29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Cu lacrimi în ochi şi bucurie în suflete, unii sprijiniţi în cârjă, românii din Pasat au mulţumit României pentru ajutorul umanitar atât de necesar: “Mulţumim României noastre scumpe pentru darul împărătesc, că nu uită de noi, românii înstrăinaţi!”-

20 august 2022 р. | Categorie: Noutăţi

DAR ÎMPĂRĂTESC PENTRU ROMÂNII NEVOIAŞI DIN UCRAINA

Cu lacrimi în ochi şi bucurie în suflete, unii sprijiniţi în cârjă, românii din Pasat au mulţumit României pentru ajutorul umanitar atât de necesar: “Mulţumim României noastre scumpe pentru darul împărătesc, că nu uită de noi, românii înstrăinaţi!”- 

Astăzi, aceste cuvinte de mulţumire, rostite cu lacrimi în ochi de oameni săraci şi bolnavi, le-am auzit de la fiecare roman din Pasat, Ţinutul Herţei, care a beneficiat de darul, pe bună dreptate împărătesc, din partea Guvernului României, dovadă că Ţara nu-şi uită copiii, în cadrul etapei a II-a a programului  de granturi inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, menit să sprijine românii din Ucraina în vreme grea de război.

Am lăcrimat alături de durerile şi necazurile confraţilor din această margine de Ţară, care sunt în suferinţă şi necesită ajutor, însoţindu-l pe diplomatul român, dl Nicolae-Dan Constantin, ministru plenipotenţiar în cadrul Consulatului General al României la Cernăuţi, misiunea consulară, în frunte cu dna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, întreaga echipă diplomatică, fiind activ implicată în sprijinul şi susţinerea comunităţii româneşti din Bucovina istorică.

Dl ministru Nicolae-Dan Constantin a amintitapelul competitiv de selecție a beneficiarilor de granturi pentru programul „Sprijinirea comunităților românești din Ucraina” lansat în luna martie curent, în contextul agravării situației de securitate din Ucraina, în consecinţa războiului nedeclarat, a fost lansat de conducerea DRP, de acest ajutor umanitar din partea statului român beneficiind etnicii români din regiunile Cernăuți, Transcarpatică și Odessa. Mulţumindu-le românilor din această margine de Ţară pentru că păstrează şi perpetuă spiritul românesc, diplomatul român a specificat că opt asociații nonguvernamentale și parohii românești din cele trei regiuni ale Ucrainei – 4 din regiunea Cernăuţi, 2- din Transcarpatică şi 2 din Odessa, unde locuiesc români, au beneficiat de granturi în cadrul programului „Sprijinirea comunităților românești din Ucraina”, valoarea totală de sprijin fiind de 1,3 mln. de lei, aproximativ 270 mii de dolari, menţionând că din cele 4 organizaţii din Ucraina, 2 beneficiază de granturi în valoare de 200 mii de lei, iar cele conduse de dl Iurie Levcic şi de părintele Pavel Paulencu  au câştigat granturi în valoare de 100 mii de lei.

Astfel, valoarea grantului acordat în cadrul Proiectului de DRP Parohiei Bisericii Înălţarea Domnului din Horecea,,condusă de părintele Pavel Paulencu, constituie 100 mii de lei, mijloacele băneşti fiind destinate achiziției de bunuri de strictă necesitate pentru familiile etnicilor români afectate de războiul din Ucraina din comuna Voloca- satele Hruşăuţi, Valea Cosminului, Pasat, suburbia cernăuţeană Roşa, Roşa Stânca,  or. Cernăuţi.

 Ieri, 19 august, dna Consul General Irina-Loredana Stănculescu şi părintele Pavel au distribuit ajutorul umanitar acordat de România conaţionalilor nevoiaşi la Roşa, iar astăzi, 20 august, românilor din Pasat, Ţinutul Herţa (unde locuiesc 99,9% de români), le-au fost repartizate 63 de pachete, bunuri în valoare de 1164 grn. 64 cop. fiecare -  produse alimentare şi de igienă personală.

Românilor în etate, grav bolnavi, părintele Pavel împreună cu dl ministru plenipotenţiar Nicolae Dan-Constantin  le-a repartizat personal la domiciliu ajutorul umanitar, cucernicul slujitor al altarului specificând  că „ajutorul umanitar nu e meritul meu, ci al României, a conducerii DRP pentru ajutorarea românilor nevoiaşi”, i-au cântat „La mulţi ani!” Magdalenei Iurcu, care îşi sărbătorea cea de-a 92-a aniversare de la naştere,  au intonat cântece bisericeşti cu nonagenarii Valeria şi Petru Iliescu, ultimul a contribuit esenţial la construcţia sfântului locaş de închinare din Pasat în cei 10 ani când paroh a fost părintele Pavel Paulencu.

Cu lacrimi în ochi şi bucurie în suflete (credeţi-mă, puţină bucurie au aceşti oameni oropsiţi, trecuţi prin ciur şi sită de destinul vitregit), românii din Pasat, unii sprijiniţi în cârjă, au mulţumit României pentru ajutorul umanitar atât de necesar. Maria Huţanu, invalid de grupa a II-a, care îngrijeşte de fiul său, tot invalid de grupa a II-a, cu lacrimi în ochi a mulţumit Patriei istorice: „Mulţumim pentru acest dar împărătesc, mulţumim că nu suntem uitaţi, mulţumim pentru grija mare ce ne-o poartă România”. La fel şi Toader Nedelcu, invalid de grupa a II-a, a adresat alese mulţumiri conducerii DRP, Consulatului General al României la Cernăuţi.

Părintele Pavel Paulencu, dnii Victor Apetrices, starostele satului, şi Toader Bilea, şeful Casei de Cultură din Pasat, ajutat la filmări de simpatica nepoată Iana, studentă la Colegiul de Drept din Cernăuţi, au adus sincere mulţumiri Guvernului României, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, dl Secretar de stat, ministrul Gheorghe Cârciu, şi dl director Radu Cosma, dnei Irina-Loredana Stănculescu, dl ministru Nicolae-Dan Constantin, tuturor celor implicaţi în implementarea acestui Proiect util pentru susţinerea şi ajutorarea românilor defavorizaţi din nordul istoric al Bucovinei.

Ne bucurăm şi noi pentru bucuria celor sărmani şi bolnavi. S-ar părea că un pachet de produse nu e chiar atât de mult pentru o familie, dar e foarte mult pentru aceşti oameni bolnavi şi săraci, care întreaga pensie trebuie s-o dea pentru medicamente. Da, pentru un preot, pentru un român care dispune de cele necesare, nu e mult, de aceea conducerea DRP a direcţionat acest important ajutor umanitar celor sărmani, în suferinţă, pentru care e „un dar împărătesc” ce le ajută să supravieţuiască cel puţin câteva luni de zile.

Mulţumim încă o dată României - Patriei noastre istorice, Guvernului României, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, dl Secretar de stat, ministrul Gheorghe Cârciu, dl director Radu Cosma, dnei Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, dl ministru Nicolae-Dan Constantin pentru implicarea în organizarea şi implementarea Proiectului„Sprijinirea comunităților românești din Ucraina” , atât de necesar comunităţii româneşti din acest colţ mioritic de Ţară!

Mulţumim că nu uitaţi de noi, românii înstrăinaţi nu din propria vină! Mulţumim pentru grija ce ne-o purtaţi!

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”

Fotografii „Zorile Bucovinei”