Boianul, frumoasa, pitoreasca așezare din nordul istoric al Bucovinei, cu români cu suflet de poeți - limba maternă trebuie să fie pentru fiecare om mai presus de toate, ca o rugăciune

Boianul, frumoasa, pitoreasca așezare din nordul istoric al Bucovinei, cu români cu suflet de poeți - limba maternă trebuie să fie pentru fiecare om mai presus de toate, ca o rugăciune
Comună cu vechi și frumoase tradiții, cu personalități marcante precum soții, regratatul profesor de română Vasile Bizovi, soția sa, dna Limbii Române, profesoara Eleonora Bizovi, agronomul Vasile Botă etc. Tot din Boian și-a luat zborul spre înălțimile artei pictorul Ion Sfeclă, ș.a.
Risc să mă repet, dar am spus nu o dată că satul Boian e și baștina mea, alături de Hrușăuții Volocii, m-a înrudit sufletește cu acești români deosebiți care-și iubesc neamul, tradițiile, statorniciți de veacuri pe pământurile străbune, pe moșia cronnicarului Ion Neculce, grație soțului Nicolae Toma, redactorul-șef al publicației ”Zorile Bucovinei”. Mai bine zis, de fiecare dată, când am ocazia să vizitez Boianul, descoper sufletul frumos al românilor din această parte deȚară.
Știam că boincenii sunt harnici și talentați, că-și iubesc graiul, strămoții, că învârt  cu foc în călcâi ”Hora” românească, că nu-i întrece nimeni la cântec și voie bună, acum m-am convins că au și suflet de poeți. Cu unul dintre ei  - Dumitru Olexiuc – am făcut cunoștință în iunie curent, la comemorarea lui Eminescu la Cernăuți, apoi am fost împreună cu soțul Nicolae, originar din Boian, la întâlnirea cu absolvenții.
Era pasionat de poezie încă de pe băncile școlii. Tot în școală i-a îmbobocit și prima dragoste. Îi dedica colegii sale versuri de dragoste. O iubea mult, cu toate că drumurile vieții le-au purtat visele în diferite direcții, muza nu l-a părăsit nici acum, când îi cresc flori argintii la tâmple. Cu tată ucrainean și mamă româncă din Boian, Dumitru e convins că limba maternă trebuie să fie pentru fiecare om mai presus de toate, ca o rugăciune. Deși demult a părăsit baștina, plecând în țări calde și prospere, nu uită cărarea ce-l duce spre satul natal – Boian, pe care-l are mereu în suflet cu lumina și bucuria adolescenței. Revine la baștină ori de câte ori e posibil s-o facă: ”Mă cheamă Prutul și Hucăul,/La pescuit și la innot,/Mă ceamă Valea cea cu Dealul/Și iarasi vin, pot sau nu pot”, scrie atât de frumos, cu atâta dragoste față de satul natal ,Dumitru Olexiuc din Boian.

Felicia Nichita-Toma pentru Zorile Bucovinei

Boianul meu iubit
Boianul meu iubit,
O mindra asezare,
De clasic pomenit,
E ca o floare.
O floare са un crin,
In zi de primavara,
Ma cheama, ca sa vin, in tara!
Ma cheama Prutul si Hucaul,
La pescuit si la innot,
Ma ceama Valea cea cu Dealul
Si iarasi vin, pot sau nu pot.
O intilnire cu colegii,
De-un veac deschis pe jumatate
Am fost noi singuri,- pedogojii
Plecat-au în eternitate...

Vin si navalesc tilharii
(Scrisa la 24.02.2022, chind a început razboiul)
Vin si navalesc tilharii,
De la munte, de la mare,
Bestii- venitici, tiranii,
Sa ne faca corectare.
Corectare la hotare,
Scimbul pacii - pe razboi,
Corectare la vorbire...
Sa ne duca la noroi!
Nu vorbiti limba romina,
Ve-ti vorbi, cum vrea-v'om noi.
Sa uitati voi de latina,
Va prefacem in alt soi.
De vom vrea, vom ,,sterge" inca
Strazi, orase, denumiri...
Stati asa!!! Ca ne ridicam!
Nu permitem reuniri!
Eu vreau să mai iubesc
Cobor, din deal in jos,
Nevrind, cu pasul moale,
Duc viata mea frumos,
La vale...
Asa v-or crede toti,
Privindu-ma pe mine,
Ca am copii, nepoti,
Pe tine...
Stiu insa numai eu.
Cum trece ziua-noaptea,
De zbuciumul mereu,
A soartei...
Privind un cer senin,
Sau noaptea instelata,
Mii amintiri revin,
De-o fata...
Nu vreau sa ma grabesc,
Ca sa ajung la poale,
Eu vreau sa mai iubesc,
Mai tare!!!

Rugăciunea mamei
Un colt de luna'n geam priveste,
Aud o rugaciune ce mama o sopteste.
In linistea de noapte, aud suspine grele,
Se roaga ea la Domnul, sa-i de-a o mangaiere.
Ascut urechea mea, și inteleg ce cere-
Nu bogații, nu soarele, nu cerul cel cu stele.
Se roaga pentru noi, cei sase mici copii,
S'avem noi sanatate, cuminti sa fim si vii.
O arde o durere, c-a mai avut un fiu,
Un blond, un ingheras, plecat de timpuriu,
Luat la rai de Domnul, la virsta de trei ani,
Lasând pe mama-n lacrimi, pe noi, copii sarmani.

Dumitru Olexiuc, comuna Boian