24 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Mulțumim Guvernului României, conducerii DRP pentru fascinanta vacanță a copiilor români din Ucraina! Acești vlăstari de viță românească nu vor uita nicicând de unde le cresc rădăcinile

17 iulie 2023 р. | Categorie: Cultură

Mulțumim Guvernului României, conducerii DRP pentru fascinanta vacanță a copiilor români din Ucraina!

Suntem siguri că acești vlăstari de viță românească nu vor uita nicicând de unde le cresc rădăcinile, cine sunt și încotro țin pasul

Aducem pioase mulțumiri că, printre cei 5000 de copii din diaspora și comunitățile istorice, care au posibilitate, grație conducerii Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, să se odihnească în Patria noastră istorică – România, alături de copii din Republica Moldova, Serbia, Albania, Ungaria etc. , și elevi români din Cernăuți, cu susținerea Societății Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina, președinte Nicolae Toma, însoțiți de cântăreața Maria Dovghei, profesoară la Școala de Arte ”Isidor Vorobchievici”, din nordul istoric al Bucovinei – Iordănești, Noua Suliță, Ropcea etc., care au participat în perioada 10-17 iulie la Tabăra ARC, ediția 2023, Dimitrie Onciul, desfășurată la Centrul de Agrement Sulina, au avut parte de o vacanță facinantă, de neuitat, care s-a încheiat ieri seară cu un emoționant și frumos spectacol, susținuți de acești vlăstari de viță românească care vor duce cu ei de-Acasă Acasă, în țările de reședință, dragostea de Țară, Neam, de Sfintele valori naționale – Limbă, Tradiții, Datini.

Astfel, sub nimbul Tricolorului, culori care ne definesc ca Neam de frunte în marea familie europeană, tinerii au avut parte de o seară formidabilă, demonstrându-și sincer iubirea de Patrie prin cântec, dans și voie bună.

Buciumul a adus vestea acestei nezdruncinate și tari ca piatra iubiri de la tinerii din Republica Moldova, văluind cu marea dragoste pentru cântecul și costumul popular, pentru tot cei sfânt, românesc, izvorâtă din lacrima curată a Bucovinei istorice prin cântecele Aluetei Socolovschi din Pătrăuții de Sus, elevilor din Iordănești, Noua Suliță, din Ansamblul etnofolcloric Model ”Izvorașul” din Ropcea, îndrumați de cântăreața Victoria Costinean.

Mulțumim Guvernului României, conducerii DRP în frunte cu Secretarul de stat Gheorghe Cârciu și directorul Radu Cosma, tuturor colaboratorilor care au pus suflet ca odihna elevilor români să fie frumoasă, impresionantă, încărcată de sens și voie bună.

Suntem siguri că acești vlăstari de viță românească nu vor uita nicicând de undele le cresc rădăcinile, cine sunt și încotro țin pasul.

Diana Toma pentru Zorile Bucovinei

Foto: Maria Dovghei pentru Zorile Bucovinei