Poduri de dragoste românească de la Mănăstirea Humorului la Cernăuți. ”Calendarul din trăistuță”, de Lina Jucan - adevărată comoară spirituală. ”Avem datorie pentru rădăcini, de a nu ne pierde. Și datorăm urmașilor, de a le lăsa aceeași identitate, neștirbită, ca să rămână de-a pururi pe o hartă pâinea și ”sarea în bucate” a unei nații!”

Poduri de dragoste românească de la Mănăstirea Humorului la Cernăuți. ”Calendarul din trăistuță”, de Lina Jucan  - adevărată comoară spirituală. ”Avem datorie pentru rădăcini, de a nu ne pierde. Și datorăm urmașilor, de a le lăsa aceeași identitate, neștirbită, ca să rămână de-a pururi pe o hartă pâinea și ”sarea în bucate” a unei nații!”

Grație distinsei doamne Rozalia Motrici, președinta Asociației Culturale ”Mircea Motrici, am intrat în posesia unei adevărate comori spirituale - ”Calendarul din trăistuță”, de Lina Jucan  - adevărată comoară ce reîntregește Bucovina spiritual.

Scrisă într-un stil de ”curată sorginte populară”, după cum contestă istoricul literar sucevean, prof. Nicolae Cârlan, în prefață, cartea ”Calendarul din trăistuță” e o lucrare  de suflet ce  prezintă tradițiile și practicile din trecut, e o datorie morală față de înaintași, față de locurile natale din Mănăstirea Humorului, față de oamenii valoroși, pe care comuna i-a avut și pe care îi are.

Autoarea, printr-o  captivantă modalitate etnografică de exprimare, aduce la viață practici, tradiții și obiceiuri de peste ani, veacuri, multe dintre ele demult apuse, altele, trăite de însăși autoare prin propria-i experiență, secvențe decupate din mediul rural din care provine ce continuă să perpetue și să îmbogățească tezaurul popular de veacuri al țăranilor din Mănăstirea Humorului, păstrat cu dragoste și pietate în trăistuța neamului ca cel mai scump odor al românilor rămas de la strămoși.

Fiind și promotoare a unor activități artistice culturale din comună, autoarea este o iubitoare și o păstrătoare a tot ce aparține de universal rural, de tradiții, Or, stilul empatic, oral al expresiei literare, mesajul de factură etnografică din „Calendarul din trăistuță” a Linei Jucan, începând cu sărbătorile Mărțișorului, coincidente cu venirea  pe lume a autoarei, într-o zi norocoasă, identică cu aceea a marelui Ion Creangă, sugerează că nimic nu e întâmplător în viață, totul e de acolo, de Sus, de la Dumnezeu. ”Am văzut și eu lumina zilei într-o zi de Mărțișor, chiar pe 1 martie 1973, la Mănăstirea Humorului…”.

Cartea face referire la toate practicile și obiceiurile țăranilor de peste an din Mănăstirea Humorului. Începe cu luna martie, parcurgând fiecare sărbătoare sau eveniment cu semnificații speciale din viața comunității. De exemplu, ”în trecut, în prima zi din postul Paștelui femeile nu aveau voie să țese sau să coasă pentru că se spunea că vor intra moliile în țesăturile lor. Apoi, puneau pe pirostrii un cazan cu leșie, cenușă cu apă, și gospodinele spălau toate blidele acolo. Le curățau, le degresau. Umpleau putinele cu apă pentru borș acru. Huștele le aruncau la găini ca să cadă cloști. Un alt exemplu este prima zi de miercuri de după duminica Sfintei Cruci, cunoscută ca ”miezul păreții”, adică jumătatea postului, ziua în care femeile făceau calculul ouălor strânse de la începutul postului și socoteau dacă le vor ajunge pentru bucatele de Paști”. Astfel autoarea amintește de marile sărbători creștine, de practicile din posturi sau de peste an, evenimente trăite cu sufletul, fie personal, fie din văzute și auzite, grație mediului în care i-a fost dat să se nască și să trăiască, din care a decupat imagini semnificative pentru tema pusă  publicului ”pe tapet”, public, pe care și l-a făcut părtaș la trăirile vieții. De aici și senzația de transparentă autenticitate care nici pentru mulți reporterii de meserie nu este întotdeauna o lucrare ușor de înfăptuit.

În intenția de a-și trasa o cale a propriei deveniri, Lina Jucan ne captivează printr-o emoționantă ”paradă a dascălilor” săi de la școala din Mănăstirea Humorului, în leagănul căreia se află experiența sa monahală ulterioară, unde vreme de 16 ani a învățat să se regăsească, să ierte, să se roage și să se înalțe spiritual, convinsă fiind că sfârșitul tuturor e la fel, doar faptele sunt acele care ne diferențiază.

Partea leului a comorii tăinuite în ”Calendarul din trăistuță” o constituie ceremonialul religios, alura etnografică a celor două mari sărbători creștine - Crăciunul și Paștele – Nașterea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar și fiecare sărbătoare creștină în parte din cele 12 luni ale anului, începând cu Mărțișorul - luna martie,  și încheind cu februarie – Făurar.

O semnificativă secvență decupată în ”Calendarul din trăistuță” e dedicată celui mai frumos sat în care strămoșii ”se ogoiau cu rugăciunea, cu Sfânta Liturghie și cu sfintele doine ale neamului”.

”Știți care e cel mai frumos sat? Al meu: Mănăstirea Humorului.  Cel mai frumos sat, dragii mei,  este satul unde ne-am născut, unde am copilărit alături de părinții care ne-au dat viață, de bunica și moșul…Satul în care ei, strămoșii, și-au purtat portul, și-au grăit graiul, și-au dus rânduielile în fiecare zi…după cum au primit rânduiala de la înaintași…”,  concretizează autoarea, care conștientizează că înaintașii ne-au lăsat moștenire un mănunchi de datini, de rânduieli în trăistuța Mănăstirii Humorului, ca un mănunchi de plante de leac, pe care urmează să le culegem. ”Avem datorie pentru rădăcini, de a nu ne pierde. Și datorăm urmașilor, de a le lăsa aceeași identitate, neștirbită, ca să rămână de-a pururi pe o hartă pâinea și ”sarea în bucate” a unei nații!”.

Felicia Nichita-Toma, ”Zorile Bucovinei”, Cernăuți