PE MOŞIA CRONICARULUI ION NECULCE VA RĂSUNA ÎNTOTDEAUNA DULCELE GRAI ROMÂNESC
6 decembrie 2013 р. | Categorie: Actualități
„PĂSTRĂM GRAIUL FRUMOS ŞI CURAT,
AŞA CUM NI L-A LĂSAT EMINESCU”
Din Boian la Vatra -Dornii,
Au umplut omida cornii
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte...
(Mihai Eminescu, „Doina”)
Satul Boian din raionul Noua Suliţă sau Marele Boian, cum i se spunea pe vremuri, este o veche vatră românească, renumită nu doar graţie locuitorilor săi harnici şi gospodari de frunte, iluştrilor şi excepţionalilor boinceni cu suflet mare de Român, precum sunt soţii Eleonora şi regretatul Vasile BIZOVI, Eleonora SFECLĂ, Pintilei BILEŢCHI, Vasile BOTĂ, printre care îndrăznesc să-i numesc şi pe primarul Gheorghe DEMENCIUC, pe Svetlana HAUCA, directoarea CIE „Gimnaziul din Boian”, care merită cu prisosinţă să se numere în pleiada acestor mari personalităţi, ci şi prin nemuritoarea „Doină” eminesciană, are legături de sânge cu Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Şi-apoi nu ştiu cum se întâmplă, însă acei care-s mai buni de gură şi sar cât de sus pot, ieşindu-şi din pene ca să-şi împace „patronii”, cu toate că sunt făţarnici şi chiar dacă nu se văd bine de la pământ, sunt văzuţi, auziţi şi, mai mult decât atât, sunt iubiţi, respectaţi şi consideraţi cei mai mari patrioţi, cu toată slugărnicia lor la doi sau chiar şi la mai mulţi stăpâni, iar omul modest, care îşi vede de treabă, îşi îndeplineşte cinstit datoria faţă de Neam, dar nu ţipă în gura mare, nu-şi afişează meritele, aşa şi rămâne în umbră.
Adevărul e că aici, în Marele Boian, întotdeauna m-am simţit ca acasă, ca în satul natal Hruşăuţii Volocii, probabil, într-o oarecare măsură, graţie şi soţului Nicolae, căruia îi datorez cunoştinţa cu aceşti adevăraţi Români din talpă. Şi reproşul consătenilor mei că sunt prezentă la manifestările de la Gimnaziul din Boian mai des decât vin în ospeţie la Voloca, nu sunt lipsite de temei. Să fiu sinceră, frumoasa baştină a soţului meu îmi este la fel de scumpă ca şi satul natal.
Or, faima localităţii o fac
oamenii şi încă dacă sunt conduşi de un primar ca Gheorghe DEMENCIUC, dedicat
cu suflet neamului său, sătenilor. Dar nici nu poate fi altfel, căci demnitatea
şi cumsecădenia îi e în sânge, o spun deschis
şi nu am frică să afirm astfel. Fostul director al CIE „Gimnaziul din Boian” e
primul gospodar din localitate, care a pus bine pe roate şcoala şi grădiniţa de
la Hliniţa, iar acum s-a apucat de şosele şi de reparaţia capitală a sediului
primăriei. În mare parte datorită şi dumnealui, care a fost susţinut de cei mai
mari patrioţi români locali, la 22 mai curent, cei 19 deputaţi ai Consiliului
Sătesc au votat în unanimitate Legea Ucrainei „Cu privire la principiile
politicii de stat în domeniul limbilor”. Astfel, Boianul, care are o populaţie
de 4664 de locuitori, 90% dintre care
sunt vorbitori ai limbii române, a devenit a treia localitate din raionul Noua
Suliţă în care Româna a obţinut statut de limbă regională şi are, conform
legislaţiei în vigoare, aceleaşi drepturi ca şi limba de stat, cea ucraineană.
Îndeplinind legea respectivă, la o ordinară sesiune din august curent, a fost
adoptată şi heraldica satului – stema şi drapelul localităţii ce ţin de istoria
neamului nostru, după cum a subtilizat primarul Gheorghe DEMENCIUC: „Bourul
istoric a fost în stema lui Ştefan cel Mare, însă există şi o altă versiune că
Boianul a fost un târg de boi, de aceea scutul şi reflectă capul de bour,
spicele de grâu simbolizează bogăţia, ramura de stejar – puterea, steaua
deasupra capului de bour e aspiraţia boincenilor la un viitor prosper.
Drapelul e Tricolor. Se ştie că steagul
lui Ştefan cel Mare a fost roşu, iar galben şi albastru e drapelul statului
ucrainean. Scutul are un vârf de zid de
cetate. Legenda spune că Bucovina a fost cândva o cetate. Cele trei cruci
simbolizează cele trei biserici din sat. Boianul nostru are o istorie foarte
bogată şi, conform documentelor de arhivă, a fost atestat documentar în 1428,
însă în nişte izvoare din România am descoperit că exista încă la sfârşitul secolului al XIV-lea. Aş fi
recunoscător, dacă aş putea afla date concrete privind prima lui atestare. Ştiu
că în România sunt vreo cinci localităţi ce se numesc Boianul Mare. Denumirea
istorică a satului nostru e Marele Boian. Distrusă de ruşi în primul şi al
doilea război mondial, iar populaţia deportată în neagră străinătate,
localitatea a renăscut, practic, din cenuşă. Boincenii sunt patrioţi, îşi
păstrează datinile şi limba. Păstrăm graiul frumos şi curat, aşa cum ni l-a lăsat
Eminescu”.
O ROMÂNCĂ A UCRAINIZAT ŞCOALA, IAR O UCRAINEANCĂ-ROMÂNCĂ VEGHEAZĂ FLACĂRA ROMÂNISMULUI
Gimnaziul din Boian-Hliniţa e una dintre cele mai modern dotate şi bune şcoli româneşti din ţinut. Instituţia întreţine legături de prietenie cu alte aşezăminte de învăţământ din Ţară, iar elevii obţin locuri de frunte la olimpiadele raionale, regionale şi panucrainene. Şi cu toate că şcoala din centrul Boianului demult s-a ucrainizat – o româncă a deschis cu câţiva ani în urmă clase ucrainene, iar o ucraineancă-româncă, mama căreia e „get beget ucraineancă din Mamaivţi, iar tatăl e get beget român băştinaş”, după cum personal ne-a mărturisit directoarea Svetlana HAUCA, bravo dumneaei, veghează flacăra românismului la CIE „Gimnaziul din Boian”, unde predarea disciplinelor se face în limba română.
„La Boian se vorbeşte în limba română. Cu toate că sunt şi părinţi ce doresc ca odraslele să înveţe în limba ucraineană, la gimnaziul nostru vin copii nu doar din Boian, ci şi din Lehuceni, Cotul Boianului, care se deplasează cu autobuzul şcolar. Din cei aproape 200 de şcolari, 28 sunt veniţi din alte sate vecine. Dacă copilul e deştept, cred, n-are importanţă că învaţă în română, căci şi ucraineana, limba de stat, o cunoaşte la perfecţie. Că avem elevi deştepţi, ne-o demonstrează şi cele 32 de locuri premiante la olimpiadele raionale şi cele 4 locuri de frunte, la olimpiadele regionale, dintre care două pe poziţia I la limba ucraineană (clasa a 8-a) şi limba română (clasa a 10-a). Cu trei ani în urmă, eleva noastră, Elina Dârda, a obţinut locul II la limba română, la Olimpiada Internaţională ce a avut loc în România. iar alta a fost desemnată cu premiul III la un concurs panucrainean. Astfel, absolvenţii noştri, care doresc să-şi continue studiile la instituţiile de învăţământ superior, nu au dificultăţi, susţin cu succes examenele de admitere, testarea externă la nivel înalt în limba de stat. Iar cu cât mai multe limbi cunoaşte, cu atât copilul e mai deştept. De altfel, şi copiii mei, şi ai lui Gheorghe DEMINCIUC, au învăţat în română la gimnaziu şi apoi şi-au continuat studiile la instituţii de învăţământ superior din Cernăuţi”.
Impresionaţi am rămas împreună cu oaspeţii din România – regizorii Anca Vlad şi Adrian VOICU – şi de condiţiile excelente, create pentru micuţii boinceni la grădiniţa Complexului Instructiv-educativ „Gimnaziul din Boian”, construită de firma locală „Izvoraşul”, condusă de întreprinzătorul Ion SIMINIUC şi inaugurată în ianuarie 2010. E mai mult decât un vis să frecventezi o asemenea grădiniţă confortabilă, poate că şi unica de un asemenea nivel înalt în ţinut, unde peste tot era scris în română şi, desigur, în limba de stat. La intrare ne-a întâmpinat „Bine aţi venit!”, iar la etajul doi, tinerele şi simpaticele educatoare, toate alese parcă pentru un concurs de frumuseţe, vegheau somnul dulce al micuţilor în dormitoarele calde şi confortabile, cu mobilier modern, covoare mătăsoase pe podea şi o curăţenie impecabilă.
„Avem 95 de copii din Boian, Mahala, Priprutie, care, de asemenea, sunt instruiţi în limba română. Pentru ca procesul de adaptare a micuţilor să decurgă mai uşor, organizăm diverse manifestări în comun cu elevii de la gimnaziu. O practică ce a devenit tradiţională încă de pe vremea când director era actualul primar e ca învăţătoarea care predă în clasa a 4-a, să aibă jumătate de salariu şi la grădiniţă pentru a-şi pregăti discipolii pentru şcoală”.
Or, dacă Marele Boian are asemenea persoane pline de demnitate naţională, nu-l paşte primejdia de ucrainizare. Să sperăm că pe moşia lui Ion Neculce va răsuna întotdeauna dulcele şi melodiosul grai românesc, curat ca lacrima izvoarelor, „aşa cum ni l-a lăsat Eminescu”.
F. NICHITA
