Pentru a nu se pierde în valul înstrăinării, românul trebuie să iubească Patria, Limba şi Biserica. Eudoxiu Hurmuzachi și-a câștigat supranumele binemeritat de „liberatorul Bucovinei“.

29 ianuarie 2024 р. | Categorie: Bucovina

Pentru a nu se pierde în valul înstrăinării, românul trebuie să iubească Patria, Limba şi Biserica.

Eudoxiu Hurmuzachi și-a câștigat supranumele binemeritat de „liberatorul Bucovinei“.

Descendent al unei vechi familii de aristocrați cu rădăcini adânci în pământul Moldovei - având diverse dregătorii, slujitori credincioşi ai Ţării de Sus, membrii ei au ocupat ranguri înalte în ierarhia Moldovei și au fost promovați până în Divanul domnesc - Eudoxiu  baron de Hurmuzachi, istoric, politician austriac,  mareșal al Ducatului Bucovinei și patriot român, membru al Academiei Române, avocat și scriitor, care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic, al doilea fiu al lui Doxachi Hurmuzachi, a văzut lumina zilei la 29 septembrie 1812 la domeniul familiei din Cernăuca, Imperiul Austro-ungar, actualmente  Ucraina, în istorica provincie a României -  Bucovina - și a decedat la 29 ianuarie 1874 la Cernăuți.

Tatăl său, Doxachi Hurmuzachi, care vine în Bucovina la 1804, având  22 de ani, se stabilește la Cernauca, lângă Cernăuți, pe moșia ce aparținea familiei încă din anii 1680-1690, a ridicat la Cernauca o curte boierească și o capelă, aici venind pe lume cei cinci fii și două fiice, care au avut parte de o creștere aleasă și datorită soției sale Elena, descendentă din neamul Movileștilor, era cunoscut pentru faptul că, după înfrângerea revoluției din 1848, oferea refugiu liderilor politici români transilvăneni persecutați, care s-au refugiat în Bucovina, printre care se afla și viitorul Domn al Unirii,  Alexandru Ioan Cuza, poetul Vasile Alecsandri, Gh. Sion, Costache Negri, A. Moruzzi, Alecu Russo, frații Golești, frații Rosseti, Timotei Cipariu, Gh. Barițiu, Iacob Bologa, Aron Pumnul etc. Or, putem afirma că sufletul unitar românesc s-a născut în casa Hurmuzăcheștilor. La Cernăuca, în sânul familiei Hurmuzachi, la 15 august 1848, M. Kogălniceanu a redactat o faimoasă petiție: Dorințele Partidei Naționale în Moldova, apreciată ca fiind unul dintre cele mai cuprinzătoare programe ale Revoluției române de la 1948.

Atmosfera din sânul familiei Hurmuzachi se regăseşte în memoriile lui Petru Ruşindilar, care consemna: „Astfel, Bucovina din leagănul întemeierii Principatului românesc Moldova, devine şi locul de pregătire a unităţii naţional-statale a românilor. Planul unirii tuturor românilor era subiectul de predilecţie al discuţiilor de la Cernauca şi Cernăuţi“. Iar George Bariţiu scria: „Casa lui Doxachi Hurmuzachi era altarul naţionalităţii şi limbii noastre“.

În Testamentul publicat în ziarul „Telegraful Român“, bătrânul tată lasă cu gură de moarte trei datorii pe care cei şapte fraţi trebuie să le aibă permanent în vizor, să răspundă pentru ele în faţa lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi a urmaşilor - iubirea de patrie, iubirea de limbă şi iubirea de Dumnezeu. Pentru a nu se pierde în valul înstrăinării, românul trebuie să iubească patria, limba şi Biserica. „Românească este ţara aceasta în care trăim, câştigată şi păstrată cu sângele străbunilor şi înzestrată cu drepturi româneşti care n-au putut să apună, pentru că sunt o proprietate nepieritoare a ei. Limba română, sufletul naţionalităţii noastre, pe care ne-au păstrat-o străbunii în timpul barbariei, chiar cu răpunerea vieţii, a fost totdeauna şi este adevărata limbă a acestei ţări, nici un drept nu s-a aflat în puterea ca să o desfiinţeze. Biserica ţării noastre este Biserica Ortodoxă, odorul cel mai scump al sufletului nostru, care, cu toate că are drepturile cele mai frumoase, se află totuşi în împrejurările de faţă ameninţată  de nişte împrejurări nefavorabile şi cere ajutorul fiilor săi ca să o apere“.

Fraţii Hurmuzachi au editat primul ziar în limba română din teritoriul aflat sub stăpânire austriacă - „Bucovina“, au contribuit la înfiinţarea Catedrei de limba română la Liceul german de stat din Cernăuţi şi l-au adus aici pe ilustrul profesor Aron Pumnul, iubitul dascăl al lui Mihai Eminescu. Alături de viitorul mitropolit Silvestru Morariu Andrievici şi de arhimandritul Miron Călinescu, care i-a predat religia la şcoală lui Mihai Eminescu, frații Hurmuzachi s-au numărat printre membrii fondatori ai Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina.

În calitate de cetățean și demnitar al Imperiului Austro-Ungar, Eudoxiu a luptat pentru drepturile românilor din tot imperiul, în special pentru cei din Bucovina, devenind astfel, împreună cu frații săi, una dintre figurile importante ale renașterii naționale românești.

După absolvirea Liceului în Cernăuți, a studiat în perioada 1830-1836, împreună cu fratele său Constantin Hurmuzachi, la Facultatea de Drept a Universității din Viena. După încheierea studiilor, a cules și a copiat din arhivele imperiului documente care au avut rolul să aducă lumină în istoria românilor, privind manevrele misterioase ale cedării arbitrare a Bucovinei către Austria. Această imensă colecție de documente a fost dăruită apoi Academiei Române și publicată în 7 volume de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii, în colecția de documente care poartă numele lui Eudoxiu Hurmuzachi.

În anul 1848, Eudoxiu se implică în mişcările revoluţionare ale românilor - face parte din alcătuitorii Memoriului românilor din Austria (Transilvania, Banat, Ungaria şi Bucovina) în care se cerea înfiinţarea în zonele locuite de români a unui Mare Ducat românesc asemenea altor părţi ale Imperiului, stabilit în 1849 prin Ducatul Bucovinei, care însemna mai multă autonomie a românilor în cadrul Imperiului Austro-ungar, prin dezlipirea de Galiţia şi limitarea eforturilor de deznaţionalizare de după 1775, când Bucovina a fost alipită Austriei. În 1852 Eudoxiu Hurmuzachi se întoarce la Viena şi lucrează în arhive, căutând informaţii privitoare la români. Cunoscător, pe lângă limba maternă, al limbilor germană, franceză, italiană, engleză, latină, polonă şi greacă, începe o călătorie de studii în diverse oraşe europene, adunând circa 6.000 de documente istorice privitoare la români fiind sprijinit material de fratele său Constantin. În urma acestei munci asidue, sunt publicate 12 volume de documente.

În 1861, Eudoxiu Hurmuzachi a fost ales deputat în Dieta Bucovinei, pentru județul Câmpulung Moldovenesc și Solca. Ca semn de recunoaștere a serviciilor sale, împăratul Austriei i-a acordat în 1873 titlul de baron. Și comunitatea din Câmpulung, drept recunoștință, i-ai ridicat o movilă de piatră numind-o Movila lui Hurmuzachi.

În anul 1862, a fost numit ”mareșalul Bucovinei” de către împăratul Franz Iosif. La 2 august 1872 a fost primit în Academia Română de la București.

Eudoxiu Hurmuzachi a trăit, a muncit şi s-a afirmat în perioada în care Bucovina s-a aflat sub stăpânire austriacă, fiind cea mai importantă personalitate a românilor de aici. În frământata luptă naţională şi confesională a românilor de aici, familia lui a jucat un rol decisiv.

După o viaţă intensă, Eudoxiu Hurmuzachi trece la cele veşnice la 29 ianuarie 1874, în vârstă de 61 de ani, rămânând în memoria românilor ca un mare iubitor al poporului său, ca un mare luptător pentru libertatea lui, pentru întărirea credinţei şi a limbii strămoşeşti.

Urmează să menționăm că această familie de boieri din Bucovina – familia Hurmuzăcheștilor – a avut un mare rol în păstrarea autenticității neamului românesc pe aceste meleaguri răpite de austrieci, deșteptarea pe care a trezit-o în românii din Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare a pregătit conştiinţele pentru Unirea din 1918, Eudoxiu Hurmuzachi câştigându-şi supranumele binemeritat de „liberatorul Bucovinei“.

Felicia Nichita-Toma, Cernăuți, Zorile Bucovinei