28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

PUTEREA S-A SPĂLAT PE MÂINI ŞI A INTRAT ÎN REGIM DE BOALĂ

31 ianuarie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Şeful statului îşi mai trage zilele

În pofida gerului năprasnic din noaptea de 30 spre 31 ianuarie, protestatarii n-au părăsit EuroMaidanul. Or, nu gerul este inamicul lor cel mai mare. Deşi Viktor Ianukovyci, înainte de a se îmbolnăvi, a declarat că puterea a făcut tot posibilul pentru detensionarea conflictului şi şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate, oamenii care de mai bine de două luni îşi apără opţiunea europeană pe Maidanul din Kyiv şi cele din multe centre regionale nu sunt satisfăcuţi de deciziile şi documentele votate în parlament. Mai ales că preşedintele Ianukovyci nu face altceva decât să tragă de timp. El şi-a anunţat „regimul de boală” la 30 ianuarie, iar legea privind anularea deciziilor dictatoriale adoptate la 16 ianuarie a fost votată în Rada Supremă la 28 ianuarie. Tot atunci, spicherul V. Rybak a semnat-o şi a înaintat-o preşedintelui. Deci, el a avut destul timp pentru a-şi pune semnătura. Expunându-şi poziţia în această privinţă, reprezentantul oficial al Departamentului de Stat SUA a declarat că, dacă ar avea voinţă politică, V. Ianukovyci ar putea semna această lege în orice stare, chiar şi pe patul de spital. Replica ministrului justiţiei, Olena Lukaş, face lumină în această problemă: ea susţine că documentul trebuie testat din punct de vedere juridic şi că preşedintele are un termen de 15 zile pentru a-l semna. Exact cât durează ultimatumul înaintat de putere protestatarilor pentru a elibera clădirile administrative.

Mamele cer forţelor represive să se alăture poporului

În timp ce tineretul apt pentru serviciul militar este chemat să se înroleze în trupele de interne, zeci de mame au ieşit, la 30 ianuarie, pe EuroMaidan cu pancarte ce îndemnau „Berkutul” să înceteze actele de violenţă contra propriului popor şi să se alăture militanţilor pentru integrarea europeană. În aceste zile geroase locuitorii Kyivului susţin şi mai activ EuroMaidanul – cu produse alimentare, medicamente şi îmbrăcăminte caldă.

Mutilat şi torturat

După o săptămână de căutări inutile de către prietenii îngrijoraţi, la 30 ianuarie a fost găsit mai mult mort decât viu, în localitatea Vyşenka, raionul Borispolski (lângă Kyiv), liderul AutoMaidanului, Dmytro Bulatov. La acest moment el este internat la spitalul „Boris” din capitală, medicii constatând comoţie cerebrală, o ureche mutilată, răni pe faţă, urme de piroane în palme. Dmytro Bulatov a povestit că a fost răpit de persoane necunoscute care vorbeau în ucraineană cu accent rusesc. A fost aruncat într-o maşină, bătut cu sălbăticie, torturat, interogat în mod profesionist. Câteva zile a fost torturat cu foamea. Călăii au încercat să-i scoată un ochi şi să-l răstignească, rănile din palme dovedind că spune adevărul. După o săptămână de torturi a fost aruncat din maşină la marginea localităţii Vyşenka. A bătut la multe uşi până cineva i-a deschis şi el a putut să-şi anunţe prietenii. Deşi răpitorii rămân neidentificaţi, nu e de ignorat faptul că la ora 4 dimineaţa, 23 ianuarie, „Berkut” a reţinut 15 activişti ai EuroMaidanului, care se aflau lângă spitalul nr. 17 din capitală.

Activiştii AutoMaidanului bucovinean au protestat la Hotin

Activiştii AutoMaidanului bucovinean au participat la Vecea populară desfăşurată la 30 ianuarie la Hotin. La manifestare a fost prezentă şi mama lui Myhailo Havriliuk, eroul EuroMaidanului, batjocorit în mod bestial de slujitori ai „Berkutului”. Ei au condamnat acţiunile puterii şi i-au îndemnat pe deputaţii din partea raionului să abandoneze Partidul Regiunilor. Coordonatorul AutoMaidanului cernăuţean, Oleksii Kolomieţ, aflat sub anchetă penală din cauza activităţii sale, a mărturisit că i s-a propus azil politic în străinătate, dar nu va părăsi nici într-un caz ţara, ci va lupta până la victorie pentru edificarea Ucrainei europene. După mitingul de la Hotin, activiştii au plecat în localitatea Iarivka, unde locuieşte tânărul torturat de „Berkut”. Acolo s-au întâlnit cu soţia acestuia, Oksana, care le-a povestit că Myhailo de la 4 decembrie e la Kyiv,  pe EuroMaidan. La întoarcerea la Cernăuţi coloanei activiştilor bucovineni li s-au alăturat localnici din raionul Noua Suliţă.

Maria TOACĂ

Sursele: Fakty.ua, Букінфо

Foto: tsn.ua