La Mulți Ani prosperi patriotului, medicului Petru David! E mereu acolo unde se înalţă în suflet Tricolorul, unde bate o inimă de român.

12 iulie 2023 р. | Categorie: Bucovina

La Mulți Ani prosperi patriotului, medicului Petru David! E mereu acolo unde se înalţă în suflet Tricolorul, unde bate o inimă de român.

Bunelu-i, Gheorghe David,  în Primul Război Mondial, a luptat în armata română la Mărășești

Născut la 12 iulie 1953,  din părinţi harnici şi gospodari, medicul igienist Petru David din Storojineţ şi-a aşternut singur drumul în viaţă, desigur, cu binecuvântarea părinţilor Mihai şi Emilia David din Mamorniţa Herţei, deşi nu i-a fost uşor în acele timpuri grele de după război, după „eliberarea” Ţinutului Herţa de ghiaurii sovietici, când românii erau persecutaţi şi nimiciţi în lagărele morţii în neagră străinătate. Şi buneii după tată, Gheorghe şi Profira David din Mamorniţa Herţei  au fost pe lista neagră a deportărilor, dar au avut mai mult noroc decât alţii.

Gheorghe David,  în Primul Război Mondial, a luptat în armata română la Mărășești,  la Oituz, „Mormântul iluziilor germane”, după cum spunea generalul Eremia Grigorescu, artizanul apărării de fier a românilor. Sângeroasa, dar victorioasa luptă de la Mărăşeşti fiind cea mai strălucită victorie a armatei române, când soarta României a fost pe muchie de cuţit. În arhiva familiei se mai păstrează livrete militare din timpul acela, decoraţii cu care a fost desemnat  bunelul său,  un regalist înveterat. „Toată viaţa, până în 1961, când a decedat, bunelul Gheorghe a tot aşteptat să se întoarcă românii, în frunte cu regele Mihai. A fost rănit de două ori, dar a avut zile.  Avea o caligrafie impecabilă, era conţopist la un locotenent colonel. Ca veteran de război i s-a dat bani împrumut fără dobândă şi a cumpărat câteva hectare de pământ. A lucrat apoi econom la boierul Mihai Oprea. Boierul era foarte ataşat de bunel, iar când i s-a născut fiica cea mică, Brândușa, a botezat-o bunelul. Când boierul s-a refugiat în România, a plecat şi bunelul, însă apoi, ros de dor,  s-a reîntors acasă. În 1940, după cedarea şi ocuparea Ţinutului Herţa de către  sovietici, primul pichet rus a fost instalat la Mamorniţa. Maiorul, comandantul pichetului, a stat o perioadă în gazdă la bunel, fiindcă casa lui era cea mai frumoasă din sat. Bunelul, bunica şi tata au fost incluşi pe lista neagră a deportărilor.  Când au venit să-l ridice, maiorul era acasă şi l-a salvat de deportare.  Fratele cel mai mare al tatei,  Nicolae, născut în 1913, era grănicer la Hotin, când s-a dat ordin să treacă Nistrul. A luptat la Cotul Donului, fiind luat prizonier. Ultima dată a fost văzut la Bacu, apoi a dispărut fără urmă.

Şi buneii după mamă, Ion şi Profira Facas din Pasat,erau oameni înstăriţi. Bunelul, unicul fiu al străbunelului Gheorghe Facas,  membru al Partidului Liberal,  trei cadenţe a fost primar la Buda Mare. Fratele mamei, Ghiţă, avea 16 ani când Herţa a fost ocupată de bolşevici şi împreună cu încă 2 tineri doreau să treacă ilegal  în România. Au fost însă trădaţi şi arestaţi între Hreaţca şi Herţa. Un an i-au ţinut în închisoarea din Cernăuţi, apoi, în 1941, i-au deportat în Siberia, într-un lagăr de muncă. Mult timp au  muncit înfometaţi  la tăiat păduri. A avut mare noroc că nu fuma.  Li se dădea mahorcă şi el o vindea,cumpărându-şi pâine. Astfel a supravieţuit. Tot atunci  a cunoscut-o  pe viitoarea-i soţie Valentina. În 1948 a fost repatriat, dar  i s-a permis să se întoarcă la baştină abia în 1955. Rusoaica a lucrat în sovhoz, pe câmp, precum româncele noastre,  iar fiul ei, Vladimir, doar într-un singur an, a învăţat limba română. Nu dorea să meargă la şcoală încălţat în papuci, ci în opinci, căci aşa se încălţau toţi băieţii români de seama lui. A fost  un om extraordinar, foarte cinstit şi corect”.

Erau timpuri anevoioase de după război. După anexarea Ţinutului Herţa, buneii înstăriţi ai lui Petru David au fost desproprietăriţi de sovietici, iar bunurile luate la gospodăria colectivă – la sovhoz. Locuiau împreună cu buneii, apoi tatăl-său, care lucra şofer, a înjghebat o căsuţă cu două odăi. Însă primăvara, când zăpada se topea, se revărsa pârâiaşul din apropiere şi apa pătrundea în casă. „Tata a făcut o gaură în podea şi noi, copiii, o  scoteam cu o cană. În pofida condiţiilor precare de trai, am avut întotdeauna pom de Crăciun în casă şi masa încărcată de bucate la toate sărbătorile, tata ne asigura cu de toate, n-am dus lipsă de nimic”.

A trecut de jumătatea drumului şi începe să dea o altă valoare timpului preţios, oamenilor dragi de alături, însăşi vieţii, cu bucuriile şi furtunile ei.  „Am ales să trăiesc cu sufletul deschis alături de persoane pozitive, vesele, umane, generoase şi gentile. Doresc  esență și nu aparență. Iubesc oamenii care zâmbesc, care respectă, care ştiu să râdă şi să mă accepte aşa cum sunt. Oameni responsabili, devotaţi  şi corecți,  care preţuiesc  demnitatea,  bunătatea şi cinstea. Am ales să am alături de inimă persoane care lasă binele și frumosul în urma lor, care îmi încălzesc sufletul prin simpla lor prezență,  persoane oneste, înțelepte, drepte, sincere şi iubitoare, care, în pofida tuturor greutăților vieții, au rămas fidele, pline de dragoste, îngăduință şi înțelegere,  persoane care au ştiut să-mi intre în suflet și să rămână acolo. Trăiesc în oaza paradiziacă a  Clepsidrei cu nisipul ei risipitor ce ne numără nemilos anii şi ne aminteşte că viaţa este scurtă şi trecătoare, dar frumoasă şi plină de minuni. Acum ştiu că prioritatea și obiectivul meu sunt să trăiesc fără să am regrete, păreri de rău, în pace cu mine și cu  cei dragi”,  e crezul vieţii medicului igienist Petru David din Storojineţ, şef de secţie la Centrul Regional Storojineţ de  cercetări de laborator al Ministerului Ocrotirii Sănătăţii al Ucrainei, care îşi trăieşte viaţa ca un copac rămuros în culorile Tricolorului, lăsându-şi sufletul să respire puritate, iar Clepsidra să-i ţeasă lin şi duios povestea vieţii.

Aleargă desculţ precum o făcea în copilărie, întorcându-se mereu  pe aripi de dor în prourul tinereţii spre vatra străbună, Acasă. Acum, când anii i-au adunat flori dalbe la tâmple, parfumându-i viaţa cu o nouă aniversare, paşii inocenţi îl poată din nou  spre copilărie, spre casa părintească, de unde parcă nici n-a plecat în călătoria numită viaţă, de parcă trenul anilor îl tot aşteaptă în gară. E acelaşi copil sârguincios şi isteţ, ascultător fiu al soţilor Mihai şi Emilia David din Mamorniţa Herţei. Petru David, fratele cel mai mare,întotdeauna şi-a susţinut şi ajutat fraţii  mai mici – pe Gheorghe, Maria şi Elena. A văzut lumina zilei la 12 iulie 1953, iar  în 1960 a păşit pentru prima dată pragul şcolii primare din satul natal, unde doi ani a sorbit strop cu strop din izvorul îmbelşugat al înţelepciunii cărţii, apoi a fost înscris în clasa a III-a la  Școala-internat din or. Herţa, în prezent Liceul „Gheorghe Asachi”. Această perioadă a copilăriei şi adolescenţei a fost cea mai fericită şi lipsită de griji. Aici, în acest cuib al înţelepciunii, au învăţat, pe rând, fratele şi sora.

Tot aici, în lumea cărţii, viselor  şi speranţelor, şi-a făcut scumpi prieteni pentru toată viaţa, unul dintre care e şi savantul Ion Băhnărel, profesor, doctor în medicină, cântăreţul Ivo Bobul, Artist al  Poporului din Ucraina. Aici tinereţea i-a ţesut frumoase speranţe  şi vise înaripate, cărora energicul şi isteţul Petru David le-a dat apoi viaţă. După absolvirea în 1970 a Şcolii-internat a urmat Institutul de Stat de Medicină din capitala Moldovei, oraşul Chişinău. Un imbold spre studierea medicinii a fost îmbolnăvirea mamei sale, după ce a adus-o pe lume pe  mezina Elena. Maică-sa  s-a îmbolnăvit grav, în consecinţă a suportat o intervenţie chirurgicală foarte complicată. Petru a hotărât să devină medic pentru a-i putea trata pe cei scumpi şi dragi. Părinţii l-au ajutat şi binecuvântat. Astfel, susţinând cu succes examenele de admitere la Facultatea de Sanitarie şi Igienă, a devenit student.

„Anii studenţiei au fost cei mai frumoşi, mai interesanţi şi mai lipsiţi de griji. Îmi amintesc, eram la practică în sudul Moldovei şi un prieten ne-a invitat la el. Stăpânul casei ne-a făcut o excursie în beci, a deschis un butoi şi ne-a servit cu vin.  Am tot degustat până nu ştiam pe ce lume suntem. Trebuia să mergem la nuntă la un coleg, însă când am ieşit din casă, câinele atât de tare lătra, încât nu ştiu ce mi-a trecut prin cap, l-am dezlegat de la budă şi l-am luat cu noi la nuntă. Când nuntaşii ne-au văzut că venim pe zece cărări şi încă cu zestre, se prăpădeau de râs. A fost foarte vesel. Am dansat atât de mult la acea nuntă şi am tot băut vin, încât ne-am întors la Chişinău  fără călcâi la pantofi. Omul ne-a mai dat la drum şi 2 borcane de 3 litri de vin, unul fiind fără capac. Ne-am urcat într-o maşina cu porumb şi când sărea la hopuri, vinul se tot vărsa în geantă, iar noi tot beam, apoi câteva luni nici nu ne-am mai putut uita la vin”, îşi aminteşte de acea fericită perioadă a studenţiei Petru David. „Altă dată aveam practică la ginecologie. Medicul de gardă mi-a spus să-i măsor tensiunea unei paciente. Femeia s-a dezbrăcat, rămânând doar în sutien şi chiloţi, iar eu îi măsuram tensiunea. Când a intrat medicul, văzând-o aproape goală, m-a întrebat: „Ce faci, ca să-i măsori tensiunea a trebuit s-o dezbraci?”. Toţi colegii cădeau pe jos de râs. Odată în cafeneaua „Plăcinta” din Chişinău am băut vin şi am mâncat cu prietenii la plăcinte, apoi am cumpărat bilete la un film şi vreo două ore am dormit în Cinematograful „Biruinţa”.

Era cel mai sportiv student, căci juca în echipa studenţească de handbal,  primea câte o bursă din fondul Instituţiei pentru performanţe, căci întotdeauna ocupa locuri de frunte, adică  la bursa studenţească i se mai adăuga una. A fost şi arbitru, primea şi taloane pentru produse. Într-un cuvânt, o ducea bine, era stimat şi iubit de colegi, profesori.

În 1976 Petru David a absolvit Facultatea, fiind repartizat ca medic bacteriolog la un sanatoriu pentru copii  din orăşelul Sergheevka, regiunea Odesa, dar dorul de Acasă l-a adus la Cernăuţi, în august 1977 fiind angajat ca medic igienist la sanepidul raional Hliboca, apoi ca şef de secţie.

Din martie 2006 până în mai  2016 a activat ca medic  sanitar-şef al raionului Storojineţ, aceasta fiind cea mai fructuoasă perioadă din activitatea-i profesională. În prezent e şef de secţie la aceeaşi instituţie de stat. A fost un bun şi priceput conducător, e un om sufletist cu spirit organizatoric, cu un fin simţ al umorului. E membru activ al Societăţii „Mihai Eminescu”, e membru fondator şi vicepreşedinte al Fundaţiei de binefacere pentru copii „Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni” din regiunea Cernăuţi. Unde a activat şi activează a fost şi e mereu în prima linie.

„Sufletul societăţii, sufletul umorului, Petrică David era şi este iubit şi stimat. La şcoală avea mare autoritate la colegi, cu toate că  era mic de statură, avea o minte ageră şi mare, era sincer, corect, iubea dreptatea, pentru aceasta îl iubeau toţi şi pentru umoru-i fin, pentru caracteru-i vesel, binevoitor. Ca organizator nu are pereche, nici ca  lider convingător, care îşi adună colegii ori de câte ori se iveşte vreo posibilitate de-a organiza vreo aniversare sau sărbătoare. Profesoara de rusă, Daria Gluhovskaia din Târnauca, pe care am felicitat-o cu jubileul de 80 de ani, anume l-a îndemnul şi din iniţiativa lui Petrică,  îl numea „Petru cel Mare”, cu mari emoţii a ţinut să-şi dezvăluie amintirile profesoara Didina Iacob-Posteucă, care are o stimă aparte faţă de colegul de şcoală şi prietenul Petru David, cu care împreună organizează impresionante sărbători şi jubilee foştilor profesori: „E ager la minte şi iute ca săgeata, mic de statură, dar cu o inimă mare, încât  cuprinde în ea tot universul. Deşi îmi pare că îl cunosc de când e lumea, uneori chiar mă mir şi eu de unde îşi soarbe seva de energie.  E ca un copac rămuros ce-i adăposteşte pe toţi sub cupola sa, împărţindu-i fiecărui din  bunătatea şi din energia sa pozitivă”.

Astfel îl ştiu prietenii, colegii, îl iubesc şi-l preţuiesc. Însă cel mai scump odor ce ca o lacrimă de dor îi stăpâneşte inima, a ştiut să-i intre în suflet şi să rămână acolo pentru totdeauna,  e soţia-i Mariana, secretară la Gimnaziul din Crasna. Suflet pereche, de 6 ani sunt împreună şi trăiesc încă în luna de miere.  Au jucat nunta la 8 Martie 2013, fiind cununaţi de prietenii Ion şi Doina Băhnărel. Şi aici mirele, după cum spune o vorbă veche românească, a fost pe cal. I-a cerut alesei inimii mâna, iar când ea i-a răspuns că mai doreşte să se gândească, i-a zis: ”Ori acum, ori niciodată!”. Regretă doar că nu s-au căsătorit cu vreo câţiva ani mai devreme, căci timpul, acest fir de viaţă ce coase existenţa noastră, odată trecut nu se mai întoarce.

O prietenie mai mult decât frăţească, de peste 53 de ani şi pentru toată viaţa, îl leagă de colegul său de şcoală şi studii la Chişinău, Ion Băhnărel, cu care sunt nedespărţiţi încă de pe când învăţa la Şcoala-internat din Herţa. „Cu Ion Băhnărel suntem mai mult decât prieteni. Am fost şi sunt fiul adoptiv al dnei Elena, mama lui Ion, care ne pregătea cele mai gustoase bucate şi mă iubea ca pe propriul său copil.  Dna Elena mi-a apreciat şi alegerea soţiei. Când m-am căsătorit  cu Mariana, mi-a  spus împăcată: „Bună alegere, fiule!”.

Veşnic tânăr şi ferice, glumeţ, energicul Petru David e sufletul şi voia bună a tuturor  manifestărilor. Angajându-se la serviciu în raion, după încheierea studiilor la Chişinău, un an de zile a stat în gazdă la verişoara-i Ortanţa şi Mihail Scripnic, profesori la Şcoala din Ropcea. Recunoscător,  pentru a le mulţumi, în februarie 2011, când  au sărbătorit jubileul de 50 de ani de la căsătorie, le-a organizat nunta de aur, o adevărată sărbătoare de zile mari. Iar în 2012 au sărbătorit împreună cu toţi colegii şi dascălii 50 de ani de la înfiinţarea Şcolii-internat, actualul Liceu „Gh. Asachi” din Herţa. De altfel, iarăşi sufletul  şi inima manifestării fiind Petru David, la eveniment participând şi cântăreţul Ivo Bobul, Artist al Poporului din Ucraina, un alt mare prieten, care le-a dăruit un frumos buchet de cântece.

Petru David e nu doar un om deosebit, ci şi un sufletist care nu-şi uită colegii, prietenii, învăţătorii, dascălii care i-au altoit dragostea faţă de limba maternă, de carte, de frumos. În zile însemnate cu roşu în calendarul vieţii  lor, la aniversări şi jubilee, îi vizitează cu cadouri şi surprize plăcute.

De o asemenea surpriză frumoasă energicul și veșnic tânărul Petru David are parte astăzi, când își aniversează 70 de ani  de la naştere, graţie distinsei sale soţii Mariana.

Or, după cum spune o veche înţelepciune, primești ceea ce dăruiești, cu ce mână dai, cu aceea şi primeşti. Iar omul cu sufletul mare şi deschis precum Petru David  nu duce lipsă de  prieteni, alături de care  are parte de momente majore şi aleasă  trăire sufletească.

Patriotul Petru David, împreună cu distinsa sa soţie Mariana sunt mereu acolo unde se înalţă în suflet Tricolorul, unde bate o inimă de român. Sunt prezenţi cu inima şi sufletul la manifestările noastre naţionale. În cei aproape 20 de ani de când îl sărbătorim pe boierul de la Storojineţ, Făuritorul Unirii Bucovinei cu Ţara, Iancu cavaler de Flondor, prietenul nostru, patriotul Petru David n-a lipsit niciodată de la slujba divină, oficiată de părintele protopop Vasile Covalciuc la mormântul ilustrului nostru înaintaş care a împlinit visul de „aur” al românilor - Unirea.

Acum, la ceas aniversar, când cartea destinului i se deschide cu o nouă pagină, îi dorim ca povestea vieții să-i fie cât mai bogată în ani fericiți, cât mai interesantă, încărcată de rodul dragostei și împlinirilor dorite, multă sănătate, liniște și pace alături de cei dragi!

Din partea tuturor Prietenilor de la Zorile Bucovinei, membrilor Societății Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina, semnează Felicia Nichita-Toma