În fața memoriei Sfinților osândiți la Fântâna Albă se roagă doar în genunchi

2 aprilie 2024 р. | Categorie: Bucovina

La izvorul mântuirii de la Fântâna Albă se aud gemetele românilor masacrați și îngropați de vii

În martie 1941, NKVD a lansat zvonuri, conform cărora sovieticii le-ar fi permis românilor  din teritoriul „eliberat” trecerea graniței în România. Astfel, la 1 aprilie 1941, un grup de  români din mai multe sate de pe Valea Siretului - Suceveni, Carapciu, Cupca, Pătrăuţi, Corceşti, Storojineț, etc., purtând în față un steag alb, icoane, prapuri și cruci, ridicate din Biserică din Suceveni, a format o coloană pașnică de sute de oameni, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română, instalată peste noapte în inima Bucovinei. În poiana Varnița, la circa 2 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească, însă românii, arzând de dorinţa libertăţii şi-au continuat calea spre Patria lor. Grănicerii sovietici au deschis foc, secerând sute de români nevinovaţi, numărul precis al cărora e puțin posibil să-l cunoaștem vreodată.

Cei care au supravieţuit au fost urmăriți de ostaşii călări și spintecați cu săbiile. Răniții- bărbaţi tineri, bătrâni, femei şi copiii, sugari  - au fost legați de cozile cailor și târâți până la cele câteva  gropi comune săpate de lipoveni, unde au fost aruncaţi şi îngropaţi, unii fiind încă în viață. Câteva zile, spun martorii, „a umblat” pământul şi s-au auzit gemete îngrozitoare, până toți muribunzii, în chinuri cristice, şi-au dat duhul. Cei ce au fost prinşi de NKVD-işti au fost întemniţaţi în închisoarea din Cernăuţi, torturaţi şi împuşcaţi, apoi aruncaţi într-o groapă comună în Cimitirul evreiesc din Cernăuţi, peste care s-a turnat şi s-a stins var.

După masacrul de la Fântâna Albă a început stârpirea neamului românesc din Bucovina înstrăinată, represiunile în Siberia, Kazahstan, „vânatul” bărbaţilor tineri la munci silnice  în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega…, la puţini, foarte puţini, zâmbindu-le norocul să mai sărute prispa casei părinteşti, să-şi revadă familia, copiii, murind de foamete în neagră străinătate, fără cruci şi lumânări la căpătâi.

Despre masacrul de la Fântâna Albă, dar şi despre deportări nu s-a vorbit mult timp. Oamenii îşi aminteau doar în şoaptă, căci era interzis cu moartea de către noua putere sovietică, abia după 1991 s-a permis oficierea parastaselor în memoria românilor martirizaţi de „eliberatorii” comunişti. Atunci, în poiana de la Varniţa, Fântâna Albă, a fost înălţată, din iniţiativa Societăţii „Arboroasa”, preşedinte regretatul nostru coleg, ziarist, scriitor,  istoricul  Dumitru Covalciuc,  prima cruce, pe locul unde au fost descoperite gropile comune, unde, pe osemintele martirilor măcelăriţi fără vină a crescut o oaste de brazi ce a fost tăiată cu câţiva ani în urmă, precum au fost  cosiţi de gloanţe românii băştinaşi, înstrăinați de Ţară. De atunci, din 1991, la Fântâna Albă -  Hatyn-ul neamului românesc, unde, printre ramurile copacilor rămaşi se mai aud suspinele românilor omorâţi mişeleşte de un regim criminal, se oficiază servicii divine, se fac parastase în memoria celor care şi-au jertfit viaţa pentru Libertate, pentru Neam, celor osândiţi la viaţă prin moarte.

IERTĂM, DAR NU UITĂM

Ca cea mai neagră şi sângeroasă zi din istoria românilor din nordul Bucovinei cedate, răpite şi înstrăinate să nu rămână în uitare, anual, la 1 aprilie, în panteonul neamului românesc de la Varniţa, Fântâna Albă, unde pământul geme sub picioare, sunt organizate pelerinaje şi parastase în memoria eroilor care trăiesc prin sacrificiul morţii. Noi trebuie să le mărturisim jertfa lor copiilor, nepoţilor noştri, tuturor să le spunem despre tragedia ce a avut loc cu 83 de ani în urmă, când românii, dorind să se întoarcă la ei Acasă, au fost omorâţi fără milă, cosiţi de gloanţe, sfârtecați de săbii.

Venim aici, la Izvorul Mântuirii din Valea Plângerii, să ne rugăm şi să îngenunchem în faţa memoriei acestor martiri care au murit pentru că au mărturisit crezul lor naţional, identitatea naţională, dragostea pentru Ţară, pentru fraţii rămaşi dincolo de sârma ghimpată. Ei sunt deopotrivă martiri ai bisericii şi eroi ai neamului. Prin comemorarea lor venim să ne întărim spiritual în exemplul lor de curaj, în cerbicia lor, în coloana lor vertebrală.Or,Biserica Ortodoxă Română, ca şi neamul nostru, a fost clădită pe jertfă.

În lacrima tristeții au bătut clopotele durerii și la acest 1 aprilie 2024, la 83 de ani de la sângerosul masacru de la Varnița, Fântâna Albă, precum de fiecare dată, pe locul de jertfă al neamului românesc, în Valea Plângerii. Soborul de preoți care, într-adevăr, reprezintă conștiința neamului, în frunte cu Ioan Gorda, protopop de Hliboca, Vasile Covalciuc, protopop de Storojineț, și Dumitru Pavel, protopop de Herța, divine cântări  au înălțat spre cerul nostru de sfinţi cu tămâia tămăduitoare de răni sufleteşti, îngenuncheat în înălțătoare rugăciuni pentru miile de români care, cu dorul de libertate în suflet, pentru a trăi liberi în Țara lor, pentru a-și păstra Neamul, limba strămoșească, și-au sacrificat tinerețea cu prețul propriei vieți, fiind masacrați la Fântâna Albă, la Lunca Prutului, torturați și împușcați în închisori, morți de foamete, muncă silnică, ger, în Siberia și Kazahstan, în lagărele morții de pe țărmurile lacului Onega, în minele din Ural, Donbas, etc.

Calea lor jertfelnică, a acestor Sfinți, pe drumul morții și Învierii Neamului Românesc, prin rugile și cântările divine ale slujitorilor sfintelor noastre altare s-a contopit cu cel din urmă drum prin Țară al Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, porțile Putnei fiind întotdeauna larg deschise și pentru acești Eroi ai Neamului, care nu și-au trădat strămoșii, idealurile naționale, plini de curaj și demnitate au mers conștient la moarte pentru dăinuirea românilor pe aceste plaiuri mioritice străbune, în acest, după cum scria Marele nostru Poet național Mihai Eminescu, ”Rai al Moldovei”, Țării de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare.

De aceea, datoria noastră e să nu-i uităm și să-i pomenim în rugăciuni, să ne închinăm memoriei celor prin care dăinuim.

În fața memoriei Sfinților osândiți se roagă doar în genunchi

La acest 1 aprilie, când s-a împlinit 83 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, la Sfânta Slujbă din Valea Plângerii de la Varnița, s-au adunat mai mulți bucovineni, rude ale martirilor, români din Țară, pentru a le aduce un pios omagiu sfinților noștri canonizați prin jertfa, prin chinurile îndurate și moartea lor în numele libertății.

Am îngenuncheat împreună cu preoții noștri în fața memoriei sfinților osândiți, slujba de pomenire a românilor martirizați, la Monumentul durerii, fiind oficiată de preoții noștri în română, grație dnei Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, prezentă cu întreaga-i echipă diplomatică – ministrul plenipotențiar Nicolae-Dan Constantin, consulul general de carieră Laurențiu Ciocan, care a rugat ca evenimentul să nu fie politizat, beneficiind de bunăvoința și deschiderea primarului comunei Camenca, responsabil de organizare.

În piosul  mesaj al consulului general a vibrat durerea, dar şi recunoştinţa pentru curajul, demnitatea acestor sfinţi ai neamului, care şi-au jertfit viaţa pentru Libertate, pentru Neam, reiterând sprijinul și susținerea de către România a Ucrainei în sângerosul război, dar și în cursul său european, evocând tragedia de la Fântâna Albă a adresat sincere condoleanțe familiilor rudelor eroilor care mor în groaznicul război cu același cotropitor rus.

Am spus nu o dată că, în ultimii ani, avem o mare susținere din partea Patriei noastre istorice și ne bucură nespus acest fapt. Și de data aceasta inima Țării, spre care românii omorâţi îşi îndreptau paşii şi speranţele, a bătut în unison cu cea a românilor din nordul istoric al Bucovinei nu doar prin prezența echipei consulare la Cernăuți, dar și înalților demnitari români – dlor Mihăiță Dohotar, senatorul pentru românii de pretutindeni, care e pentru prima dată la comemorarea Eroilor la Fântâna Albă, dar cunoaște bine tragediile românilor înstrăinați; Niculae Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Ion Pavel, primarul comunei Dumbrăveni, localitate care a adăpostit peste 3000 de refugiați ucrainenei, Vasile Iliuț primarul din Vicovu de Sus.

Au înălțat sus Tricolorul la Troița durerii Neamului tineri români din Oprișeni și Suceveni, îmbrăcați în frumosul și autenticul strai național, îndrumați de profesoara Diana Huțan din Suceveni, dar, precum de fiecare dată, și membrii Corului ”Dragoș Vodă” – Nicolae Pridii și Dumitru Voronca.

De ani bun vorbim despre amenajarea acestui complex memorial, schimbarea plăcuței, pe care e scris ”bucovinenilor” jertfe ale regimului…”, să fie scris ”românilor…”, căci doar români au fost aici omorâți, înălțarea unei Biserici, ca pelerinii din întreaga lume să poată veni oricând aici să se închine, să se roage și să aprindă o lumânare, nu doar de 1 aprilie, paranteză la care s-a referit și deputatul Mykola Karliiciuk. Lacrima durerii a lăcrimat și din omagiile aduse de dna Aurica Bojescu, președintele Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, Ion Muntean, primarul comunei Camenca, alte oficialități ucrainene, care, alături de înalții demnitari români, au depus coroane de flori la Troița înălțată în memoria martirilor.

Cu lacrima durerii tăinuită în suflet au venit cu florile recunoștinței să aprindă o lumânare la monumentul eroilor rudele în sufletele cărora nu s-a cicatrizat încă rana sângerândă, lideri de societăți, profesori, primari, directori de școli, locuitori ai satelor învecinate, care le păstrează vie memoria.

Un Tedeum în memoria martirilor au înălțat și preoți ai BAU, evenimentul încheindu-se, precum, de altfel, a început, cu intonarea imnurilor celor două țări vecine prietene – Ucraina și România, panteonul neamului fiind străjuit de steaguri tricolore și bicolore.

Purul adevăr al neamului românesc răstignit, precum Iisus pe Crucea Golgotei, spune că nu alţi bucovineni au căzut aici, la Fântâna Albă, la doar 2 km de granița Țării, seceraţi de gloanţele călăilor sovietici, ci români băştinaşi. Avem o mare datorie faţă de aceşti sfinţi, martirizaţi prin prinosul de recunoştinţă adus, să-i pomenim, să iertăm, dar să nu uităm!

Să nu uităm, precum, suntem siguri, nu va uita nici poporul ucrainean atrocităţile armatei ruse, bombele şi rachetele ce şterg de pe faţa pământului  nu doar oraşe întregi, dar și vieţi omeneşti, omoară cu cruzime oameni, copiii nevinovaţi. Acum la fel se procedează, precum au fost distruși românii după ”eliberare” – prin masacre, deportări… Noi cunoaştem, trăim cu toţii acest tragic adevăr, în aceste dramatice zile, când bombele şi rachetele agresorului distrug şi omoară oameni paşnici. Istoria se repetă, durerea e mare. Un neam iarăşi sângerează, luptă și moare din cauza acelorași barbari ruși, călăilor invadatori şi „eliberatori”, precum a sângerat şi încă sângerează rănile din sufletul românilor pentru martirii neamului, masacraţi la 1 aprilie la Fântâna Albă, deportaţi în neagră străinătate, pe drumul calvarului şi  morţii.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”