
Sovietul suprem de
la Tiraspol s-a adresat preşedintelui
Dumei de Stat, Serghei Naryşkin, cu rugămintea de a examina în legislaţia rusă
posibilitatea anexării republicii Transnistria la Rusia, informează publicaţia
„Ведомости”. Conform publicaţiei, adresarea a fost făcută de preşedintele Mihail Burla, în baza unui proiect
de lege ce permite alipirea la Rusia a unor teritorii străine, fără acordul
ţărilor din care fac parte, în lipsa „eficientei puteri legitime”, în
consecinţa „rezultatelor” unui referendum ori a deciziei autorităţilor.
M. Burla a specificat în adresarea sa că ei, cei din Tiraspol, nu pot organiza un referendum asemănător celui din Crimeea, fiindcă pe teritoriul Transnistriei, republică nerecunoscută, legislaţia Republicii Moldova nu acţionează. De asemenea, preşedintele sovietului suprem de la Tiraspol a accentuat că în 2006 aici a avut loc un asemenea referendum la care 97,2% dintre alegători au votat pentru alipirea Transnistriei la Rusia. Printre altele, în Transnistria a fost deja adoptată, în prima lectură, legea constituţională cu privire la recunoaşterea legislaţiei ruse. Mai mult ca atât, rusa a obţinut statutul de limbă de stat.
Un lucru e cert:
Putin e un al doilea Hitler, nu se va opri doar la Crimeea, i s-au trezit intenţiile
şi poftele nesăţioase de acaparare a noi teritorii ale statelor suverane,
declanşând războaie între fraţi. Dacă nu e oprit, ajunge departe, căci, după
cum informează ITAR TASS, a aprobat, la 17 martie, a doua zi după desfăşurarea
referendumului din peninsulă, proiectul Acordului privind anexarea Republicii
Crimeea la Federaţia Rusă.
Felicia NICHITA-TOMA