
Pe aripile cântecului și dorului românesc
cu maeștrii Corului ”Dragoș Vodă” al Societății ”M. Eminescu” din Cernăuți, ”Armonia”, al Societății Muzicienilor Români din Ucraina, Ansamblului Fetele din Bucovina” - la ”botezul” în leagănul muzicii a Corului de copii „Armonia”
Desfășurat la 1 octombrie 2023, de Ziua Internațională a Muzicii, sub auspiciile Societății Muzicienilor Români din Ucraina, președinte Dumitru Caulea, spectacolul de anvergură a adunat în incinta Palatului Național al Românilor din Cernăuți, renovat și frumos amenajat grație dnei consul general Irina-Loredana Stănculescu, nu doar cele mai reprezentative talente ale Formației ”Armonia”, succesoarea vestitei Corale ”Armonia”, ci și români din întreaga Bucovină, căci spațioasa sală a Societății ”M. Eminescu” era arhiplină, n-a mai văzut până acum atâția oameni îndrăgostiți de Măria Sa, Muzica, devenind neîncăpătoare, accent pus și de diplomatul român Nicolae-Dan Constantin.
A fost prima ieșire în lume într-un asemenea excepțional spectacol a talentaților membri ai Corului de copii al Societății Muzicienilor Români din Ucraina „Armonia”, colectiv recent creat de președintele respectivei formațiuni artistice, baritonul Dumitru Caulea, dirijorul Corului Regional ”Armonia”, Corului de bărbați „Dragoș Vodă” al Societății ”Mihai Eminescu”, și viorista, prof. Luminița Demianic, conducătoarea artistică a Ansamblului „Fetele din Bucovina”.
Regretabil că dna Consul General, care ne susține în toate, fapt pentru care îi adresăm mulțumiri, n-a avut posibilitate să fie ”nașa de botez” în leagănul muzicii a acestor talentați vlăstari de viță românească din Hrușăuți, Voloca, Valea Cosminului, Cernăuți, căci toți - și cei maturi, și cei mici, așteptăm zâmbetul blând și sincerele aprecieri ale Excelenței Sale, cu toții dorim s-o avem alături atât în momente de tristețe, de durere, cât și în clipe de bucurie. De altfel, ne face plăcere și ne bucurăm să-i avem în mijlocul nostru pe toți diplomații de la misiunea consulară din Cernăuți.
De data aceasta, inima Țării a bătut în unison cu cea a tinerelor mlădițe
ale Coralei ”Armonia” prin prezența dl ministru plenipotențiar Nicolae-Dan
Constantin împreună cu sora Amelia din
București, care a avut un cuvânt de gratitudine, felicitări pentru organizatori
și părinți, pentru acești tineri talentați ce prin cântec
vor duce mai departe dragostea de inestimabilele valori naționale, de cântecul
românesc, urându-le succes și realizări
frumoase, mesaj preluat de dl Vasile
Bâcu, președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina
„Mihai Eminescu”. Cu aceleași gânduri frumoase au fost prezenți redactorul-șef
al ”Zorilor Bucovinei” Nicolae Toma, președintele Societății Jurnaliștilor
Români Independenți din Ucraina, dna cântecului popular românesc Victoria
Costinean, conducătoarea artistică a Ansamblului etnofolcloric model ”Izvoraș”
din Ropcea, membru fondator și membru în conducerea Societății ”Armonia”,
responsabilă de Departamentul “Folclor și muzică populară“, interpreta Maria Dovghei, profesoară la
Școala de Arte ” Is. Vorobchievici”, Vladimir Acatrini, președintele Societății Bibliotecarilor români, Valentin Penteleiciuc din Voloca, președintele
Societății ”Tezaur bucovinean”, Gheorghe Sadovei, dirijorul Formației ”Codrii
Cosminului” din Hrușăuți, membru fondator și membru în conducerea Societății
”Armonia”, responsabil de Departamentul ”Muzică corală”. Dna Maria
Onofreiciuc le-a mulțumit din partea părinților maestrului Dumitru Caulea și
Luminiței Demianic că pun suflet în instruirea copiilor.
Dumitru Caulea, președintele Societății muzicienilor români din Ucraina “Armonia”, a adresat mulțumiri diplomatului român, Departamentului pentru Românii de pretutindeni pentru sprijin financiar, de asemenea, Consulatului General al României la Cernăuți pentru susținere permanentă, dl Vasile Bâcu pentru disponibilitatea de a le veni întotdeauna în întâmpinare.
Muzica
înseamnă viață, înseamnă bucurie, speranță, înseamnă dragoste. Ca să-ți vezi
rodul muncii aievea trebuie să-ți zidești sufletul în tot ceea ce faci. Artistul
Dumitru Caulea pune suflet în instruirea copiilor. ”Cu dor de Eminescu” pe
versuri de Adrian Păunescu, muzică
Alexandru Zernescu, ne-au încântat tinerii
mesageri ai cântecului românesc din Corala ”Armonia”, care au avut onoarea să
inaugureze superbul spectacol dedicat Zilei Muzicii, cărora le prezicem un
viitor de succes, pe măsura renumiților
predecesori.
Muzica însuflețește, dă aripi de zbor și trezește la viață. Ne-a adus această bucurie Corul regional “Armonia” al Societății muzicienilor români din Ucraina “Armonia” cu piesele ”Cântă cucul” și “ Cavalul“, ultima compusă și cântată doar în familia Caulea . Un cântec foarte vechi transmis din generație in generație. Maestrul Dumitru Caulea a făcut o armonizare și un aranjament coral și astăzi, pentru a doua oară în Nordul Bucovinei, răsună varianta corală a acestui cântec .
Acolo unde lipsesc cuvintele, vorbește muzica. De 25 de ani ne mângâie sufletele cele mai frumoase flori din grădina cântecului românesc din nordul istoric al Bucovinei – membrele Ansamblului vocal “Fetele din Bucovina”, Brand cunoscut și apreciat în tot arealul spațiului românesc, dar și peste hotare, condus de talentata vioristă, prof. Luminița Demianic. De data aceasta ne-au înveselit sufletele cu piesa ”Aseară vântul bătea”, și totodată, ne-au adus și puțină melancolie prin cântecul ”Rău mă dor ochii, mă dor”..
Indiscutabil, este un tânăr cu talent înnăscut și cu un viitor de succes în oaza muzicii, dar și norocos, fiind instruit de doi corifei ai artei muzicale - Iurie Levcic, în cadrul Ansamblului vocal “Perla” al Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești Cernăuți, și Dumitru Caulea, cu lecții de canto în particular, talentatul solist al Corului de copii “Armonia”, Dumitru Paulencu din Voloca a înălțat sus și tare spre inima fiecărui roman prezent în sala arhiplină a Palatului Național al Românilor din Cernăuți Imnul Limbii Române, reamintindu-ne că ”Pentru ea” (versuri Grigore Vieru), pentru Sfânta noastră Limbă Română, ”la Putna clopot bate… Pentru ea cresc florile visării - Pentru limba, pentru limba Țării”.
Îi cunoaște și-i apreciază o lume - și în Ucraina, și în România, peste hotare. Înflăcărați, dăruiți cu talent, cu dragoste de cântec, Limbă și Neam, înălțând sus Tricolorul, bravii maeștri ai Corului de bărbați “Dragoș Vodă” al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, ambasadorii cântecului popular și patriotic românesc ne-au emoționat până la lacrimi cu piesele “Spune, măiculiță, spune” și “Codrule cu frunza-nchisă”, iar îndrăgitul rapsod Nicolae Mintencu ne-a adus melancolia toamnelor, dând glas romanței ”La umbra nucului bătrân”.
E frumoasă, talentată, gingașă și grațioasă – un înger în leagănul de îngeri al muzicii. Totul ce obținem în viață e, desigur, și datorită părinților, profesorilor. Merită toată lauda și admirația pentru talent și hărnicia cu care-și perfecționează darul ceresc tânăra speranță a muzicii ușoare românești, căreia îi prezicem un viitor strălucit - Sabrina Jar, discipolă a maestrului Dumitru Caulea, care a prins aripi și a crescut în leagănul muzicii în văzul nostru, și care ne-a atins coardele sufletului cu piesa ”Cântec pentru pace”.
Solo la vioară, muzica din filmul cu
cea mai bună coloană sonoră “Lista lui Schindler”, a
interpretat tânăra, dar dăruita cu har vioristă Ecaterina Dovghei, fosta discipolă a
profesoarei Luminița Demianic, Liceul românesc din Voloca, studentă la Școala
de Arte ”Is, Vorobchievici” din Cernăuți,
câștigătoare a 6 concursuri internaționale prestigioase. Ii dorim un
viitor de succes pe măsura excepționalului talent!
Ucraineanul Едуард Ткачук, compozitor și interpret cu o voce de o melodicitate excepțională și un timbru inegalabil, ale cărui piese muzicale răsună la posturile FM, un mare prieten al Societății “Armonia”, discipol și prieten al maestrului Dumitru Caulea, de Ziua Apărătorului a cântat o piesă din propriul repertoriu, extrem de actuală, referitoare la sângerosul război din Ucraina – ”Проводжаєш, Повернусь !” (”Mă petreci, Mă voi întoarce !”, lăsându-ne cu ochii în lacrimi.
Ne-a emoționat până la lacrimi superbul duet Dumitru Caulea și Luminița Demianic, care au înălțat până la porțile sufletului românesc piesa legendarului cuplu Doina și Ion Aldea Teodorovici, ”Eminescu”, versuri Grigore Vieru, în frenetice aplauze ridicând sala în picioare.
Muzica e un leagăn de îngeri Or, în acest leagăn divin își cresc aripile visării și talentului tinerele mlădițe ale Corului de copii ”Armonia”. Cât avem un sat departe Și un grai ce n-are moarte”, ”Cât trăim pe-acest pământ, mai avem un lucru sfânt” - să nu ne înstrăinăm de baștină, de neam, de cuiburile părintești, să ne păstrăm identitatea. Cu această piesă devenită imn, pe versurile poetului Nicolae Dabija, membrii Corului de copii ”Armonia” au încheiat excepționalul și emoționantul spectacol dedicat Zilei Muzicii.
Știut lucru, Voloca e o comună nu doar cu oameni harnici, ci și talentați. De aici, din această oază a românității, și-a luat zborul spre culmele ancestrale ale muzicii Artistul Poporului din Republica Moldova, vestitul bas, folcloristul Ioan Paulencu. În acest leagăn de dor românesc s-au născut și continuă să se nască talente.
Ce-i drept, exprimându-mi gratitudinea față de profesorii care îi instruiesc - Dumitru Caulea și Luminița Demianic, de părinții care le țes frumos viitorul, le-am spus copiilor din ”Armonia”, talentaților mei consăteni, care au cântat atât de frumos, că sunt ”Bravo”, sunt dintre favoriții sorții care au mai mult noroc: au sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, grație dlui ministru Secretar de stat Gheorghe Cârciu, directorului Radu Cosma, susținerea Consulatului General al României la Cernăuți, a consulului general Irina-Loredana Stănculescu, a dlui ministru plenipotențiar Nicolae-Dan Constantin. Ce păcat că nu au venit la Cernăuți jurnaliști din Țară să-i admire cât de talentați sunt și să-i aprecieze, să-i promoveze! Suntem siguri, având sprijinul Patriei noastre istorice, România, vor duce mai departe gloria predecesorilor din istorica și renumita Corală ”Armonia”. Succes, zbor înalt și reușit pe aripile cântecului românesc!
Felicia Nichita-Toma pentru ”Zorile Bucovinei”, Cernăuți