15 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Atenţie! Pentru refugiaţii sărmani care nu au automobile şi nu pot trece ca fulgerul prin Vamă, la aproape trei săptămâni de la izbucnirea războiului, au fost reluate cursele de linie dintre Cernăuți și Suceava

17 martie 2022 р. | Categorie: Noutăţi

Atenţie! Pentru cei sărmani care nu au automobile şi nu pot trece ca fulgerul prin Vamă, la aproape trei săptămâni de la izbucnirea războiului, au fost reluate cursele de linie dintre Cernăuți și Suceava

Cursele sunt operate de firma suceveană Ramiro, iar primul autocar a adus în România aproximativ 60 de personae - femei, copii și persoane în vârstă.

„Am reluat aceste curse de linie la cererea partenerilor noștri din Ucraina, care ne-au precizat că foarte multă lume este interesată. Marți dimineață, în autogara din Cernăuți erau peste 100 de persoane care doreau să vină spre Suceava. Din păcate, nu i-am putut lua pe toți, dar cursele vor fi operate zilnic”, a spus Dumitru Prichici, administratorul firmei Ramiro.

Persoanele care vin cu această cursă nu plătesc biletul de călătorie.

„Biletul costa o sumă modică, dar chiar și așa am decis să nu le luăm bani acestor oameni pentru că știm exact prin ce necazuri trec. Cursa va fi menținută atâta timp cât sunt solicitări și sper să putem ajuta un număr cât mai mare de persoane”, a mai spus Dumitru Prichici, transmite Monitorul de Suceava.