
...Era o dimineaţă de ianuarie a anului 2005. Pe drumul ce duce spre centrul satului Voloca, cunoscut şi peste hotarele regiunii, o fată frumoasă şi zveltă ca o primăvară, îşi grăbea tăcut paşii spre şcoala în care a învăţat 11 ani. Natalia PAULENCU era copleşită de gândul cum va ţine prima lecţie de limba maternă în faţa elevilor din şcoala locală. Intrând cu pioşenie în incinta respectivei instituţii, a fost întâmpinată de zeci de elevi, îmbrăcaţi în uniforme şcolare. Cu paşi grăbiţi a urcat scările la etajul doi. În faţă i-a apărut uşa cancelariei. A deschis-o, salutându-i pe foştii săi profesori şi apoi s-a îndreptat spre cabinetul directorului Gheorghe Poclitar, care, cu un zâmbet părintesc, a invitat-o să se aşeze.
Tânăra, studentă a Universităţii Cernăuţene, a pus pe masa directorului cererea privind desfăşurarea practicii pedagogice. La acea vreme la ŞM Voloca era un post vacant de profesor de limba şi literatura română şi directorul i-a propus să rămână, după încheierea practicii pedagogice, ca profesoară, dorindu-i succese în muncă.
Astfel, tânăra profesoară Natalia Paulencu, fosta mea elevă, a făcut primii paşi pe tărâmul pedagogic. Prima lecţie a decurs după cum şi-a planificat-o, fiind împletită cu emoţii pozitive şi mai puţin pozitive. Dăruindu-se cu suflet profesiei alese, succesul în muncă nu s-a lăsat mult aşteptat. La olimpiadele raionale discipolii dumneaei s-au prezentat foarte bine, dând dovadă de vaste cunoştinţe, cucerind, mai mulţi ani la rând, locuri de frunte. Dragostea faţă de limba Marelui Eminescu, munca istovitoare de zi cu zi, a dat înalte roade şi, mai târziu, fosta ei elevă, Ariana Sadovei a obţinut rezultate frumoase la Olimpiada Regională de limba română, cucerind locul I, iar în anul următor – locul III. Nemărginită a fost bucuria tinerei profesoare, când aceeaşi elevă a fost selectată şi inclusă în lista elevilor din regiunea noastră pentru a participa la Olimpiada Internaţională de Limba şi Literatura Română ce s-a desfăşurat la Bucureşti, de unde s-a întors cu premiul III. Datorită rezultatelor înalte, obţinute de Natalia, fiica protoiereului Vasile Paulencu, parohul Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Crasna, în cei aproape 9 ani de muncă asiduă, a fost aleasă pentru a participa la concursul „Profesorul anului-2014”, cucerind I loc în raionul Hliboca şi recomandându-i-se să participe la etapa regională a concursului respectiv, la care s-au prezentat 8 concurenţi.
Dând dovadă de cunoştinţe profunde şi de măiestrie pedagogică, Natalia, între 8-13 decembrie 2013, a susţinut un examen serios în faţa unui juriu foarte exigent, la ŞM Ostriţa, raionul Herţa – a predat o oră de literatură română elevilor din clasa a 6-a, pe tema „frunzele şi rădăcina”, de Al. Donici. Lecţia i-a fost înalt apreciată de membrii juriului, trecând cu succes şi alte probe, înaintate în faţa concurenţilor. Astfel, Natalia Paulencu s-a întors la ŞM Voloca cu un loc de frunte – III. E un rezultat demn de toată lauda şi colegii au felicitat-o din toată inima, urându-i succese în activitatea de inginer al sufletelor copiilor, în altoirea la elevi a dragostei faţă de Limba Maternă – cea Română, de Marele Eminescu, de Carte, de Bunul Dumnezeu.
Nicolae MINTENCU,
Profesor de limba, literatura română şi universală la ŞM Voloca, raionul Hliboca