24 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LUMINI DE REVELION CU SCLIPIRI DIVINE DIN OAZA ROMÂNITĂȚII DE LA VOLOCA

25 decembrie 2023 р. | Categorie: Bucovina

LUMINI DE REVELION CU SCLIPIRI DIVINE DIN OAZA ROMÂNITĂȚII DE LA VOLOCA

La Voloca, pitoreasca vatră de vrednici români, unde datinile, tradiţiile, portul popular, Limba Română e zestrea cea mai de preţ, păstrată cu sfinţenie în lada comorilor Neamului, florile dalbe din Pomul Crăciunului şi Anului Nou  şi-au desfăcut petalele printr-un excepţional spectacol, organizat  cu sprijinul celui mai bun gospodar șo administrator, primarului Valentin Hlopina. Ultimul şi-a adus nu doar prinosul personal l-a organizarea sărbătorii, a prins în suflul Revelionului cele mai frumoase lumini ale speranţei, adresându-le consătenilor un frumos mesaj de felicitare, mulţumindu-le pentru susţinere, urându-le un an fericit, pace în Ucraina în casele fiecăruia, prosperitate şi belşug. De asemenea și instrumentistului, acordeonistului Mihai Diaconu, care și-a sărbătorit  aniversarea de 70 de ani de la naștere.

Prezentă cu un călduros mesaj de felicitare, dna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, i-a felicitat pe românii din Voloca cu ocazia Crăciunului, urându-i multă sănătate și acordeonistului Mihai Diaconu.

Harnici şi descurcăreţi, pricepuți la toate, deşi până la începutul anului 2024 mai sunt câteva zile, volocenii au dorit să fie primii, aprinzând luminile Revelionului în Pomul Datinii străbune cu câteva zile mai înainte, la 24 decembrie, demonstrând astfel că sunt demni urmaşi ai străbunilor, că vor perpetua tot ce au mai sfânt în lada cu Zestre a Neamului – Limba, Tradiţiile, Obiceiurile, Portul şi Cântecul Popular.

Înveşmântând sărbătoarea în mantia împărătească a Revelionului, steaua magică a luminat cu  sclipiri divine din comoara folclorului românesc din această parte frumoasă a Ţării, purtată de cei mai talentați și frumoși colindători, tineri care au venit cu ”Plugușoare” și colinde.

Astfel, luminile Datinii din Pomul Revelionului s-au aprins mai efervescent prin colindele înălțate de Dumitru Paulencu, Xenia Asavoie, duetul Dumitru Paulencu si Popovici Daria, Claudia, Maria, Sofia, Corul de Copii "Mozaica muzicală" din Hrușăuți, dirijor Gheorghe Sadovei, Gabriel Penteleiciuc, Anastasia Golovaci, Sofia Penteleiciuc, Corul Gospodarilor din Voloca, Taraful "Trandafir", Bujorii Volocii, Adrian Guz, Mihai Diaconu, Nicuță Rogovei, trisia Ivaneț (nai), Ion Semeniuc, Vladuț Botnar (vioară), Corul ”Codrii Cosminului”, dirijor Gheorghe Sadovei, Elena Onofreiciuc, Marius Ursuliac, Vasile Culiuc, etc.

Sclipiri din Pomul Datinii, cu vestea minunată că la Betleem s-a născut Pruncul Iisus, au adus, prin frumoasele colinde, Corul de copii «Armonia"din satele Voloca și Hrușăuți și toți soliștii, dirijori maestrul Dumitru Caulea și profesoara, viorista, Luminița Demianic, prin colinda ”În orașul Betleem” și ”O, ce veste minunată” au făcut cerul să lumineze cu raze de argint, prin vocile îngerești impresionând publicul spectator până la lacrimi. Anume ei au fost acei care au cules cele mai multe aplauze.

A fost un spectacol de zile mari, volocenii demonstrând cu prisosinţă ce au mai scump şi drag în desaga Datinii

Diana Toma pentru Zorile Bucovinei