24 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Dragi prieteni! Vă invităm, la Cernăuți, să sărbătorim împreună Ziua Bucovinei!

26 noiembrie 2023 р. | Categorie: Bucovina

Dragi prieteni! Vă invităm, la Cernăuți, să sărbătorim împreună Ziua Bucovinei!

Vă invităm să fiţi alături de noi, la 28 noiembrie, la sărbătorirea uneia dintre cele mai frumoase şi semnificative date din istoria neamului, cea mai mare Sărbătoare a Bucovinei - ZIUA BUCOVINEI

Sărbătoarea, decretată prin lege de Senatul (la 2 octombrie 2013) şi Camera Deputaţilor României (7 octombrie 2015), semnată prin decret de preşedintele României (28 noiembrie 2015), Ziua Bucovinei, inaugurată în 2013 de ziarul „Zorile Bucovinei” și Societatea Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina, a ajuns la cea de-a 11-a ediţie şi se va desfăşura în Palatul Național al Românilor din Cernăuți.

Se împlinesc 105 ani de la Unirea Bucovinei cu România. Act semnat în sala Sinodală a Reședinței Mitropolitane din Cernăuți la 28 noiembrie 1918.

Cea de-a 11-a ediție a Sărbătorii Naționale Ziua Bucovinei va fi organizată de „Zorile Bucovinei” și Societatea Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina, în comun cu părintele protoiereu mitrofor Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ, Societatea ”Mihai Eminescu” din Cernăuți, Asociația culturală ”Mircea Motrici” Suceava, Asociației ”Ițco” Suceava, cu susținerea tuturor societăților național-culturale din ținut, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi.

Sărbătoarea va începe cu depuneri de flori, la ora 10.00, la mormântul lui Iancu Cavaler de Flondor – Făuritorul Unirii Bucovinei cu Patria-Mamă, din curtea Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de la Maidan, or. Storojineţ, continuând, la ora 11.00, cu un spectacol cultural-artistic la sediul Palatului Național al Românilor din Cernăuți, Piața Centrală nr. 9.

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!

Organizatorii