03 iunie 2023
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Miracol divin! O statuie plânge cu lacrimi de sânge în Italia

6 martie 2023 р. | Categorie: Externe

Miracol divin! O statuie plânge cu lacrimi de sânge în Italia
O statuie a Fecioarei Maria din localitatea Trevignano Romano (Lazio) plânge cu lacrimi de sânge în fiecare zi de 3 ale lunii, de aproape cinci ani este un adevărat miracol ce nu poate fi lămurit. O comisie diecezană va fi creată special pentru clarificarea acestui fenomen miraculous. Episcopul de Civita Castellana, Monseniorul Marco Salvi, care păstorește credincioșii din localitatea, a explicat că această comisie va face o „investigație preliminară” a statuii cumpărate din localitatea Medjugorje (Bosnia Herțegovina) de un cuplu italian și adusă în Trevignano Romano, după cum relatează La Repubblica citată de rotalianul.com
La 3 martie, statuia Fecioarei Maria a plans din nou. Clarvăzătoarea Gisellei Cardia, o femeie în vârstă de 53 de ani, a spus că astfel Fecioara Maria și-a transmis mesajul sutelor de credincioși adunați pe minunatul platou cu vedere la lacul Bracciano, devenit în ultima vreme un fel de sanctuar. Ea pretinde că vorbește cu Fecioara Maria iar sutele de credincioși, care vin cu autobuzul din afara localității, sunt convinși că femeia poate intra în legătură cu divinitatea.

Luând conducerea eparhiei în urmă cu o lună, episcopul Marco Salvi a precizat: „Sprijinul meu a fost întotdeauna pentru mătănii, nu pentru aparițiile despre care nimeni nu a vorbit vreodată. Sunt aici de o lună. Înființez o comisie eparhială de cercetare prealabilă cu scopul de a face lumină asupra fenomenului”. Biserica Catolică este foarte precaută cu privire la acest fenomen și încă nu s-a pronunțat. Fenomenul însă atrage atenția și rugăciunile unui număr din ce în ce mai mare de pelerini care, o dată pe lună, se adună în rugăciune.