24 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Dacă n-ar fi sprijinul României aici, la Cernăuți, ” unde patriotismul românesc crește la umbra lui Mihai Eminescu și a Sfântului Ștefan cel Mare”, neamul românesc s-ar stinge foarte repede. Bucurie în nordul istoric al Bucovinei – întâlnire de suflet cu senatorul Viorel Badea

15 octombrie 2023 р. | Categorie: Cernăuți

Dacă n-ar fi sprijinul României aici, la Cernăuți,  ”unde patriotismul românesc crește la umbra lui Mihai Eminescu și a Sfântului Ștefan cel Mare”, neamul românesc s-ar stinge foarte repede.

Bucurie în nordul istoric al Bucovinei – întâlnire de suflet cu senatorul Viorel Badea

La 14 octombrie 2023, când creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoreau Acoperământul Maicii Domnului, noi, românii din Bucovina istorică, grație dnei Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, care ne-a adunat grămăjoară în frumosul sediu al Palatului Național al Românilor, renovat tot datorită Excelenței Sale, am avut parte de încă o sărbătoare de suflet – întâlnirea cu senatorul Viorel Badea, sosit în capitala Bucovinei pentru a-și lua rămas bun în calitate de senator al românilor de pretutindeni. A fost o surpriză și o mare bucurie pentru liderii comunității românești, președinți de societăți, jurnaliști, profesori, directori de școli, primari etc., să-l avem în carne și oase în mijlocul nostru pe politicianul care ne-a susținut și ne-a îndrumat, ne-a înțeles problemele, a fost alături de noi în lupta noastră pentru perenitatea limbii române, la fel precum și Consulatul General al României la Cernăuți.

E visul nostru, moștenirea testamentară lăsată de părinţi şi bunei - să ne păstrăm pentru urmaşi Limba strămoșească. Cu acest vis ne ridicăm, când cădem, continuându-ne calea, cu acest vis în suflet înfruntăm cu capul sus ura şi nedreptăţile, cu acest vis ne mângâiem speranţele şi aspiraţiile şi tot prin el sesizăm căderea lacrimii şi armonia vibrând din versul eminescian, cu el plângem şi râdem în dulcele grai al mamei, alături de bucurii şi dureri, cu el ne cresc aripile înălțării, prin el trăim şi vom dăinui.

Cei drept, bucuria întrevederii după ani buni cu politicianul român, senatorul Viorel Badea, a fost umbrită de trecerea în neființă a savantului Ilie Popescu, pentru care s-a păstrat un minut de reculegere, iar Carolina Jutaru, artista noastră consacrată, i-a dedicat o piesă muzicală, versuri Grigore Bostan – ”Urătură pentru Țara Fagilor”. Dna Irina-Loredana Stănculescu a accentuat susținerea pe care comunitatea românească din nordul Bucovinei a avut-o din partea senatorului Viorel Badea, anunțând că înaltul demnitar român părăsește politica pentru misiunea diplomatică, fiind numit Ambasador al României în Dubai.

Toți românii prezenți la întâlnire au dat o înaltă apreciere activității fructuoase a senatorului român, dar și a misiunii diplomatice române la Cernăuți, Departamentului pentru Românii de pretutindeni, dl Secretar de stat Gheorghe Cârciu și directorului Radu Cosma, pentru sprijinul financiar acordat prin proiecte nerambursabile, granturi, ajutor umanitar în vreme de război nu doar românilor, ci și ucrainenilor, sensibilizând că o asemenea susținere financiară ca anul acesta, românii din această provincie istorică a României încă n-au avut, printre primii un cuvânt de laudatio  a avut dna Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, conștientizând că, în prezent,  în timp de război, comunitatea românească s-a unit în lupta pentru limba română.

Cu această lacrimă de vis vibrând în inimile noastre, la 31 august 2015, de ZIUA LIMBII ROMÂNE, am primit dragi, scumpi oaspeţi şi prieteni în Casa Mare a „ZORILOR BUCOVINEI” – senatorii Viorel Badea, Marcel Bujor, Iulian Cristache, care ne-au adus un sincer „La mulţi ani!” pentru Limba Română, pentru toţi românii din istorica provincie a României, de unde  veghează spiritul Sfântului Ştefan cel Mare şi Marelui Eminescu, protejându-ne Graiul şi Neamul, de unde ne îndrumă paşii înflăcăratul Cavaler al Unirii Bucovinei cu România, Iancu Flondor,

Ni s-a aşternut ca un balsam pe rănile sufletului înalta apreciere, postată apoi în pagina sa de Facebook de dl senator Viorel Badea: „La sediul ziarului românesc „Zorile Bucovinei” din Cernăuţi. Aici patriotismul românesc creşte la umbra lui Mihai Eminescu şi a Sfântului Ştefan cel Mare”, momente reînviate de jurnalista Felicia Toma, care a conștientizat că dacă n-ar fi sprijinul României, aici, în Ucraina, noi, românii, ne-am stinge repede, adresând alese mulțumiri Guvernului României, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, grație sprijinului financiar al căruia are posibilitate să activeze publicația online  ”Zorile Bucovinei”, amintind că tot dl senator, susținut de dna Consul General Eleonora Moldovan, cu câțiva ani în urmă a fost inițiatorul ca membrii societăților național-culturale românești, studenții Catedrei de Filologie Română, să facă curat la mormintele înaintașilor din Cimitirul vechi din Cernăuți, aflate în paragină, lucrând, fără să dea semne de oboseală, o zi lungă de vară alături de noi.

Ce-i drept, patriotismul creşte şi prinde aripi şi în cele mai îndepărtate colţuri ale frumoasei, dar împătimitei noastre Bucovina, iar Limba Română o cântă şi o plâng pe la vetrele lor ţăranii, înstrăinaţi de Ţară. Primarul Anatol Pițul adresând mulțumiri Guvernului României, conducerii DRP, în special dl ministru Gheorghe Cârciu, ”om cu inimă mare”, pentru generatoare și Ambulanță, pentru burse elevilor și profesorilor de română, ”căci la noi totul se scurge spre școlile ucrainene, iar datorită burselor nu ducem lipsă de profesori de română”,și-a exprimat dorința ca întreaga echipă consulară, în frunte cu dna Irina-Loredana Stănculescu, să rămână să activeze mai departe în Cernăuți, sprijinind comunitatea, dorință expusă și de alți vorbitori. Publicista Maria Toacă s-a referit la rădăcinile bucovinene ale dlui Viorel Badea, la rudele dlui senator din Boian, prezente și ele la întâlnire. Iar dna Rodica Timiș, președinta Asociației ”Casa noastră”, la proiectul organizat cu sprijinul DRP, la ajutoarele umanitare primite din Constanța grație dnei profesoare Viorica Stan.

Dnul Viorel Badea a fost prezent și la inaugurarea Școlii Populare de Artă Cernăuți, lucru menționat de directorul Iurie Levcic, care l-a invitat în calitate de diplomat la Festivalul ce se va desfășura la 12-18 noiembrie în Dubai..

Anii frumoși ai studenției, momente memorabile care nu pot fi date uitării, când, cu ani în urmă, au fost invitați la București de Liga Studenților din România, condusă de președintele Viorel Badea, au fost evocați de dna Cristina Paladean, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității din Cernăuți, amintiri depănate și de jurnaliștii Vitalie Zâgrea și Carolina Jitaru, care a înălțat cu voce maiestoasă spre inima rănită a Bucovinei, dar și a românilor prezenți la sediul Societății ”M. Eminescu”, câteva din piesele muzicale incluse în CD ”Cred în fericire”, pe versurile poeților Grigore Bostan, Vitalie Zâgrea, Vasile Tărâțeanu.

Referindu-se  la activitatea fructuoasă a dl senator ca la cea a unui deschizător de drumuri, dl Vasile Bâcu, președintele Societății ”Mihai Eminescu”, a concretizat că ”omul sfințește locul prin faptele sale concrete”, precum o face dl senator, fiind prezent nu o dată la redacția ”Gazetei de Herța”.

Dna Lilia Govornean, președinta Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, s-a referit la prima ședință a asociației cu participarea dlui Viorel Badea, care a încurajat-o că ”orice început e frumos”, la ”Mărțișorul” organizat de Asociație la Consulatul General al României la Cernăuți cu sprijinul Consulului General Eleonora Moldovan și cu participarea dl senator.

”V-am căutat și v-am găsit, încerc să vă unesc”, a mărturisit fratele nostru întru crez și aspirații Ioan Ițco, fondatorul revistei ”Dulce Bucovină”, președintele Asociației culturale ”Ițco” Suceava, grație căruia au fost înălțate busturile scriitorului Dumitru Covalciuc la Oprișeni și a academicianului Grigore Bostan la Budeneț, au fost organizate trei vernisaje a Galeriei Oamenilor de Vază din Sudul și nordul Bucovinei, din care facem și noi parte, la Iacobeni, România, Ciudei și Oprișeni, nordul Bucovinei. A adresat mulțumiri dnei Irina-Loredana Stănculescu, amintind și de activitatea prodigioasă de susținere a comunității românești de către dna Consul General Eleonora Moldovan: ”Două doamne deosebite, care merită toată lauda”. N-a uitat fratele nostru din sudul Bucovinei nici de regretatul său prieten, scriitorul, istoricul Dumitru Covalciuc: ”Dumitru îmi spunea: tu nu ești Ițco, ci Ițec, trebuie să ne unești pe toți, căci noi suntem dezmembrați. Societatea se diminuează”.

Prezentă la întâlnire, dna Victoria Covalciuc, soția regretatului nostru coleg, ziaristul Dumitru Covalciuc, a împărțit dulciuri românilor prezenți la întâlnire, iar dna Elena Nandriș, președinta Societății culturale ”Gr. Nandriș” a mărturisit că dl Viorel Badea a fost primul care a sunat-o, când a început războiul în Ucraina. Dl senator a avut și suportul rudelor din Boian, a familiei  Cornuța.  la întâlnire fiind prezenți dl director Nicolae Bodnariuc din Oprișeni, Vasile Rauț, președintele Societății ”Golgota” a Românilor din Ucraina, cântăreața Victoria Costinean, conducătoarea artistică a Ansamblului Etnofolcloric model ”Izvoraș” din Ropcea, pictorul Ștefan Purici cu soția,  dna dr. Felicia Vrânceanu, etc .Tânărul Pavel Cornuța a interpretat două cântece din zestrea neamului, unul împreună cu două tinere din Mahala, discipole ale Elenei Nandriș.

Exprimându-și gratitudinea față de dna Irina-Loredana Stănculescu și bucuria întâlnirii cu românii din Cernăuți, dl Viorel Badea a specificat că va susține și în continuare românii din Bucovina: ”Mulțumesc dnei Consul General, mi-a făcut o mare bucurie să mă întâlnesc cu românii mei dragi. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate. Sunt sigur că veți duce mai departe lupta pentru păstrarea identității naționale. O să aveți susținerea mea chiar din Dubai”.

Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți