28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, și-a botezat fiul (VIDEO)

4 iulie 2022 р. | Categorie: Noutăţi

Nicolae al României și-a botezat fiul în urmă cu două săptămâni, însă abia acum a publicat pe reţelele de socializare imagini de la eveniment. Fiul lui Nicolae al României şi al Alinei Binder s-a născut la 15 aprilie 2022 şi a primit numele Mihai, la fel ca străbunicul lui, Regele Mihai. Taina botezului a fost săvârsită la Catedrala Încoronării, monument simbolic având în vedere că aici a avut loc încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, în 1922. 

 În timpul slujbei, a fost cuminte și a plâns puțin, iar surioara lui mai mare, Maria-Alexandra, de aproape doi ani, nu l-a scăpat din ochi.

„Data de 18 iunie 2022 va rămâne mereu în inima familiei mele. În această zi, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia s-a săvârșit Taina Sfântului Botez fiului nostru, Mihai.
În urmă cu 100 de ani, la 15 octombrie 1922, a avut loc ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, la catedrala construită special pentru acest moment solemn. Faptul că fiul nostru a devenit creștin în aceeași catedrală unde străbunii săi au fost unși drept Regi ne onorează profund.
Mai mult, bunicul meu, Regele Mihai, a purtat titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Iată încă un element pentru care, împreună cu soția mea Alina-Maria de Roumanie, am dorit ca botezul strănepotului său să fie săvârșit la Alba Iulia, ținând legătura între trecut, prezent și viitor in acest loc cu o încărcătură simbolică deosebită.
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în această zi atât de specială, împreuna cu nașii noștri, Liviu și Simona Popescu, sora mea Elisabeta-Karina de Roumanie, cumnatul meu Mihai, socrii mei, Rodica și Heinz Binder și, nu în ultimul rând, mulțumim localnicilor pentru primirea călduroasă și pentru urările deosebite pe care ni le-au adresat!, a scris Nicolae al României pe Facebook.
La ieșirea din catedrală, tânăra familie a fost întâmpinată de o mulţime de oameni, dar și de un grup de copii în straie populare.
Petrecerea s-a ținut la un hotel de cinci stele din inima cetății Alba Iulia, care are o însemnătate aparte. 
 „Este o clădire veche de 300 de ani și are o legătură cu Casa Regală a României. Atunci când a fost deschisă această sală, primul care a luat masa aici a fost Regele Mihai și soția Ana”, a relatat Emanuel Drăgușin, responsabilul complexului arhitectural.

Sala regală a fost aranjată cu flori în nuanțe de albastru, iar meniul  s-a bazat pe preparate tradiționale. La aperitiv, caș proaspăt din zonă, gustări cu slănină de Mangalița, brânză de burduf şi telemea de Sibiu, iar la felul principal, mușchi de vită cu sos brun și sarmale cu mămăligă.

Dulciurile au fost simple - prăjitura cu mere şi coşuleţe cu dulceaţa şi spumă de nucă.