
Dumitru Morhan – un român-ucrainean
cu inimă mare, cu mâna darnică si suflet generos, ajută atât pe cei sărmani,
cât și militarii pe front
Și nu doar cu apă minerală, ci și cu produse alimentare. Are un suflet bun și o mână darnică. De regulă,
oamenii bogați nu pre îi cred pe acei nevoiași și puțini sunt dintre acei care
se împart cu cei sărmani sau căzuți în greutăți. Domnul Dumitru, însă, de când
îl cunoaștem, de când a devenit
proprietarul Fabricii de apă minerală din Budeneț, Storojineț, nordul istoric
al Bucovinei, nu încetează să ajute
oamenii, militarii ucraineni, care luptă în sângerosul război cu invadatorii,
copiii de la școli și grădinițe, soldații răniți care se tratează în spitalele
din Cernăuți. Emereu acolo unde e nevoie de o mână de ajutor.
A venit, ca un adevărat Moș Crăciun, cu apă minerală și dulciuri pentru
toți copiii care au colindat la Festivalul ”Colindăm în Bucovina”, fapt pentru
care îi adresăm mari mulțumiri.
Utilă pentru afecțiunile de
stomac și în scopuri cosmetice, apa
„Bukovynska” este băută atât în Bucovina, Ucraina, cât și în România, Polonia,
Germania și Marea Britanie.
Fabrica de apă minerală din Budeneț, Storojineț, nordul
istoric al Bucovinei, a fost creată în
1959, iar apa minerală a fost numită regina apelor minerale a Bucovinei. „Bukovynska”,
mândria fostei uniuni sovietice. A câștigat premii la expozițiile realizărilor
economiei naționale.
În 1994, Fabrica a fost
achiziționată de către Asociația cumpărătorilor colectivului de fabrici de apă
minerală. Compania a fost fondată de șase persoane. Pe atunci, întreprinderea
avea șase puțuri. Jumătate dintre ele au fost conservate, iar debitul de apă în
două puțuri (90 și 120 de metri adâncime) a permis centralei să funcționeze la
capacitate maximă. A treia fântână, care nu a fost conservată, a fost folosită
ca rezervă. Licența de utilizare a subsolului a companiei a fost valabilă până
în 2016.
Din februarie 2011, activitățile
companiei au fost suspendate din cauza lipsei unei autorizații speciale de
utilizare a apei eliberată de Direcția pentru Protecția Mediului din Regiunea
Cernăuți. S-a ajuns la punctul critic,
când fabrica de apă minerală s-a oprit.
A prins din nou viață grație
noului proprietar Dumitru Morhan din România, a cărui mamă e de origine
ucraineancă. Domnul Dumitru a investit enorm pentru a revigora firma.
Producerea apei minerale acum are loc conform tehnologiilor moderne. Astăzi,
produsele fabricii sunt la mare căutare nu doar în Ucraina, ci și în România, Polonia,
Germania și Marea Britanie.
-Producem apă minerală naturală
terapeutică de masă, este bicarbonat de sodiu tip "Borjomi", - spune
Dumitru Morhan. - Este extrasă dintr-o fântână arteziană de 90 de metri
adâncime. Apa poate fi consumată zilnic, este bine absorbită de organism.
Susține și normalizează metabolismul. În plus, apa noastră minerală are o
compoziție chimică perfect echilibrată. Medicii recomandă utilizarea apei „Bukovynska” pentru gastrita cronică,
alte boli ale stomacului și ficatului și, în special, pentru diabet și diateză.
Felicia Nichita-Toma, Zorile
Bucovinei, Cernăuți