Răscoliri prin durerile neamului înstrăinat - Ilie Motrescu a rămas să dăinuiască ca un simbol jertfelnic al destinului tragic al românului înstrăinat, al demnităţii şi nesupunerii, al luptei pentru românism - în memoria poetului-martir, asasinat bestial de „eliberatorii” ruşi

18 august 2023 р. | Categorie: Bucovina

Răscoliri prin durerile neamului înstrăinat - Ilie Motrescu a rămas să dăinuiască ca un simbol jertfelnic al destinului tragic al românului înstrăinat, al demnităţii şi nesupunerii, al luptei pentru românism  - în memoria poetului-martir,  asasinat bestial de „eliberatorii” ruşi

 

„Călătorule drag! Dacă te vei abate într-o bună zi pe la Crasna, vezi să nu te laşi prea mult ademenit de priveliştea încântătoare a locurilor. E o vrajă. O muzică eternă a plaiurilor verzi, cu fundal adânc de munte şi cer, cu freamăt necontenit de crânguri, cu partiţii de solo în orice fluier de copac, undă de izvor, spic de mohor.  Aminteşte-ţi de feţii cu stea din mitologia populară, fermecaţi de zânele pădurence şi nu uita pentru ce ai călcat hotarul acestui meleag.

Să te întâlneşti în primul rând cu oamenii. Cu locuitorii acestui sat străbun şi modern, care prin dragostea lor fierbinte pentru pământ, de viaţă, de tot ce e frumos şi minunat, completează peisajul primar cu semnele distincte ale bunăstării.

Ce oameni de ispravă! Ce munteni harnici şi iubitori de cântec s-au statornicit cândva pe aceste locuri şi ce lume vrednică s-a ridicat pentru a duce aidoma unui mesaj dragostea de neam, grai, tradiţii…” (Ilie Motrescu)

Deşi nu l-am cunoscut în timpul vieţii pe fostul nostru coleg de condei, ziaristul şi poetul martir Ilie Motrescu din Crasna, care până la tragica-i moarte a activat o perioadă de doi ani la „Zorile Bucovinei”- 1967-1969, pentru noi, jurnaliştii acestei vechi şi populare publicaţii, poetul martir a rămas un reper, un model cum să-ţi iubeşti Ţara, Limba, Neamul, cum să stai neclintit în bătaia furtunii şi să te lupţi cu nedreptăţile, când în primejdie ţi-i graiul strămoşesc.  Ne străduim să  perpetuăm idealurile sacre pentru care a luptat, s-a sacrificat tinereţea şi viaţa Ilie Motrescu.

La 18 august, poetul Ilie Motrescu ar fi împlinit 81 de ani, dacă  „vânătorul pizmaş” nu-şi încerca ţeava. Oricum, spiritul lui a rămas o lacrimă de dor pe sceptrul Bucovinei, o lacrimă încă neplânsă în inima românismului din acest colţ mioritic înstrăinat de ţară.

La 26 iulie 1969 poetul român martir din Crasna este asasinat în pădurea Crasnei de către agenții sovietici, la indicația fostului KGB - Direcția operativă Cernăuți. Corpul neînsuflețit a fost purtat în portbagajul unei mașini până la Cernăuți și a fost aruncat în Prut. Găsit peste trei zile, a fost pescuit şi îngropat pe ascuns în Cimitirul central din Cernăuți. După aproape două luni de căutări insistente din partea rudelor, colegilor și prietenilor este deshumat, identificat și adus în comuna natală, unde este înmormântat după obiceiul tradițional ca mire, cu bocitoare, în sunet de buciume, plânsete și fluiere, sfâșiind văzduhurile și inimile celor din preajmă (era necăsătorit).

În scurta-i viață, de numai 27 de ani, a scris, a compus, a selectat și a adunat (căci se profila și ca un posibil colecționar) multe lucruri de valoare pentru spiritualitatea neamului nostru. În 1960 a publicat, în primul an de studenție, cele mai reușite poezii ce le scrisese până atunci, 27 la număr într-o culegere dedicată fraților săi mai mici, gemeni, Grigore și Nicolae și intitulată Cântarea Carpaților... (D. Oprișan, „Zorile Bucovinei” – 18 august 2001), azi o raritate, ca și toate edițiile din scrisul său. Și abia după 32 de ani de la tragica-i dispariție a apărut, în primăvara anului 2001, când ar fi împlinit 60 de ani, cartea de versuri și proză „Hora vieții”,  alcătuită de Ion Țâbuleac, fost coleg și prieten al poetului. Este una dintre cele mai reprezentative imagini ale scrisului său.

 Deşi multă apă învolburată, multă durere a spălat bătrânul Prut, moartea tragică a poetului crăsnean e învăluită încă în misterul tăcerii. Nici nu sperăm să se limpezească vreodată apele,  ca din învolburarea lor întunecată să iasă la suprafaţă  adevărul despre tragica dispariţie a poetului martir  Ilie Motrescu. A fost un tânăr chipeş, cu dor de înalturi, dar i-au tăiat aripile în înălţimea zborului. Dumnezeu l-a dăruit cu mult har  şi curaj.

Prea era frumos şi talentat ca să nu atragă  ca un magnet invidia, ura.  „Pentru că mi-s falnic/ şi înalt ca uliul/ mă ţintesc vrăjmaşii/ şi mă cer pizmaşii./ Pentru că mi-i zborul/ neatins ca slava/ vânătorul pizmaş/ îşi încarcă ţeava”, scria vizionar poetul. A rămas să dăinuiască în inimile conaţionalilor ca un simbol jertfelnic al destinului tragic al românului înstrăinat de ţară, al demnităţii şi nesupunerii,  ca un simbol al luptei pentru românism. 

Unii spun că aşa au fost vremurile şi, din păcate, ele încă persistă. Nu ştim ce ne aşteaptă mâine. Le simţim când pierdem o şcoală, când la alte şcoli cu limba română de predare sunt reduse considerabil orele de română. Nu suntem omorâţi de gloanţe, ci de legi. Se trage în limba română. 

Păstrând vie memoria înaintaşilor care au adus o plus valoare tezaurului cultural al acestui neam semeţ de Daci de la poale de Carpaţi, administraţia Liceului din Crasna, în frunte cu directoarea Larisa Bruja, la iniţiativa şi cu sprijinul cuplului Mariana şi Petru David, a creat, pe lângă instituţia de învăţământ, un muzeu ce găzduieşte nu doar zestrea folclorică, ci va păstra pentru generaţiile care vin şi memoria celui mai mare poet pe care l-a avut Crasna - Ilie Motrescu,  una din „cele mai valoroase figuri din poezia bucovineană”, „Poet al  adâncurilor labişiene”, cum l-a definit Mihai Cimpoi –  Ilie MOTRESCU, care  „se desprinde din ceţurile legendei cu o figură înveşmântată în hlamida de neoromantic de alt Nicolae Labiş care şi-a scris poezia adâncurilor pe o paralelă înstrăinată a ţinutului carpatic”, şi-a trăit fatalul sfârşit, prevestindu-şi  prin poezie tragicul destin. De când i se „prelinse steaua căzătoare”, de când a „cutezat spre larg cu-o zdreanţă de credinţă legată de catarg”, fiindu-i „aştrii călăuză şi valurile drum” s-au perindat 53 de ani. Or,  zborul Poetului, „falnic şi înalt ca uliul”, rămâne neatins ca şi gloria-i prin versurile-i strălucite ce conţin „însemnele marii poezii”.

 „Ilie Motrescu, este autorul renumitei poezii „Semn” ce însumează şi titlul de blazon şi cel de emblemă. Creând în condiţiile vitregite ale înstrăinării, supravegheat ideologic, versurile lui conţin, evident, însemnele marii poezii pline de vigoare şi sugestivitate. Pământul străbun respiră în poezia lui Ilie Motrescu cu sângele spiritelor strămoşilor, care planează deasupra mormintelor. Acest pământ a născut şi va naşte poeţi înzestraţi, iar printre cei trecuţi în nemurire e şi Ilie Motrescu, zborul căruia a fost întrerupt de tragicul moment al dispariţiei premature din viaţă şi intrării lui în nemurire. În cei 45 de ani de nemurire cel mai mare poet pe care l-a zămislit Bucovina, Ilie Motrescu,  putea să creeze opere de mare valoare artistică”, conştientiza regretatul scriitor şi traducător Mircea Lutic cu 8 ani în urmă, afirmând cu toată certitudinea că „Ilie Motrescu a fost un om deosebit, unic în întreg spaţiul mioritic, a fost poetul metaforei, un metaforist de anvergură”.

Sub muntele bătrân şi-mpădurit

molizii grei se prăbuşesc în mit,

străbunii mei se prăbuşesc şi ei

cu  vremile de-a valma peste zei.

Şi-aşa convin din coame de Carpaţi

se-ntunecă genunea de bărbaţi

scoborâtori din semeţia dacă

se luptă-aici cu moartea şi se-mpacă.

Până aici veniră să se-nfrunte

virtuţile romane cu cremenea de munte;

 molizii tari şi brazii aici s-au prăbuşit

peste mânia turcului pocit.

Cu braţul vlăguit de grele arme

sub muntele acesta Ştefan doarme...

Sub muntele acesta neamul meu

răsare-ntre Pământ şi Dumnezeu.

(„Semn”, Ilie MOTRESCU)

 

Scriitorul Mircea Lutic sensibiliza însă că „Poetul crăsnean n-a avut norocul de a avea un cercetător de amploare precum e harnicul istoric Nicolae Cârlan, care a scris o lucrare meritorie în spaţiul bucovinean despre Nicolae Labiş. Unica lucrare de valoare despre poetul Ilie Motrescu e cea a lui Ion Ţâbuleac. Un cercetător ce dispune de toate capacităţile necesare pentru a studia opera lui Ilie Motrescu şi de a scrie o lucrare meritorie despre Poet este  criticul literar Ştefan Hostiuc”.

Comemorat ani în şir la sediul ziarului „ZORILE BUCOVINEI” , unde a activat din primăvara anului 1967 până la 26 iulie 1969, când i s-a stins steaua vieţii, străpunsă de slugoii unui regim totalitar barbar, pe care munteanul cu suflet de român, Ilie MOTRESCU, coborâtor din „semeţia dacă”, nu a putut să-l suporte în genunchi,  şi după 53 de ani de la dispariţie tragica sa moarte e învăluită încă parţial în taină.  

Spre regret, doar fratele Constantin  Motrescu mai e  în viaţă. Dar ştim că toţi fraţii Motrescu -  Vasile, Ştefan, Grigore, Nicolae, sora Maria, au negat confirmările autorităţilor de atunci,  agenților  KGB, călăilor care i-au curmat viaţa,  cum că Ilie s-aînecat, înotând în valurile Prutului,afirmând  că s-au găsit martori oculari care au mărturisit că Ilie Motrescu, urmărit mai mult timp de colegul de redacţie, ideologul Mihai Brofman, susţinut de primarul din Crasna, Ilcenko, de preşedintele kolhozului, procurorul adjunct al regiunii, Karol Ianoş, miliţianul din Crasna şi alţii, a fost răpit şi dus în pădurea din cătunul Slatina, torturat şi omorât în chinuri înfiorătoare, fiindcă nu a decedat după ce călăii ruşi l-au împuşcat, l-au zdrobit cu patul armelor, apoi  corpu-i  neînsufleţit şi însângerat a fost pus în portbagajul unui automobil, transportat la Cernăuţi şi aruncat în apele Prutului. În drum maşina s-a înfundat în noroi şi un căruţaş, la solicitarea ucigaşilor, a scos-o, în acest timp, capacul portbagajului s-a deschis şi omul a văzut cadavrul lui Ilie Motrescu. Căruţaşul a fost încarcerat, iar pădurarul, care a văzut omorul consăteanului, a fost ucis. Găsit peste trei zile, Ilie a fost pescuit din apele Prutului, îngropat pe ascuns în Cimitirul central din Cernăuți. După aproape două luni de căutări insistente din partea rudelor, colegilor și prietenilor este deshumat, identificat și adus în comuna natală, unde este înmormântat după obiceiul tradițional ca mire, cu bocitoare, în sunet de buciume, plânsete și fluiere, sfâșiind văzduhurile și inimile celor din preajmă (era necăsătorit).

 Nu se pot da uitării nici momentele dramatice înfiorătoare din timpul deshumării poetului, îngropat într-o ladă cu feţi avortaţi într-un pârâu din Cimitirul din Cernăuţi, amicii însoţindu-i apoi  corpul neînsufleţit, schingiuit în torturi cristice de organele de atunci a noii stăpâniri şi pe jumătate putrezit, în drum spre Crasna, unde înmormântarea i s-a transformat într-o adevărată nuntă ca în „Mioriţa”.

Regretatului poet martir,  publicistului, folcloristului şi animatorului cultural, patriotului Ilie MOTRESCU din Crasna Bucovinei, cel care s-a sacrificat pentru continuitatea Fiinţei Naţionale,  devenit nu doar pentru neamul său de la poale de Carpaţi, ci şi pentru întreaga suflare românească un simbol al curajului şi semeţiei, un model de devotament, de sacră slujire Graiului şi Neamului, zborul vieţii căruia a fost curmat de iscoadele sovietice la doar 27 de ani, îi este „nesfârşită calea, cum apelor căderile şi valea”, pecetluindu-şi  premonitoriu nemurirea prin forţa magică a versurilor sale: „Am o moarte şi vreau s-o trăiesc”. De 53 de ani Ilie Motrescu îşi trăieşte moartea, supravieţuind-o prin sacrificiu, prin poezie.

 

Felicia NICHITA , Zorile Bucovinei, Cernăuţi