15 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Istoria - comoara noastră cea mai de preţ moştenită din moşi-strămoşi - Secretarul de stat Gheorghe Cârciu a participat la Festivalul Medieval MedievArtFest Ardud

25 iulie 2022 р. | Categorie: Noutăţi

În perioada 22 - 24 iulie a avut loc cea de-a zecea ediție a festivalului ce readuce la viață vremurile medievale, prin intermediul ordinelor cavalerești, al meșteșugarilor și al artiștilor prezenți, dansuri și cântece. Cei prezenți la eveniment au participat la o serie de ateliere meșteșugărești, demonstrații de luptă, dar și la spectacole pentru toate vârstele.

"Păstrarea și promovarea culturii naționale este și trebuie să rămână pentru noi toți o prioritate. Aceasta este, poate, cea mai mare moștenire pe care putem să o lăsăm generațiilor viitoare. Mă bucur să am posibilitatea de a participa la astfel de evenimente care deschid publicului o fereastră spre trecutul nostru istoric. Mulțumesc organizatorilor pentru implicare, devotament și pentru munca depusă în organizarea acestui festival, devenit deja o tradiție locală.” a declarat secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu.