29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ŞEZĂTOARE DE SFÂNTUL ANDREI LA ROMÂNII DIN PĂTRĂUŢII DE JOS

13 decembrie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Astăzi sărbătorim Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, pe stil vechi. Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai susține şi acum că, în această zi lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”.
Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.

Există o mulţime de tradiţii şi credinţe de Sfântul Andrei.

În noaptea Sfântului Andrei, oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semănarea de grâu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod până la Crăciun - cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.

O altă superstiție legată de ziua de Sfântul Andrei  este că fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul bărbatului să le apară în vis, apelează la "făcutul cu ulcica", folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă "neîncepută", aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită. În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.

Agheasma și busuiocul erau și ele folosite în alungarea duhurilor rele, fiind utilizate, alături de usturoi, inclusiv la prepararea mâncărurilor, dar și în hrana pentru animale.

Românii din Pătrăuţi, moştenind de veacuri o asemenea vatră pitorească, întotdeauna au ştiut să muncească în sudoarea frunţii, dar şi să se n-veselească, le-au plăcut sărbătorile, cântecul, dansul popular românesc, au ştiut să-şi păstreze în lada cu zestre autenticitatea costumelor naţionale. Dar cea mai mare comoară a satului e Ansamblul de dans  „Mugurel”, condus de cele două albine, culegătoare de nectarul Graiului şi Datinii din tezaurul folcloric al neamului, care osârduiesc ca tinerii „Mugurei” să ducă gloria şi cinstea satului în lume –Larisa Chedic şi Natalia Balan. Înainte vreme, românii din acest colţ mioritic de Ţară se adunau la şezători, vrăjeau, mai ales fetele credeau în aceste superstiţii.

„Zorile Bucovinei”