15 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

În Iulie 1941, Tricolorul a fost arborat din nou pe zidurile Medievalei fortărețe – Cetatea Hotinului, unde veghează duhul lui Ștefan cel Mare - armata română a eliberat Cernăuțiul și Hotinul

8 iulie 2023 р. | Categorie: Noutăţi

În Iulie 1941, Tricolorul a fost arborat din nou pe zidurile Medievalei fortărețe – Cetatea Hotinului, unde veghează duhul lui Ștefan cel Mare - armata română a eliberat Cernăuțiul și Hotinul

Primele unități române care au pătruns în Capitala Bucovinei istorice, la începutul lunii iulie 1941, au fost batalioanele 3 și 23 vânători de munte, primite cu bucurie de către populația românească.

Vestea eliberării Cernăuțiului a provocat în toată țara un entuziasm ,,de nedescris”, după cum aprecia presa vremii. ,,Copiii soldaților care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani – se arăta în ziarul ,,Universul” – intră azi, la rândul lor, în Cernăuți, frați de sânge și de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus”. ,,La Cernăuți – semnala și ,,Timpul” – fâlfâie iar drapelul tricolor al stăpânirii românești. 

Vestea aceasta, răspândită ca fulgerul, ieri după-amiază a produs un entuziasm de nedescris în Capitală”. Victoria trupelor române a fost elogiată și de generalul Eugen von Schobert care a transmis (7 iulie) felicitări și și-a exprimat, ,,deplina recunoștință”.

După eliberarea părții de nord a Bucovinei, regele Mihai I și regina-mamă Elena, împreună cu generalul Ion Antonescu, au vizitat (24 iulie) orașul Cernăuți, fiind întâmpinați de populație ,,cu urale și entuziastă bucurie”. 

Cu această ocazie, generalul Ion Antonescu s-a adresat, astfel, ziariștilor români și străini: ,,Sunt fericit că am ocaziunea să vă întâlnesc în acest oraș așezat într-o regiune românească și care s-a ridicat prin munca de secole a țăranului român. Aici totul este românesc, aici este leagănul nostru, unde se găsesc înmormântați domnitorii noștri glorioși, voievozii care au zidit din temelii, prin luptele și sacrificiile noastre, întregul nostru tezaur național. Tot ce vedeți aici e opera țăranului român”, Alesandru Duțu, Armata română în război, 1941-1945, Editura Enciclopedică, București, 2016.

Legenda spune că numele orașului derivă de la Cotisos, un rege dac din secolul al III-lea. Orașul Hotin, situat pe malurile abrupte ale Nistrului, este cunoscut încă din secolul XI, fiind anterior întemeierii Moldovei. Orașul a fost un centru comercial important grație localizării sale pe cursul Nistrului.

.Fortificațiile actuale au fost construite după anul 1400 de către domnitorul moldovean, Alexandru cel Bun (1400-1432), cu ajutorul marelui duce al LituanieiVitold, cumnatul său. După moartea lui Alexandru cel Bun, Hotinul a fost ocupat de către Polonia, ca urmare a războaielor dintre urmașii domnitorului moldovean, fiind recucerit de la poloni abia în anul 1459 de către domnitorul Ștefan cel Mare după un asediu care a durat doi ani. Fortăreața, consolidată de Ștefan cel Mare în cursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea, a devenit una dintre cetățile de apărare a frontierei nordice a Moldovei medievale. În secolele XIV-XVI, Hotinul a fost administrat de pârcălabi moldoveni (Wikipedia). Medievala fortăreață a fost extinsă și fortificată mai târziu de domnitorul moldovean Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Punct strategic de prim ordin, cetatea a servit deseori de adăpost boierilor răsculați și domnitorilor răsturnați din scaun.

Pe parcursul secolelor Hotinul a fost cucerit de diferiți cotropitori - polonezi, turci, ruși, etc.

Cetatea Hotinului a aparținut, într-o perioadă de circa 645 de ani (de când dispunem de izvoare scrise) :

Principatului român al Moldovei şi Regatului României, o perioadă de circa 376 de ani cumulați;

Imperiului Otoman, o perioadă circa 90 de ani:

Rusiei (ţariste şi sovietice), o perioadă de 154 ani;

Ucrainei, o perioadă de 32 de ani (1991-2023),

După Primul Război Mondial, orașul Hotin a făcut parte din componența României, ca localitate de reședință a județului Hotin. Acest oraș a fost cel mai nordic oraș al României Mari, fiind situat la 283 km de Chișinău și la 554 km de București.  După ocuparea ținutului de către sovietici,  a fost creată regiunii Cernăuți, prin alipirea părții de nord a Bucovinei cu Ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia.

În perioada iulie 1941 - martie 1944, Tricolorul românesc a fluturat din nou pe zidurile medievalei fortărețe, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, conform rușinosului PactRibbentrop-Molotov, populația românească fiind supusă deportărilor și exterminărilor în masă.

Zorile Bucovinei cu referire la Alesandru Duțu, Armata română în război, 1941-1945, Editura Enciclopedică, București, 2016, Wikipedia.ro.

Foto Internet