Şi după 81 de ani plâng lumânările în neuitare la Crucea Martirilor masiacraţi în Lunca Prutulu

^{Ocuparea criminală de către armata sovietică a teritoriilor românești – Ţinutului Herţa şi nordului Bucovinei –  foste părți ale Principatului Moldova independent, a Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, la 28 iunie 1940, după semnarea ruşinosului Pact  Ribbentrop-Molotov sau Pactul Hitler-Stalin (23 august 1939), nu le-a adus herţenilor şi bucovinenilor  raiul promis, ci lacrimi şi durere. „Eliberaţi” de Patrie şi nemaiputând suporta jugul străin, românii autohtoni au dorit să trăiască liberi în Ţara lor şi a străbunilor lor. Dorul de fraţii de după sârma ghimpată, trasată peste noapte de un regim barbar şi hrăpăreţ, şi setea de libertate, le-a strecurat în inimi speranţa de dăinuire pe pământ românesc. Astfel, în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, un grup de peste 400 dintre cei mai înflăcăraţi patrioţi din comunele Mahala, Boian, Ostriţa Herţei, Horecea, Ceahor, Corovia, Voloca etc., au pornit pe gheaţa Prutului spre Lunca Herţei, ca să treacă frontiera în România, neştiind că de-acum erau aşteptaţi de grănicerii ruşi şi că avea să-i pască aceeaşi soartă ca pe românii plecaţi spre Ţara lor de obârşie la sfârşitul lunii ianuarie acelaşi an. Doar 57 au avut norocul să treacă în România, 46 au fost arestaţi, ceilalţi au murit în chinuri cristice, cosiţi de mitralierele călăilor sovietici, înecându-se în apele însângerate ale Prutului.}

^{A doua zi, satrapii  bolşevici i-au forţat pe locuitori să sape 3 gropi pe malul Prutului şi să arunce cadavrele – şi pe cei morţi, şi pe cei vii, pe ultimii, militarii sovietici omorându-i cu patul armelor şi cu baionetele, drama românilor înstrăinaţi de Patrie continuând apoi cu deportările în Siberia, Kazahstan, Karelia, în gulagurile şi închisorile staliniste, în lagărele morţii de pe ţărmurile lacurilor Onega şi Ladoga, torturaţi, flămânzi şi goi, sfârşind în chinuri cristice, nerezistând calvarului.}

^{În primăvară, puhoaiele de apă au spălat malurile râului, iar în 1942, după ce s-au reîntors românii, a fost găsită doar o singură groapă cu 107 cadavre, fiind identificate după îmbrăcăminte, 38 de martiri au fost apoi înhumaţi în panteonul eroilor din comuna martiră Mahala, care cel mai mult a avut de suferit în consecinţa „eliberării” Bucovinei istorice.}

^{Moartea eroică a martirilor, sacrificaţi la altarul de jertfă al neamului românesc, a fost din nou comemorată printr-un pios omagiu la Lunca, unde  în 2016  a fost înălţată  o cruce a durerii de către dna Elena Nandriş, primarul de atunci al comunei Mahala.}

La 13 februarie, la Crucea martirilor de la Lunca, un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul Ţinutului Herţa, Pavel Dumitru,a oficiat un parastas  de pomenire a celor ce s-au jertfit pentru Neam,  la acţiunea de comemorare, organizată de conducerea CTU Herţa, viceprimar Emilia Matei, Societatea Golgota” (preşedinte Vasile Răuţ), cu un pios mesaj, un coş de flori tricolore, fiind prezent consilierul diplomatic Florin Stan de la   Consulatul General al României la Cernăuţi împreună cu soţia Viorica.

^{"Zorile Bucovinei"}