28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Refugiaţii ucraineni, daţi afară din hotelurile din Mamaia: „Stau cu geamul deschis şi 30 grade centrala”

31 martie 2023 р. | Categorie: Externe

Refugiaţii ucraineni, daţi afară din hotelurile din Mamaia: „Stau cu geamul deschis şi 30 grade centrala”
Proteste în stradă, în Mamaia Nord. Aproape 200 de refugiaţi ucraineni ar putea rămâne fără un acoperiş deasupra capului, după ce proprietarii hotelurilor în care fuseseră cazaţi i-au anunţat că nu-şi mai pot permite să-i întreţină. Aceştia nu şi-au mai fi primit banii de la stat de câteva luni, iar ca să primească alocaţia de la statul român, ar trebui să se angajeze. Mulţi se plâng însă că nu cunosc limba, scrie .

Aproape 200 de ucraineni, cazaţi în Mamaia Nord, riscă să ajungă să doarmă pe plajă. Proprietarii hotelurilor din zonă i-au anunţat că trebuie să părăsească locuinţele până la sfârşitul lunii. 

Coordonatoare: „Oamenii ăştia nu au alte variante decât să se întoarcă în localităţile care sunt sub bombe, ca să poată să moară eventual, pentru că altă variantă ei n-au.” 

În România refugiaţii ucraineni sunt obligaţi să se angajeze pentru a primi în continuare bani de la stat

Conform noilor propuneri de lege, refugiaţii ucraineni trebuie să îşi găsească locuri de muncă pentru a putea beneficia de 2.000 de lei lunar din paartea statului. Mulţi spun, însă, că nu se pot angaja pentru că nu cunosc limba. 

Coordonatoare: „Dacă statul român putea să facă un program adevărat de integrare, cum se face în Germania. În Germania te duci şi te învaţă limba, geografia şi istoria ţării, apoi te ajută să te plasezi la muncă.

De trei luni, proprietarii hotelurilor nu au mai primit banii alocaţi refugiaţilor prin programul 50-20, care presupune 50 de lei pe zi pentru cazare şi 20 de lei pentru hrană pentru fiecare persoană. 

Claudiu Matei, reprezentant hotel: „Le tot spunem de două săptămâni, s-au culcat pe o ureche, asta este. Nu avem ce să le facem. Sunt şi nişte cheltuitori mari. Adică stau cu geamul deschis pe 30 de grade centrala.

Din 109.000 de refugiaţi în România, doar 5.000 şi-au găsit locuri de muncă, de anul trecut. România cheltuieşte zilnic peste 350.000 pentru refugiaţii ucraineni.