LA MAHALA - AU FOST COMEMORAŢI EROII NEAMULUI

CEI  CARE  UITĂ ISTORIA,  RISCĂ  SĂ  O  REPETE

Sângerează în doliu Ucraina, lacrimile durerii se revarsă din inimile tuturor iubitorilor de Neam şi Ţară, Adevăr, Dreptate şi Libertate. Suntem alături de tristeţea lor cu inima zdrobită, fiindcă  nu am uitat ce înseamnă sânge şi moarte, deznădejde şi despărţire. Deşi de la acele momente tragice pentru românii din nordul Bucovinei au trecut peste şapte  decenii, ele ne urmăresc cu un nou coşmar, dezlănţuit tot de un regim criminal. Duminica precedentă, când întreg Cernăuţiul, întreaga Bucovină îşi lua rămas bun, petrecându-l în ultimul său drum pe eroul naţional Oleksandr ŞCERBANIUK, împuşcat pe EuroMaidanul din Kyiv, la Mahala, raionul Noua Suliţă,  clopotele durerii au bătut în unison cu cele din întreaga Ucraină, întru pomenirea EROILOR ce străjuiesc  altarele de jertfă ale Neamului, SFINŢILOR  MARTIRI, dornici de libertate, celor răpuşi de gloanţele mitralierelor călăilor sovietici în Lunca Prutului, în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941.

Durerea nealinată a fraţilor noştri ucraineni se contopeşte în aceste zile de după sângeroasa săptămână cu tristeţile  şi rănile deschise, atât de vii ce dor şi sângerează în inimile românilor băştinaşi din nordul Bucovinei, iar martirii, care îşi dorm somnul de veci sub cele 38 de cruci albe ca însăşi puritatea sufletelor sfinţilor ce menţin liniştea şi dăinuirea neamului românesc prin jertfire,  ca şi eroii din  „Suta Sfântă”  a Maidanului, au fost puşi în faţa unei dileme – să moară luptând pentru Ţară şi Libertate sau să renunţe la o parte din propria lor fiinţă, în schimbul unei  existenţe umilitoare. Şi ei, la fel ca şi patrioţii de pe EuroMaidan,  nu şi-au trădat idealurile naţionale, au ales Libertatea.

Au pornit spre ea tot în februarie, cu 73 de ani în urmă, când, nemaiputând suporta jugul stalinist, au dorit să trăiască liberi şi cu demnitate naţională în Ţara lor de obârşie – România, însă au fost trădaţi, astfel tributul măhălenilor la altarul iubirii de Neam  a fost plătit cu sânge nevinovat. Păcatul trădării nu l-a spălat nici apele Prutului, clocotind de sângele fierbinte al înflăcăraţilor patrioţi. Din cele 400 de persoane din Mahala şi satele învecinate, majoritatea bărbaţi voinici şi femei, în vârstă de 30-40 de ani, tineri de 17-20 de ani, au supravieţuit masacrului vreo 40 de oameni, care apoi au fost deportaţi, împreună cu familiile şi rudele în Siberia,  Kazahstan, Karelia, duşi cu forţa la munci silnice în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega.

 Ca şi acum, mintea noastră refuză parcă să creadă că astfel de crime oribile sunt cu putinţă. Ecoul masacrului de la Lunca e viu în inimile şi conştiinţa măhălenilor. Or, eroii neamului trăiesc în sufletele consătenilor graţie primăresei Elena Nandriş, preoţilor celor trei biserici din sat, care le păstrează mereu vie memoria. Oficiat de preotul Gheorghe Moroz, parastasul de veşnică pomenire  a înălţat spre ceruri gloria eroilor martirizaţi şi prin cântecele coriştilor, dirijaţi de preoteasa Maria, şi prin imnurile de slavă, cântate cu suflet de Elena Petriuc şi Ana Hostiuc, care ne-au convins: „Cât avem o ţară sfântă/ Şi un nai care mai cântă,/Cât există ceva sfânt,/ Vom trăi pe-acest pământ”. Aprinse de tinerele din localitate la crucile de pe aleea eroilor din cimitir, lacrimile de ceară au plâns, adunând picătură cu picătură în veşnicia neuitării.

O lumânare au aprins, prin evocările lor, în memoria eroilor neamului ce s-au sacrificat în numele Patriei, dnii Edmond Neagoe, consul la Consulatul General al României la Cernăuţi, profesorii Constantin Moroşanu din Darabani, preşedintele Asociaţiei „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa”, vicepreşedintele Vasile Adăscăliţei din Dorohoi, promiţând să organizeze o excursie la mănăstirile din judeţul Suceava pentru un grup de 14 măhăleni şi îndemnându-ne să ne păstrăm limba strămoşilor, să ne iubim Neamul, amintindu-ne că cei care uită istoria, riscă să o repete. Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” din Ucraina, care e prezent la toate manifestările, organizate la Mahala în memoria martirilor neamului, a evocat  tragedia românilor înstrăinaţi de Ţară, în deosebi masacrul de la Lunca, unde cei seceraţi de mitralierele grănicerilor sovietici au fost îngropaţi în patru gropi comune, jertfindu-şi tinereţea, ca şi eroii de pe Maidan, pentru o viaţă mai bună, pentru Libertate.

Cu tristeţea durerii de-o seamă, cu inimile înlăcrimate, mahalencele Rahira Spânu şi Veronica Burcovsca îşi amintesc mereu de rudele lor – Aurel şi Gheorghe Spânu, care au căzut cosiţi de gloanţele grănicerilor bolşevici la Lunca. Aurel avea 21 de ani, iar mezinul Gheorghe – 17. Din această cauză, fiind consideraţi „duşmani ai poporului,” părinţii lor – mama Frosina şi tatăl Florea, împreună cu fiica Maria, au fost deportaţi în Siberia, suportând toate urgiile staliniste, la baştină întorcându-se doar părinţii, căci fiica, murind de foame şi ger, a rămas să zacă în neagră străinătate, fără mormânt şi cruce la căpătâi.

Profesoara de istorie Ana Hostiuc, cea care îşi instruieşte discipolii în spiritul iubirii de neam şi ţară, respect şi neuitare faţă de înaintaşi, a amintit de cele mai sângeroase pagini din istoria românilor bucovineni, de calvarul prin care au trecut consătenii după „eliberarea” ţinutului de iscoadele comuniste.  Cu durerile neamului în suflet,  sub impresia evenimentelor tragice de ultimă oră din Ucraina, dna Elena Nandriş, referindu-se şi la vărsările de sânge, la crimele comise de foştii guvernanţi, şi nu puţinele lacrimi ce s-au vărsat,  e convinsă că tot răul e pedepsit de Cel de Sus, de altfel nu cădea regimul criminal al lui Ianukovyci, care şi-a bătut joc de propriul popor,  exprimându-şi îngrijorarea să nu vină alt regim la fel de crud şi să ne calce pe noi, românii, şi graiul străbun în picioare, precum a procedat cel anterior, în încheiere sensibilizând: „Aici suntem din moşi strămoşi şi rămânem români adevăraţi!”

Felicia NICHITA-TOMA

Fotografii de autor