28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

NE CUNOAŞTEM DE-O VIAŢĂ…

31 ianuarie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Ştiu că această zi, când destinul o troieneşte atât de generos cu urări de bun sosit într-o nouă rotaţie în jurul soarelui, îi este învăluită în tristeţe. Nu voi căuta cuvinte de consolare, pentru că ele pur şi simplu nu există (n-au fost încă descoperite), atunci când te doare sufletul pentru suferinţa unei fiinţe foarte apropiate şi dragi. Dar încerc să-i aduc o adiere de bună dispoziţie din Cernăuţi, reînsufleţind sclipirile de fericire trăite în ciocnirea unei cupe de şampanie acum cinci ani, când mi-a păşit pentru prima dată pragul nu singură, ci însoţită de fiică, fiu şi proaspăta noră cu nume de floare, care avea să-i dăruie în viitorul apropiat doi nepoţei – pe Mara-Veronica şi Liviu-Constantin. În acea zi, ornată ca şi dalba vineri de astăzi de steluţe argintii o avea doar pe nepoţica Delia-Nicoleta, iar cele două mici minuni erau încă departe. Dornice de a opri clipa în loc, ne bucuram că mai suntem în stare să visăm şi să aşteptăm înainte ceva şi pe cineva mult mai important decât tot ce ne-a dăruit viaţa până atunci.

Nu-mi amintesc cu precizie dacă era sâmbătă ori duminică, în orice caz acel 31 ianuarie a căzut într-o zi de odihnă – data când prietena mea, iar de câţiva ani buni şi a colegilor mei de la „Zorile Bucovinei”, scriitoarea Doina Cernica din Suceava, îşi sărbătoreşte ziua de naştere. La drept vorbind, nu m-am exprimat corect cu acest „îşi sărbătoreşte”, căci în firea ei e să le dăruiască altora sărbători. Chiar şi atunci, la momentul când ar fi trebuit (s-ar fi cuvenit) după îndatinatul obicei în anturajul oamenilor de creaţie, dar şi al tuturor muritorilor, să stea în capul mesei sau sus pe un podium, înconjurată de flori, onoruri, să asculte toaste, urări şi mesaje laudative, Doina şi-a marcat jubileul în felul-i original – cu o escapadă la Cernăuţi, dăruindu-le copiilor ei o excursie de scurtă durată prin universul tinereţii lui Eminescu, dar şi familiei mele aducându-i plăcerea de a o avea oaspete dorit şi atât de rar întâlnit.

Cine se aseamănă se adună, spune o vorbă. Nu-mi imaginez că s-ar fi putut întâmpla să nu ne fi întâlnit cu Doina. Nu că m-aş încadra întocmai în vorba cu „asemănarea”, ea având nu numai un mediu mult mai favorabil pentru afirmarea profesională, ci şi calităţi artistice deosebite, şi vervă publicistică dublată de perseverenţa de a-şi aduna rodul scrisului în pagini de carte. În numai cinci ani, care pentru mine au trecut ca o clipă, am primit de la Doina vreo şase cărţi pe care a reuşit să le scoată la lumina tiparului. După ce a ei „Fetiţa şi broasca ţestoasă” a călătorit prin toată Europa, apărând şi în varianta ucraineană, le-a dăruit copiilor încă trei cărţulii minunate de poveşti: „Fetiţa şi porumbelul” (2011), „Floare albastră, Veronica” (2012), „Poveste cu zăpezi trecătoare şi ghiocei nemuritori” (2012) – toate în ediţie bilingvă (română-franceză). În acest răstimp a mai scos respiraţiile marii iubiri pentru un spaţiu geografic şi cultural – „Rodos, ultima vară” (2011), emoţiile întâlnirilor cu maestrul Ion Irimescu – „Muntele la apus” (2010) şi recenta „O casă a altei vremi” (2013), care marchează un deceniu de existenţă oficială a Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” şi 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a ilustrului cărturar.

Deşi spre deosebire de prietena mea sunt doar un modest cititor şi consumător de valori artistice, ne uneşte devotamentul şi responsabilitatea pentru profesie, dragostea pentru cuvântul matern. Nu întâmplător, ne-am întâlnit şi ne-am „adunat” pe viaţă datorită „Zorilor Bucovinei” şi cotidianului sucevean „Zori noi”, cum se numea până la revoluţia română din decembrie 1989 ziarul „Crai nou”. Am mai scris şi cu alte ocazii despre prinosul de suflet al Doinei Cernica la înfrăţirea, apropierea şi reîntregirea spirituală a Bucovinei. Cunoscându-i modestia şi fineţea sufletească, indiferenţa faţă de gloria efemeră, nonşalanţa cu care priveşte la lucrurile materiale, lipsa totală a simţului pragmatic, ştiu că cel mai puţin aşteaptă să-i înşir meritele şi s-o măgulesc cu o cronică omagială. Totuşi, mi se pare că i-am face o mică plăcere găzduind-o în această zi în paginile ziarului nostru, unde a intrat nu o dată cu mesaje frăţeşti de la prietenii din Suceava, cu ziare şi braţe de cărţi. Mai ales, îi datorăm Doinei Cernica „Respirările” plăzmuite într-un moment de inspiraţie revelatorie ca un preludiu la sărbătoarea „Limba noastră cea Română”. Ele au pornit din septembrie 2009, când la un proeminent început autumnal, aproape cu primul sunet al clopoţelului şcolar, Doina, alături de sora sa, pictoriţa Dany Madlen Zărnescu, a sosit la Cernăuţi cu primăvara ei în suflet, aducându-le copiilor noştri în dar o cărticică cu poveşti ca din poveste, ediţia bilingvă „Fetiţa şi Broasca Ţestoasă” („Дівчинка і Черепаха”) într-un tiraj de 500 exemplare, în exclusivitate pentru elevii din regiunea Cernăuţi. Alături de autoare se aflau monahiile Elena Simionovici, membră a Uniunii Scriitorilor din Bucovina, măicuţa despre care se spune că le vorbeşte vizitatorilor mănăstirii cu inima, şi dr. Gabriela Platon, care aveau s-o însoţească de mai multe ori spre noi, aducându-ne de fiecare dată revelaţia divinului de Voroneţ.

Pledoaria pentru adevăr, prietenie, statornicie şi devotament în dragoste din poveştile Doinei le-am văzut atunci întruchipate şi în lucrările din expoziţia atipică a artistei Dany Madlen Zărnescu, integrată în „Respirări”. A fost un vernisaj cum nu s-a mai pomenit la Cernăuţi, rafinamentul colajelor în negru, pe alocuri cu puţin roşu şi albastru avându-şi originea din însăşi liniştea rugăciunii, din smerenia poporului nostru. De atunci am descoperit noi semnificaţii în negru.

„Respirările” pornite de la versul lui Nichita Stănescu n-au lipsit nici toamna următoare la Cernăuţi, prinzând rădăcini de tradiţie. N-a fost doar o vrere a întâmplării, ci un semn predestinat că patronarea „Respirărilor” şi-au asumat-o maica stareţă Irina a Sfintei Mănăstiri Voroneţ şi monahiile ce o înconjoară. Maica Elena, a lansat o serie de cărţi despre miracolul Voroneţului (văzut din interior). Tot atunci scriitoarea, editoarea, ziarista şi patroana unei galerii de artă, Elena Condrei, a înmânat Premiul Teiul de Argint scriitorului Grigore Crigan pentru volumul „Cea mai curată lacrimă a noastră”, consacrat lui Eminescu. Împrejurările au făcut ca şi Doina Cernica, nominalizată în 2010 la secţiunea Literatură cu Diploma în rang de excelenţă şi medalia Teiul de Aur, să-şi primească menţiunile la Cernăuţi.

În a treia toamnă, care a concis cu împlinirea a 70 de ani de la genocidul românilor din ţinutul Cernăuţiului, Doina Cernica le-a dat Respirărilor un mesaj răscolitor, aducând-o pe scriitoarea Micaela Ghiţescu din Bucureşti, redactorul-şef al revistei „Memoria”, şi pe scriitorul Radu Mareş din Cluj, bucovinean de origine – cu cel mai bun roman românesc al anului 2010 – „Când ne vom întoarce”, consacrat tragediei Bucovinei. N-a lipsit preludiul la Sărbătoarea Limbii Noastre, iniţiat de Doina Cernica, nici anul trecut, deşi, rămân la părerea că cea mai frumoasă manifestare a fost Ziua Bucovinei la „Zorile Bucovinei”, când în ajunul celei mai înălţătoare sărbători pentru noi am avut fericirea să ne bucurăm de prezenţa monahilor Elena Simionovici, muzeograful mănăstirii, membră din conducerea Societăţii Scriitorilor Bucovineni, şi Gabriela Platon, doctor în teologie, om de ştiinţă şi al scrisului, dna Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu”, doctorul în istorie Alis Niculică şi radioreporterul de la România Actualităţi, Mihaela Buculei. Când i-am spus Doinei că-i datorăm România de suflet întregită în acea zi la „Zorile Bucovinei”, ea şi-a îndreptat toate mulţumirile spre maica stareţă a Voroneţului. Până la urmă, n-am mai stat să împărţim laurii recunoştinţei, regăsindu-ne cu gândul la strămoşii care ne-au dăruit acea Zi de 28 noiembrie, ca să avem ce sărbători şi cu ce ne mândri.

Nu i-am enumerat premiile, titlurile, distincţiile ce-i înnobilează numele, căci, nu acestea o caracterizează pe Doina Cernica. Neîndoielnic ele îi definesc personalitatea, îi atribuie prestigiu în mediul scriitoricesc, printre colegii ziarişti. Dar altceva inexplicabil de frumos, mult mai simplu şi imaterial, o apropie de prieteni, de toţi care astăzi îi doresc ca sufletul să-i doinească – melancolic, dar nicidecum trist.

Cu un mănunchi de gingaşi ghiocei, ce-şi adună sevele sub plapuma imaculată a zăpezii, colectivul „Zorilor Bucovinei” şi Societatea Ziariştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi se alătură rapsodiei de felicitări ce răsună în această zi pentru Doina CERNICA din Suceava, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi a Uniunii Internaţionale a Presei Francofone, deţinătoare a Ordinului Ziariştilor Clasa I Aur, precum şi a numeroase premii. Dar pentru noi, Doina Cernica este în primul rând o bună prietenă întru credinţă românească. Îi dorim multă sănătate şi împliniri, să-şi încarce neîncetat sufletul cu bucuriile fiinţelor apropiate, să-i fie auzite toate rugăciunile şi nici un nor să nu întunece seninătatea-i ocrotitoare.

La mulţi ani, dragă Doina!

Maria TOACĂ

În imagini: Doina Cernica la aniversarea revistei „Bucovina literară”, marcată la Cernăuţi; familia fiului Tandin într-un moment de sărbătoare