
Cât avem o ţară sfântă /Şi un nai care mai cântă… Mai există ceva sfânt…Regretatul poet Nicolae Dabija ar fi împlinit 75 de ani
„Model de slujire a adevărului, neamului, științei. Într-adevăr, Nicolae Dabija a fost o personalitate puternică, a fost o făclie, emana energie pozitivă. Un model de slujire științei, fiindcă ceea ce a realizat – a realizat cu pasiune și a săpat profund”, afirmă președintele AȘM, Ion Tighineanu.
Nicolae Dabija, scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, a văzut lumina zilei la 15 iulie 1948. A avut un rol important în lupta de renaștere națională din Republica Moldova de la sfârșitul anilor '80.
În perioada de glorie, săptămânalul „Literatura și Arta”, redactor-șef al căruia era, depășea tirajul de 260.000 de exemplare. Săptămânalul condus de Dabija a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicaţie care susţinea revenirea limbii române la grafia latină şi decretarea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească.
A debutat cu volumul de versuri "Ochiul al treilea" (1975). Pentru activitatea literară, i-au fost decernate: Premiul Național al Republicii Moldova, Marele Premiu "Nichita Stănescu", Premiul "Giacomo Leopardi" al Centrului Mondial al Poeziei. În 1988, Nicolae Dabija era membru al Grupului de Inițiativă de creare a Frontului Popular din Moldova și membru al Sfatului frontului Popular. La 9 martie 2021 Nicolae Dabija a fost internat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, fiind diagnosticat cu COVID-19. S-a stins din viață la 12 martie 2021 din cauza complicațiilor provocate de Covid-19.
Amintim că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a desemnat ziua de 15 martie 2021, ziua când au avut loc funeraliile scriitorului Nicolae Dabija, zi de doliu național în toată țara.
Un eveniment de cinstire a memoriei și a creației regretatului poet a avut loc joi la Muzeul Național al Literaturii Române, unde au fost desfășurate expoziții de cărți, manuscrise, fotografii, documente despre figura emblematică a culturii naționale – Nicolae Dabija.
Zorile Bucovinei