Încătuşat în lanţuri un neam întreg suspină şi plânge-n rugăciune smerita Bucovină - „Pe bunica Saveta au înjunghiat-o cu baioneta, desfăcându-i carnea de pe şold până la os…”

19 februarie 2022 р. | Categorie: Noutăţi

Ca şi majoritatea familiilor de români din Bucovina prădată şi înstrăinată de Ţară,  românii din Voloca au gustat din plin din „raiul” adus de bolşevici. „Ni se fac şi acum mari nedreptăţi, mai ales când ni se ucrainizează o şcoală. La Voloca, veche vatră răzăşească, spiritul neamului a învins. Toţi străinii care au fost aduşi de noua stăpânire bolşevică pentru a asimila populaţia au învăţat limba română, asimilându-se cu românii băştinaşi. Cu toate că românii, trăitori de veacuri ai acestor meleaguri ştefaniene, au avut multe de îndurat în consecinţa „eliberării” ţinutului şi apoi colectivizării.  Şi buneii Mariei Bojescu au trecut prin gura infernului stalinist”...

 

Providenţa a înzestrat-o cu har divin, dna Maria Bojescu din frumoasa şi legendara vatră de vrednici români, Voloca pe Derelui, cea care prin armonia şi vibraţia cuvântului matern dă viaţă nu doar Măriei Sale Poezia, ci posedă și un talent deosebit pe care-l fructifică prin  munca cu migală și dăruire – e una dintre cele mai măiestre brodeze cu mărgele din localitate, iar lucrările sale au menirea de a  fascina, de a bucura sufletul.

De altfel, vorba renumitului meu consătean, Artistul Poporului din Moldova Ioan Paulencu,  Domnul i-a dat har „cu carul”, nu ca la alţii – „cu paharul”: „Dumnezeu dacă-ţi dă un dar artistic şi îl primeşti cu drag, îţi mai dă cât poţi duce”. Dincolo de orice‚ Maria a fost miruită din cer cu darurile de a îmbrăca verbul matern în rime, de a da viaţă frumuseţii prin poezie, prin împodobirea, brodarea cămăşilor din pânză şi a catrinţelor cu mii de mărgele colorate, o adevărată artă. Astfel dă naştere celor mai frumoase şi  inedite veşminte – cămăşi şi catrinţele cu flori boiereşti, cu trandafiri, cu maci, gherghine etc., brodate cu mărgele, într-un cuvânt, costumului naţional – mândria volocenilor. Ce-i drept stilizat şi înfrumusețat, însă nelipsit de elementul ineditului, moştenit din străbuni. Şi dacă măiestria de a broda a învăţat-o, având în spate o bogată experienţă de viaţă, primul vers, dedicat scumpei sale măicuţe, l-a zămislit la vârsta de nici 12 ani, pe când era în clasa a 6-a la ŞM Voloca. De atunci multă apă a plâns bătrânul Derelui, cugetul şi inima i-au dictat, iar ea a aşternut pe hârtie versuri lirice şi patriotice, adevărate perle din comoara iubirii de Ţară, de Grai, de cele Sfinte ale Neamului.

 

BUCOVINA

Încătuşat în lanţuri,

Un neam întreg suspină

Şi plânge-n rugăciune

Smerita Bucovină.

Se zbuciumă ca frunza de plop în primăvară

Şi aşteaptă ca să scape de veşnica povară

Ca norii până la ploaie se zbuciumă poporul

Când „fratele mai mare” îl bate cu piciorul.

Uniţi în rugăciune, oftează tot mai greu

Şi lacrima speranţei o ştie Dumnezeu.

O ţară înstrăinată să plângă nu e bine,

Când îţi mănâncă câinii din strachină la tine.

Mâncarea e amară şi lacrima rău doare,

Aşteaptă iar să vadă un răsărit de soare,

Dar norii greu se mişcă şi marea-i tulburată.

O rază de lumină din neguri se arată,

Se aude peste veacuri strigăt de disperare.

Răbdarea noastră multă e pusă la-ncercare,

O rană sângerândă mai doare peste veacuri,

Când nu-s aflate încă a suferinţei leacuri.

Fereşte-te, străine, de-o mamă care plânge,

Că lacrima de mamă în două e cu sânge.

Nevinovatul sânge aşteaptă răzbunare

Şi idolii cădea-vor de pe-nălțimi în mare

Şi lanţurile grele şi sârma cea-nghimpată

Sor risipi cu toate, cu idolii deodată.

E prea greu să sui pe ziduri

Fără scară să priveşti

Cum mişună ca strigoii

Mici făpturi, dar omeneşti,

Ca să-i vezi cum se agaţă

De vreo frunză, de vreun pai,

Din tot sufletul o mână

De ajutor vrei să le dai.

Dar când greu te ţii şi-ţi pare

Că-orice vânt o să te ia

N-o mai faci şi te ţii bine,

Că ai rostul de-a cădea.

Îţi pui singur întrebarea,

Cum să faci să îi ajuţi?

S-ar  sui şi ei pe ziduri,

Dar sunt „mici” şi tare-s  mulţi.

 

PE BUNICA SAVETA AU ÎNJUNGHIAT-O CU BAIONETA, DESFĂCÂNDU-I CARNEA DE PE ŞOLD PÂNĂ LA OS

Dragostea de Grai şi Glie, de folclor, de costumul naţional, patriotismul şi hărnicia, talentata poetă şi meşteriţa populară cu mâini de aur, Maria BOJESCU din s. Voloca, le-a moştenit de la părinţi şi bunei, români adevăraţi şi gospodari de frunte ai comunei, care, ca şi majoritatea familiilor de români din Bucovina prădată şi înstrăinată de Ţară,  au gustat din plin din „fericirea raiului” adus de bolşevici. Or, cu acest amar în suflet, dar cu speranţa că vor trăi din nou în linişte şi pace în Ţara lor, şi-au sfârşit crugul pământesc buneii şi părinţii Mariei. Ce-i drept, românii din acest colţ mioritic străbun de ţară au avut marea îndrăzneală de a-şi păstra limba, tradiţiile şi datinile străbune, portul popular, de a nu se înstrăina de rădăcini.

Ni se fac şi acum mari nedreptăţi, mai ales când ni se ucrainizează o şcoală. La Voloca, veche vatră răzăşească, spiritul neamului a învins. Toţi străinii care au fost aduşi de noua stăpânire bolşevică pentru a asimila populaţia, şi cei, care s-au stabilit aici cu traiul mai târziu, au învăţat limba română, asimilându-se cu românii băştinaşi. Cu toate că nu puţini trăitori ai acestor meleaguri ştefaniene au avut multe de îndurat în consecinţa „eliberării” ţinutului şi apoi colectivizării.  Şi buneii Mariei Bojescu au trecut prin gura infernului stalinist.

„Bunelul Nicolae, tatăl mamei Agripina, a fost jefuit de „striboci”, de consătenii trecuţi în serviciul noii conduceri. Le-au luat totul ce aveau – pâinea, până şi cămăşile de pânză noi, cusute pentru Paşti, i-au lăsat goi. Iar pe bunica Saveta au înjunghiat-o cu baioneta, desfăcându-i carnea de pe şold până la os, când a încercat să se salveze, să sară peste fereastră. I-au desproprietărit apoi, luându-le la kolhoz grajdul mare, acoperit cu tablă, vitele şi pământul. Bunica s-a îmbolnăvit şi a zăcut un an paralizată, apoi a murit luni la Paşti, la fel precum mama, boala căreia  s-a tras tot din greutăţi şi amar. Bunica zăcea, când, în 1965, s-a născut fratele cel mai mic, Dumitru, cel de-al patrulea copil în familia noastră. Din cauza muncii grele pe lanurile kolhozului, neajunsurilor şi greutăţilor, căci îngrijea de bunica paralizată şi de 4 copii, mama s-a îmbolnăvit şi ea, a fost de 9 ori operată şi a decedat luni la Paşti. Acesta a fost „raiul” adus de sovietici în familia noastră. Cu toate că îngrijorează şi situaţia actuală. Viaţa s-a scumpit de câteva ori, iar Ucraina nu merge înainte, ci ca racul – înapoi. Nu destul că avaria de la Cernobyl a măcinat sute de vieţi omeneşti, la fel precum şi războiul din Donbas ce a răpit mii de oameni, dar ne doboară şi scumpirea zilnică, sărăcia, neajunsurile, căci cu pensia şi salariile mizere nu poţi să-ţi permiţi nici măcar strictul necesar.  Medicamentele sunt foarte scumpe şi preţurile la ele continuă să crească. Cum să trăiască un pensionar cu o mie şi ceva de grivne? Ar fi de dorit ca cei de la conducere să mai aibă grijă şi de populaţie. În ţara aceasta unul se distrează, nu încape în pene de bine, de bogat ce este, iar altul nu are nici ce mânca. Tineretul nu are unde lucra, din ce să trăiască? Ştim că într-un corp sănătos, se află şi un suflet sănătos. O ţară prosperă se bazează pe un popor sănătos, ceea ce astăzi nu putem spune despre ţara în care trăim”.

 

Adevăraţii patrioţi, iubitori de Neam şi Grai, păstrători fideli ai sacrelor valori naţionale, moştenite din străbuni, purtători de idei şi luptători întru perpetuarea  românismului pe aceste meleaguri sfinţite prin sângele bravilor arcaşi ai lui Ştefan cel Mare, sunt ţăranii de la sate, de la coda sapei, de la coarnele plugului, care iubesc România doar pentru faptul că e Patria lor istorică, Ţara moşilor şi strămoşilor lor. Ei poartă această dragoste ca pe o icoană sfântă în suflete şi-şi plâng în tăcere durerea. Se străduiesc să semene acel bob al iubirii faţă de cele Sfinte ale Neamului în inimile tinerilor vlăstare, ca sămânţa românească să crească, să înflorească şi să dea rod în sufletele urmaşilor, urmaşilor lor.

 Or, volocenii şi sunt acea semeţie de vrednici daci, care îşi păstrează nealterate Credinţa, Limba, Datinile şi Obiceiurile strămoşeşti, îşi înalţă vrerile şi îşi apără cu demnitate numele de Român pe un picior de plai mioritic de la poalele secularilor Codri ai Cosminului, în vecinătatea legendarei Dumbrave Roşii.

Maria BOJESCU, meşteriţa cu mâini de aur ce prin muncă cu migală naşte frumuseţi spirituale divine, e una din vrednicele volocence, care prin versurile sale patriotice, publicate în „Zorile Bucovinei”, în „Literatura şi Arta” etc.,  prin înfrumuseţarea costumului popular, face ca această sămânţă să dea muguri în orice suflet de român. A dat viaţă deja unui volum de cântece populare româneşti, cântece vechi, culese de la bătrânii satului, printre care şi iubitul său tată, un mare pasionat de muzică, doinea formidabil din fluier, de asemenea, unei plachete de versuri. De peste 25 de ani se dedică pasiunii brodatului cu mărgele. De când a însuşit arta broderiei, a brodat peste 30 de cămăşi şi peste 20 de catrinţe, trăistuţe şi icoane cu mărgele, 4 dintre care – cu chipurile Fecioarei Maria, lui Iisus Hristos, Sfântului Nicolae şi Măicuţa Domnului la vârsta de 3 anişori, la intrarea ei în Biserică, dăruindu-le sfântului locaş de închinare – Bisericii cu hramul Sfântului Nicolae din localitate.

ROMÂNUL, ROMÂN RĂMÂNE

La Voloca, unde limba română e la ea Acasă, iar copiii se nasc români, străinii veniţi şi stabiliţi aici cu traiul învaţă limba română şi o vorbesc la fel de bine precum românii băştinaşi, comuna fiind vestită în lumea întreagă nu doar prin meşteşugul rochiilor de mireasă, ci şi graţie dragostei faţă de Limba Strămoşilor, de Tradiţii şi Datini. Or, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei, aici locuiesc, de veacuri, adevăraţi iubitori de Neam şi Ţară, care au ştiut să menţină tradiţiile şi obiceiurile străbunilor.

În acest colţ de rai mioritic, comuna Voloca pe Derelui, bobul semănat din seminția dacă a dat rod cu o ploaie de talente strălucitoare printre care luminează efervescent steaua Artistului Poporului din Republica Moldova Ioan PAULENCU, care a dus cu el la Chişinău o părticică din inima scumpei sale baştine – cântecul şi folclorul. Iar cu câţiva ani în urmă a dat viaţă, cu susţinerea dragilor lui consăteni, unei inestimabile perle folclorice „Nunta străbunilor”, înaripându-şi visul, căruia i-au crescut aripi cu zeci de ani în urmă, desigur, nu fără ajutorul talentatei poete şi meşteriţe populare Maria Bojescu, prin osârdia căreia au fost selectate şi personajele documentarului. O mare iubitoare de tradiţii, de datini,  pasionată de cântecul popular, dna Maria şi-a rezervat în această peliculă rolul de bunică a mirilor, dând naştere  unor versuri sublime, înmănuncheate în prima sa culegere „ Oglinda sufletului”, în care-i pulsează trăirile sufleteşti, iubirea de Neam, autoarea fiind definită de consăteanul său Ioan Paulencu în „Literatura şi arta” ca fiind  „O perlă folclorică vie”.

Prin istoria de patimi

Au trecut demult străbunii.

Azi, prin vechile lor datini,

Păstrăm cinstea naţiunii.

 

Venetici din lumea-ntreagă,

De la răsărit de soare,

Nu-ncercaţi să călcaţi neamul

Şi istoria-n picioare!

 

Nu croiţi după plăcere

Istoria românească,

Nici sufletele zbuciumate,

Nici baştina strămoşească!

 

Nu ne-ameninţaţi cu frica

Pentru ziua cea de mâine,

Vorba voastră-i de nimica,

Românul, Român rămâne!

(Maria Bojescu, „Bucovina”)

Felicia NICHITA-TOMA