spre cer, unde sunt strămoşii săi. A plecat  la 16 mai 2007 „să culeagă boabe de rouă printre stele", dar a rămas să dăinuie prin scris şi prin cuvânt, prin lacrima celor pe care i-a iubit,  care l-au iubit şi preţuit. Prin creaţiile sale Mircea Motrici a rămas în amintirea iubitorilor de frumuseţi spirituale o lacrimă în inima Bucovinei. Vocea scriitorului Mircea Motrici se face auzită și după 17 ani de la plecarea subită în eternitate. O aud cu inima prietenii din Cernăuți.

Apărut la Iași în 2023, la Editura PIM, sub egida Asociației ”Mircea Motrici” din Suceava, romanul autobiografic„Condamnat la iubire”, de Mircea Motrici, e „un imn închinat iubirii, iubirii absolute spre care aspiră omul superior”, Iubire care, spre regret, nu e împărtășită. ”Există clipe când nu mai poți vorbi. Regretele se rup odată cu licărirea ochilor blajini.  Și strigătul de durere nu mai are putere să iasă din hotarul inimii. La ora dorințelor, oră ce se aseamănă cu zbaterea unui amurg ce nu vrea cu nici un chip să se piardă în noapte, ochii revăd un chip drag…Emoțiile primei iubiri pun din nou stăpânire pe tine”, scrie prozatorul.

Lansat în cadrul celei de a XXVII-a ediții a Festivalului-Concurs Național de Literatură „Rezonanțe Udeștene”, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”,  romanul autobiografic „Condamnat la iubire” ce a văzut lumina tiparului în 2023, la 16 ani de la plecarea la cele eterne a lui Mircea Motrici, în anul în care scriitorul ar fi împlinit 70 de ani,  ni-l prezintă pe Mircea Motrici în ipostaza de romancier, concretizează doctorul în istorie Alis Niculică : „Este un roman de dragoste, scris, după toate indiciile, după vârsta de 30 de ani, lăsat neterminat din cauze externe: evenimentele sfârșitului de an 1989 au adus profunde modificări în societate, iar emulația unui nou început, ale unor noi oportunități în carieră, l-au reorientat pe Mircea Motrici spre alte și alte preocupări. Părăsește postul de electromecanic radio-radiolocație la Aeroportul Suceava (unde lucra din 1978) și, după două încercări în presa scrisă, pline de speranțe, stopate însă rapid din varii motive – ne referim aici la publicațiile efemere Tinerii revoluției (1990) și Dulce Bucovină (1991), Mircea Motrici revine, începând cu anul 1991, la vechea sa dragoste, radioul public (între 1980-1985 fusese colaborator la Radio Iași) și până la sfârșitul prematur al vieții, petrecut în 2007, este corespondent local pentru județul Suceava și acreditat permanent pentru reg. Cernăuți al Societății Române de Radiodifuziune”.

În prefața cărții „Condamnat la iubire”, istoricul și criticul literar Nicolae Cârlan amintește că opera literară a lui Mircea Motrici s-a rotunjit acum cu acest bildungsroman –”Moştenirea literară a lui Mircea Motrici, destul de amplă, sintetizată într-o fişă de dicţionar (vezi Enciclopedia Bucovinei, vol. II, 2018, p. 613-614, lucrare masivă, în 3 volume, pe care o datorăm, per total, iniţiativei regretatului Emil Satco şi, în principal, travaliului uriaş întreprins de acesta în colaborare cu fiica sa dr. Alis Niculică), se rotunjeşte acum cu un bildungsroman – CONDAMNAT LA IUBIRE –, elaborat după tipicul unei „reţete” (evitată totuşi, cât a fost omeneşte posibil), respectate cu relativă stricteţe, datând de dinainte de 1989, roman pe care autorul, surprins de dinamica năucitoare a evenimentelor revoluţiei de la sfârşitul anului 1989, n-a mai apucat să-l vadă şi intrat sub tipar. Scrierea s-ar aşeza, cronologic vorbind, în fruntea unei prezumate de noi liste bibliografice pe care am putea-o intitula chiar – de ce nu? –, Opera literară a lui Mircea Motrici, operă pe care soţia şi colaboratoarea sa, vrednica Rozalia Motrici, a mai amplificat-o cu câteva titluri recuperate de dânsa din publicistica radiofonică rămasă în studiourile de profil de la Iaşi şi Bucureşti, cu subiecte elaborate şi (bineînţeles) transmise în direct din zona Cernăuţilor (Nordul Bucovinei) şi a Chişinăului (Basarabia – oficial Republica Moldova), din studiouri improvizate ad hoc, dar cu ce priză la publicul românesc atât de emoţionat să audă ştirea că de la Cernăuţi / de la Chişinău relatează / a transmis Mircea Motrici, reporterul postului de Radio Iaşi sau trimisul special al emisiunii de radio România–Actualităţi de la Bucureşti”,

„Vreau să devin ofiţer”, sunt chiar primele cuvinte cu care se deschide textul propriu-zis al romanului lui Mircea Motrici ”Condamnat la iubire”, în care e vorba despre o opţiune profesională ce urmează să fie realizată, protagonistul îndreptându-şi preferinţa spre cariera militară, după ce în prealabil trece ”focul verificărilor” medicale obligatorii stagiului militar.  Însă pregătirea profesională nu ajunge pănă la sfârșit, căci starea sănătății lui nu corespunde exigenţelor  specialității pe care acesta şi-a dorit-o.

De altfel, protagonistul romanului, Mircea Motrici, aflat la înfloritoarea vârstă a tinereții, slujind patria în uniforma militară, la care a visat cu atâta pasiune, nu disperă, ci e mereu în căutare. Iar când e sigur că a descoperit fericirea, femeia iubită dispare.

Povestea pasiunilor și iubirilor lui Mircea Motrici se sfârșește subit, precum subit s-a sfârșit și viața sa. A rămas marea sa iubire – Rozalia Motrici, despre care n-a reușit să scrie. A rămas să-i valorifice moștenirea literară, să transforme casa părintească de la Udești a scriitorului într-un muzeu, fiindcă astfel, precum afirma Mircea Motrici, ”Ce forță are iubirea! Ea sparge, ea sparge bariere alunecând în frumusețea clipei. Și merge drept, drept spre culcușuri ferecate cu necunoscute. Aici străfulgerarea iese pe ferestrele de suflet blând, în pas domol, iar cuvintele saltă, saltă ca o căprioară”.

Un cuvânt, un crez, o dorință -  iubirea îl cheamă pe scriitor acasă, îi luminează drumul spre casa copilăriei, drumul spre lumina unor ani  ce nu se uită, indiferent unde se află. ”În clipa în care suni adunarea amintirilor simți în piept un gol imens. Și acest gol te face să înțelegi mai bine viața cu nostalgiile ei, scrie Mircea Motrici. O clipă caut o mână salvatoare. Caut copilăria să mă strângă de brațul frânt… Cele ce se întâmplă aici vor rămâne pentru orele de taină ale inimii”,

Nici chiar pragul casei, unde domneşte armonia, cu părinţii peste care s-a rostogolit neîndurător tăvălugul timpului, nu-i poate aduce alinarea, ci, mai degrabă, îi sfâșie sufletul durerea, fiindcă mâinile mamei sunt ”crăpate ca ogorul fără apă”, iar palma tatălui - ”bătătorită” de muncă, Aici îl năpădesc amintirile copilăriei, aducerile-aminte - iubirea, ”cea care izbucneşte precum un izvor cristalin de sub o stâncă şi cuprinde întreaga fiinţă în ingenuitatea ei”.

Felicia Nichita Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți

.