Alexandru Ioan Cuza venea adeseori la Cernăuți după înfrângerea revoluției din 1848! Domnitorul care a contribuit la formarea statului unitar ROMÂNIA - La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan CUZA a fost ales domn al Moldovei

5 ianuarie 2024 р. | Categorie: Noutăţi

Alexandru Ioan Cuza venea adeseori la Cernăuți după înfrângerea revoluției din 1848! Domnitorul care a contribuit la formarea statului unitar ROMÂNIA - La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan CUZA a fost ales domn al Moldovei

”Nu greșelile, ci faptele lui Cuza Vodă i-au adus detronarea. Cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan!” .

La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan CUZA a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Alexandru Ioan CUZA a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România.

Amintim că, în cadrul Conferinţei de la Paris din 1858, Marile Puteri au luat în discuție rezoluțiile ad-hoc și au oferit românilor o unire parţială. Convenţia din august 1858 prevedea unirea formală sub numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, suveranitatea otomană, garanţia colectivă a Marilor Puteri, guverne și adunări separate, doi domni, două armate. Singurele instituţii comune erau Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi Comisia Centrală, ambele cu sediul la Focşani. Actul european nu prevedea ca domnii celor două țări să fie persoane diferite, prin urmare românii au pus Marile Puteri în faţa faptului împlinit, alegând acelaşi domn. La 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie în Ţara Românească, Adunările Elective l-au ales ca domn pe Alexandru Ioan Cuza. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite au început să se numească oficial România .

În ziua de 5 februarie 1859, când Domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani, mii de oameni i-au ieşit în cale, în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde Cuza venea de la Iaşi. Se consemnează că în cinstea Domnitorului s-au ridicat, pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia să treacă, arcuri de triumf împodobite cu verdeaţă şi înfăşurate în pânză tricoloră; tarafuri de lăutari, cântau Hora Unirii, valuri de flori se revărsau în calea Domnitorului, care cobora din diligenţă. Despărţit în două – Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteniei – de un braţ al Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor două ţări vecine şi surori. Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de strajă la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus că sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandanților că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, la Focşani. Însoţit de mai marii oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centru, la Podul de Piatră, unde au dansat cu toţii Hora Unirii.

Aici, în Moldova, a fost ales în unanimitate, la 5-17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naţionale”. Deoarece în textul Convenţiei nu se stipula că domnii aleşi în cele două Principate să fie persoane separate, conducătorii luptei naţionale au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat şi în Ţara Românească.

Adunarea electivă a Ţării Româneşti era dominată de conservatori, care deţineau 46 din cele 72 mandate. În această situaţie, liberalii radicali au iniţiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitaţie în rândul populaţiei Capitalei şi al ţăranilor din împrejurimi. Zeci de mii de oameni s-au aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră şi să o silească să proclame ca ales pe alesul Moldovei". Așa s-a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, această alegere fiind acceptată în unanimitate. Era un pas important către definitivarea Unirii Principatelor Romane, înfăptuirii statului naţional român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, alegerea ca domn al Ţării Româneşti a lui Alexandru Ioan Cuza și-a găsit confirmarea deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului naţiunii în capitala munteană. Problema următoare era recunoaşterea internaţională a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poartă şi de Austria drept o încălcare a Convenţiei de la Paris. Situaţia creată în cele două Principate a determinat Conferinţele internaţionale de la Paris, din 26 martie – 7 aprilie și 25 august – 6 septembrie. La cea de a doua Conferință, sub presiunea evenimentelor internaționale – războiul dintre Franța și Sardinia împotriva Austriei fiind pe cale să înceapă – marile puteri europene au fost nevoite să accepte unirea înfăptuită de români. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoașterea sa fiind limitată numai pe durata vieții acestuia.

Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea Unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea Unirii Principatelor Romane pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la București, cu o singură adunare şi un singur guvern.

Unirea celor două principate române într-un singur stat unitar  era un pas înainte spre un ideal măreţ – unitatea tuturor românilor, vis pe care Ioan Cuza n-a reușit să-l realizeze. În perioada scurtei sale domnii de doar 7 ani a realizat reforme care au înscris România în rândul statelor moderne şi i-au adus marea iubire a oamenilor din popor. Or, după realizarea Unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza împreună cu sfetnicul său cel mai apropiat, ministru și apoi prim-ministru Mihail Kogălniceanu, au iniţiat importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti (1863), reforma agrară (1864), împroprietărirea ţăranilor, și reforma învăţământului (1864), readucerea limbii române la veşmântul ei firesc – alfabetul latin, etc., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, au consolidat actul de la 1859.

Nemărginita dragoste pentru poporul său, patriotismul, ”Nu greșelile, ci faptele lui Cuza Vodă i-au adus detronarea…”, i-au adus cele mai dramatice momente din viață, când prin intrigile marilor boieri şi a unor politicieni, Cuza a fost nevoit să renunţe la tron.

Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite au început să se numească oficial România. Cuza însă, în anul 1866, a fost obligat să abdice. O coaliţie a partidelor vremii, denumită şi „Monstruoasa coaliție” a hotărât aceasta din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracţiune a armatei, l-au constrâns pe domnitor să abdice într-o noapte din februarie 1866. La aceasta a contribuit însuşi Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, s-a arătat dispus să renunţe la tron pentru beneficiul și liniștea țării sale în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin).

A fost exilat și a trăit la Viena și Florența. Nici ca persoană privată Consiliul de Miniștri nu i-a permis revenirea în țară. A murit în 1873 la Heidelberg (Germania), s-a întors în Țară în sicriu, cortegiul funerar al iubitului de popor Domnitor, în ultimul drum spre România, trecând prin Cernăuți, unde venea adeseori, până a deveni Domnul Unirii, și unde, după înfrângerea revoluției din1848, se refugiau revoluționarii români, care-și găseau adăpost la vestita familie de boieri Hurmuzachi din Cernauca.

A fost înmormântat în prezența a mii de români cu sufletul în lacrimi din întreaga țară, la castelul familiei sale din Ruginoasa (județul Iași), apoi înhumat la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași, aici găsindu-și eterna pace.

”Nu greșelile, ci faptele lui Cuza Vodă i-au adus detronarea. Cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan!”, acest adevăr a fost rostit la înmormântarea Domnitorului de Mihail Kogălniceanu, cel mai apropiat sfetnic al său.

Felicia NICHITA-TOMA pentru Zorile Bucovinei, Cernăuți cu referire la Historia.ro