25 iunie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Am o moarte şi vreau s-o trăiesc” - de 52 de ani poetul-martir, omorât bestial de sovietici, Ilie Motrescu, îşi trăieşte moartea, supravieţuind-o prin trăire

18 august 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Am o moarte şi vreau s-o trăiesc” - de 52 de ani poetul-martir, omorât bestial de sovietici, Ilie Motrescu, îşi trăieşte moartea, supravieţuind-o prin trăire, prin poezie. La 18 august se împlinesc 80 de ani de când pe cerul spiritualităţii româneşti din Bucovina trunchiată s-a aprins steaua celui ce avea să fie cel mai mare cântăreţ al unui neam de vrednici români, situat la poale de Carpaţi, în Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare – poetului Martir Ilie Motrescu din Crasna, asasinat de securitatea sovietică la doar 27 de ani pentru faptul că era într-adevăr mare patriot, devotat cu trup şi suflet Neamului, Patriei istorice - România. Ilie Motrescu a dispărut în fatala zi de 26 iulie 1969, când  turnase o ploaie torenţială, iar apele Prutului erau reci şi tulbure. Fraţii afirmau că s-au găsit martori oculari care au mărturisit că Ilie Motrescu, urmărit mai mult timp de colegul de redacţie, ideologul Mihai Brofman, susţinut de primarul din Crasna, Ilcenko, de preşedintele kolhozului, procurorul adjunct al regiunii, Karol Ianoş, miliţianul din Crasna şi alţii, a fost răpit şi dus în pădurea din cătunul Slatina, Crasna, torturat şi omorât în chinuri înfiorătoare, fiindcă nu a decedat după ce călăii ruşi l-au împuşcat, l-au zdrobit cu patul armelor, apoi  corpu-i  neînsufleţit şi însângerat a fost pus în portbagajul unui automobil, transportat şi aruncat în apele Prutului. În drum maşina s-a înfundat în noroi şi un căruţaş, la solicitarea ucigaşilor, a scos-o, în acest timp, capacul portbagajului s-a deschis şi omul a văzut cadavrul lui Ilie Motrescu. Căruţaşul a fost încarcerat, iar pădurarul, care a văzut omorul consăteanului, a fost ucis.

Trupul schingiuit al lui Ilie Motrescu a fost aruncat în apele tulburi ale Prutului, pescuit apoi şi îngropat într-o ladă cu feţi avortaţi într-o groapă din Cimitirul din Cernăuţi…


Poetul Ilie Motrescu a fost una din „cele mai valoroase figuri din poezia bucovineană”, „Poet al  adâncurilor labişiene”, cum l-a definit Mihai Cimpoi, Ilie MOTRESCU, care  „se desprinde din ceţurile legendei cu o figură înveşmântată în hlamida de neoromantic de alt Nicolae Labiş care şi-a scris poezia adâncurilor pe o paralelă înstrăinată a ţinutului carpatic”, şi-a trăit fatalul sfârşit, prevestindu-şi  prin poezie tragicul destin.

De când i se „prelinse steaua căzătoare”, de când a „cutezat spre larg cu-o zdreanţă de credinţă legată de catarg”, fiindu-i „aştrii călăuză şi valurile drum” s-au perindat 52 de ani. „Talazurile vremii vin şi trec şi nu mă mai înec…”, scria Poetul, zborul căruia, „falnic şi înalt ca uliul”, rămâne neatins ca şi gloria-i prin versurile-i strălucite ce conţin „însemnele marii poezii”. Or, regretatului poet-martir,  publicistului, folcloristului şi animatorului cultural, patriotului Ilie MOTRESCU din Crasna Putnei, cel care s-a sacrificat pentru continuitatea Fiinţei Naţionale,  devenit nu doar pentru neamul său de la poale de Carpaţi, ci şi pentru întreaga suflare românească un simbol al curajului şi semeţiei, un model de devotament, de sacră slujire Graiului şi Neamului, zborul vieţii căruia a fost curmat de iscoadele sovietice la doar 27 de ani, îi este „nesfârşită calea, cum apelor căderile şi valea”, pecetluindu-şi  premonitoriu nemurireaprin forţa magică a versurilor sale prevestitoare: „Talazurile vremii vin şi trec şi nu mă mai înec...”.

De altfel, ţinând cont de numeroasele manifestări şi evocări online, dar şi în presa scrisă din Bucovina istorică şi din Ţară, organizate în anul curent, dedicate poetului Ilie Motrescu, recenta expoziţie „ILIE MOTRESCU – 80 DE ANI DE LA NAȘTERE”,vernisată la Bucureşti  graţie dlui Laurenţiu Dragomir, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Patrimoniului – APP,  alta organizată de publicista, pr. Eleonora Schipor la Pătrăuţii de Jos, ultima – la Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna, satul natal al distinsului dispărut, care a rămas să trăiască prin poezie, putem numi anul 2021 Anul Motrescu.

Deşi moartea asasină a Poetului e învăluită încă în misterul tăcerii, puţină lumină s-a făcut în întunericul cruzimii asasinării poetului, chiar şi după căderea regimului sovietic, implicat direct în uciderea poetului şi nu suntem siguri că vom afla vreodată tot adevărul. Cel mai mare poet pe care l-a dat Bucovina, după cum afirma scriitorul Mircea Lutic, scria :  „Am o moarte şi vreau s-o trăiesc”. De 52 de ani Ilie Motrescu îşi trăieşte moartea, supravieţuind-o prin trăire, prin poezie.

Comemorat ani de zile la sediul ziarului „ZORILE BUCOVINEI” , unde a lucrat din primăvara anului 1967 până la 26 iulie 1969, când i s-a stins steaua vieţii, străpunsă de slugoii unui regim totalitar barbar, pe care munteanul cu suflet de român Ilie MOTRESCU, coborâtor din „semeţia dacă”, nu a putut să-l suporte în genunchi, ci s-a luptat înverşunat împotriva vitregiilor înstrăinării, împăcându-se chiar cu moartea, acţiunile consacrate distinsului Erou Naţional şi martir  al Crasnei, fiind organizate de „Zorile Bucovinei şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi, de data aceasta răvăşitorul eveniment a fost găzduit de Liceul cu predare în limba română din Crasna, la iniţiativa directoarei Larisa Bruja, cu susţinerea scriitoarei Eleonora Schipor şi a dluiLaurenţiu Dragomir din Bucureşti, moderatorul manifestării, evenimentul înălţându-se „între Pământ şi Dumnezeu” printr-o emoţionantă evocare a acestui fiu devotat al Crasnei, al Neamului Românesc, Eroului naţional, care, presimțindu-și sfârşitul pe care l-a trăit prin poezia sa cu toate fibrele simţirii, cu întreaga-i fiinţă dornică de tot ce e românesc,  a ales sacrificiul în numele Libertăţii, în numele Neamului.

Laurenţiu Dragomir, graţie căruia a fost adusă expoziţia de documente şi fotografii „ILIE MOTRESCU – 80 DE ANI DE LA NAȘTERE”, dedicată patriotului Ilie Motrescu şi vernisată în sala-muzeu din incinta Gimnaziului din Crasna, s-a referit la importanţa pentru istoria Crasnei, a românilor,  a documentelor expuse, mulţumind crăsnenilor că nu-şi uită eroii. Harnica şi osârduitoarea publicistă, profesoara Eleonora Schipor, cea care de-a lungul anilor  a valorificat moştenirea literară a poetului martir, s-a referit la apariţia unor volume consacrate Poetului, redactate de Domnia Sa. Iar dna Larisa Bruja, directoarea instituţiei de învăţământ le-a mulţumit dl ministru plenipotenţiar Nicolae Dan Constantin şi tuturor celor ce au găsit timp pentru al omagia pe poetul martir Ilie Motrescu.

Pe unda unei afinităţi elective, mulţumind sincer tuturor pentru că păstrează vie acea flacără a iubirii şi dăinuirii, pe care a aprins-o Ilie Motrescu şi care luminează peste tot creaţia poetului crăsnean, dl ministru plenipotenţiar Nicolae Dan Constantin, diplomat la Consulatul General al României la Cernăuţi, prezent la cinstirea patriotului crăsnean cu un coş de flori tricolore,  a evocat acea dragoste şi râvnă faţă de Ţară,  de veşnicele valori ale Neamului,  pe care le-a trăit cu sufletul şi le-a promovat, pentru care s-a sacrificat  poetul Ilie Motrescu. 

„Eu n-am Patrie, Ţara mea este departe, neputincioasă şi mică. A uitat sau nici nu-i pasă de mine. Mă adăpostesc pe la străini. Străinii nu mă înţeleg şi nu mă cred. Ai mei, fiind în altă parte, nici atâta…” , scria Ilie Motrescu la 13 iulie 1969, cu 13 zile înainte de asasinare.

Despre destinul tragic al poetului-martir, fotografia căruia, după asasinare, a fost smulsă cu tot cu hârtie din dosarul personal al lui Ilie Motrescu din redacţie, pentru ca să i se şteargă urma, a vorbit redactorul-şef Nicolae Toma, care e sigur că răul ce l-a dus la pierzanie pe tânărul patriot român, simpaticul crăsnean, talentatul poet şi viorist, a pornit atunci, cu 52 de ani în urmă, din colectivul redacţiei, din invidia şi ura unor colegi şi prieteni falşi, cerându-şi iertare pentru fapta lor mârşavă de trădători şi vânzători de neam. Dar oricum, mai devreme sau mai târziu, fiecare îşi primeşte răsplata după faptă. Păcat  că târziu de tot înţelegem acest lucru. Cred că mulţi dintre acei implicaţi în uciderea poetului şi-au primit demult răsplata.

Prin  credinţa moştenită din străbuni,  prin tot ce a creat patriotul Ilie Motrescu în scurta, dar rodnica sa viaţă, testamentul poetului  dăinuie prin copiii fraţilor, nepoţi şi strănepoţi. Adunaţi la omagierea ilustrului lor predecesor, nepoţii şi strănepoţii – Vasile Popescu, Ana Andriuc, Rodica Barbuţă, Vasile Bărbuţă, au fost prezenţi cu amintiri frumoase, dar triste, prin recitarea versurilor din creaţia ilustrului lor înaintaş demonstrând că nu l-au uitat, că îl port în suflet şi îl iubesc.

Îmbrăcaţi în autenticul costum naţional, frumoşi, demni de admirat, cu voci dulci ce tulbură şi-alină, strănepoţii poetului martir Parascheva şi Pavel Andriuc ne-au impresionat prin recitarea versurilor din creaţia lui Ilie Motrescu, prin rime revărsate în armonii divine pe strune de vioară şi trompetă, parcă dorind să-i vindece prin cântec poetului-martir dorul „curat în conştiinţă ca limpezimea zării...” .

Alături de prinosul  de mulţumiri, adus Excelenţei Sale, dnei Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, ministrului plenipotenţiar Nicolae Dan Constantin, pentru  faptul de a se uni cu noi, românii din istorica provincie a României, în lacrima durerilor şi bucuriilor naţionale, redactorul-şef Nicolae Toma, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, dar şi jurnalista Felicia Nichita, le-au alăturat şi pe cele adresate dnei directoare Larisa Bruja pentru organizarea emoţionantei sărbători de cinstire a eroului crăsnean, scriitoarei Eleonora Schipor pentru neuitarea şi omagierea înaintaşilor, dar şi pentru emoţionantele, evocativele articole trimise pentru site-ul publicaţiei online „Zorile Bucovinei”, dnei Mariana David, rudelor şi tuturor celor care au contribuit la organizarea manifestării de omagiere  a poetului Ilie Motrescu.

Felicia NICHITA a ţinut să releve  trădarea poetului de către cei mai „buni prieteni”, care i-au intrat în suflet  cu viclenie, apropiindu-i sfârşitul, care îl invidiau pentru că era un tânăr chipeş, cu corp de atlet, iscusit şi talentat în toate, evocând şi drama familiei Motrescu, după asasinarea lui Ilie, de frica autorităţilor, consătenii i-au întors spatele  – toţi membrii ei fiind consideraţi „duşmani” ai puterii sovietice, conştientizând că, într-un timp foarte scurt  de numai 27 de ani, Ilie Motrescu a reuşit să facă cât alţii într-o viaţă de om - ne-a demonstrat cum trebuie să luptăm, devenind astfel nemuritor şi veşnic, că prin viaţa şi faptele sale demne, dedicându-se unei idei şi cauze sfinte în Bucovina, poetul devine un reper de unde putem pleca pentru a clădi adevărul. Şi-a sacrificat la altarul Credinţei şi Cauzei Naţionale nu doar viaţa, dar şi sufletul prin ceea ce a scris, ce a făurit, prin ceea ce ne-a lăsat ca moştenire spirituală - un patrimoniu care vine din Crasna, de la Rădăcina carpatină a Neamului. Reînviind crâmpeie dureros de triste, amintiri ale colegilor de breaslă de la manifestările organizate la redacţia ziarului „Zorile Bucovinei”, dar şi momente frumoase de prietenie, de petreceri la nunţi şi hramuri, de nopţi petrecute în discuţii aprinse cu prietenii (care apoi l-au vândut pe 3 arginţi), referitoare la Fiinţa Naţională, la Libertate, la Eminescu, la Unire cu Patria-mamă, cu câtă demnitate şi ingeniozitate crăsneanul îşi apăra ideile şi crezul, s-a referit la momentele dramatice înfiorătoare când, după cum povestea scriitorul Dumitru Covalciuc, dar şi regretata soră a poetului Maria, Ilie Motrescu a fost omorât de securitatea sovietică în pădurea Crasnei, transportat în portbagajul unui automobil şi aruncat în apele tulburi ale Prutului, pescuit apoi şi îngropat într-o ladă cu feţi avortaţi într-o groapă din Cimitirul din Cernăuţi.

Cei 8 fraţi Motrescu au rămas de mici orfani de tatăl Ion, părintele fiind luat cu forţa de „eliberatori”, în 1944, la muncă silnică la Finlanda, în lagărul morţii de pe ţărmurile lacului Onega, iar în 1945 decedând de foame şi ger în neagră străinătate, tot de mâinile satrapilor sovietici a fost omorât şi bunelul care a protestat împotriva deportărilor. Deşi erau timpuri grele după război, maică-sa, femeie înţeleaptă şi vrednică, rămasă văduvă – cel mai mare copil avea 12 ani, iar cel mic – 4 luni, a ştiut cum să-şi crească şi să-şi educe odraslele ca să fie  vrednice de străbuni, să le poarte în şcoli înalte ca să aibă o viaţă mai bună. Lovitura fatală a venit pe neaşteptate, când, la 7 august 1969, au fost înştiinţaţi de un colaborator al „Zorilor Bucovinei”, unde Ilie activa de doi ani, că s-a pierdut, cu toate că el „dispăruse” încă la 26 iulie. Se zvonea că a fugit în România, în Iugoslavia...Au bătut pragurile procuraturii şi organelor de stat, dar, în zadar, se alegeau doar cu promisiuni şi minciuni, apoi chiar cu prigoana familiei, fraţii pedagogi Ştefan, care a fost încarcerat, Nicolae şi Mariei, acuzaţi de călăii bolşevici şi chiar de unii consăteni, care le-au întors spatele, fiind consideraţi şi ei duşmani ai poporului sovietic.

Ilie a dispărut în fatala zi de 26 iulie 1969, când turnase o ploaie torenţială, iar apele Prutului erau reci şi tulbure. Fraţii afirmau că s-au găsit martori oculari care au mărturisit că Ilie Motrescu, urmărit mai mult timp de colegul de redacţie, ideologul Mihai Brofman, susţinut de primarul din Crasna, Ilcenko, de preşedintele kolhozului, procurorul adjunct al regiunii, Karol Ianoş, miliţianul din Crasna şi alţii, a fost răpit şi dus în pădurea din cătunul Slatina, torturat şi omorât în chinuri înfiorătoare, fiindcă nu a decedat după ce călăii ruşi l-au împuşcat, l-au zdrobit cu patul armelor, apoi  corpu-i  neînsufleţit şi însângerat a fost pus în portbagajul unui automobil, transportat şi aruncat în apele Prutului. În drum maşina s-a înfundat în noroi şi un căruţaş, la solicitarea ucigaşilor, a scos-o, în acest timp, capacul portbagajului s-a deschis şi omul a văzut cadavrul lui Ilie Motrescu. Căruţaşul a fost încarcerat, iar pădurarul, care a văzut omorul consăteanului, a fost ucis. Nu se cunosc nici împrejurările în care colegul şi prietenul Ion Ţâbuleac a dat de urmele lui Ilie Motrescu, aflând cum că s-a înecat în apele Prutului, fiind îngropat în Cimitirul din Cernăuţi. Deshumat apoi, amicii  i-au însoţit corpul neînsufleţit, schingiuit în torturi cristice de organele de atunci a noii stăpâniri, pe jumătate putrezit, în drum spre Crasna, unde înmormântarea i s-a transformat într-o adevărată nuntă ca în „Mioriţa”.

Tot la prietenul Ion Ţâbuleac, care îi cunoştea toate tainele, au rămas manuscrisele Poetului şi tot el i-a pregătit pentru tipar  volumul de versuri „Hora Vieţii”, adresându-i distinsului dispărut şi familiei sale „SCUZE”, oare doar  pentru ... întârzierea apariţiei acestei culegeri?

Regretatul scriitor şi tălmăcitor Mircea Lutic afirma cu toată certitudinea că „Ilie Motrescu a fost un om deosebit, unic în familia Motrescu şi a scrisului bucovinean, dar şi în întreg spaţiul mioritic,  că el a fost poetul metaforei, un metaforist de anvergură, este autorul renumitei poezii „Semn” ce însumează şi titlul de blazon şi cel de emblemă. Creând în condiţiile vitregite ale înstrăinării, supravegheat ideologic, versurile lui conţin, evident, însemnele marii poezii pline de vigoare şi sugestivitate. Pământul străbun respiră în poezia lui Ilie Motrescu cu sângele spiritelor strămoşilor, care planează deasupra mormintelor. Acest pământ a născut şi va naşte poeţi înzestraţi, iar printre cei trecuţi în nemurire e şi Ilie Motrescu, zborul căruia a fost curmat de tragicul moment al dispariţiei premature din viaţă şi intrării lui în nemurire. În cei 45 de ani de nemurire cel mai mare poet pe care l-a zămislit Bucovina, Ilie Motrescu,  putea să creeze opere de mare valoare artistică”.

Sub muntele bătrân şi-mpădurit

molizii grei se prăbuşesc în mit,

străbunii mei se prăbuşesc şi ei

cu  vremile de-a valma peste zei.

Şi-aşa convin din coame de Carpaţi

se-ntunecă genunea de bărbaţi

scoborâtori din semeţia dacă

se luptă-aici cu moartea şi se-mpacă.

Până aici veniră să se-nfrunte

virtuţile romane cu cremenea de munte;

molizii tari şi brazii aici s-au prăbuşit

peste mânia turcului pocit.

Cu braţul vlăguit de grele arme

sub muntele acesta Ştefan doarme...

Sub muntele acesta neamul meu

răsare-ntre Pământ şi Dumnezeu.

(„Semn”, Ilie MOTRESCU)

Referindu-se la această poezie ce-l caracterizează pe Ilie Motrescu ca creator de atmosferă poetică autentică prin diverse mijloace artistice, Mircea Lutic subtiliza că „Poetul crăsnean n-a avut norocul de a avea un cercetător de amploare precum e harnicul istoric Nicolae Cârlan, care a scris o lucrare meritorie în spaţiul bucovinean despre Nicolae Labiş. Unica lucrare de valoare despre poetul Ilie Motrescu e cea a lui Ion Ţâbuleac. Un cercetător ce dispune de toate capacităţile necesare pentru a studia opera lui Ilie Motrescu şi de a scrie o lucrare meritorie despre Poet este  criticul literar Ştefan Hostiuc, doar el ar putea face o lucrare de  talia celei apărute la Suceava, redactate de Nicolae Cârlan”.

Părăseam această frumoasă şi pitorească aşezare românească, pornind  spre Cernăuţi, cu tristeţea poetului crăsnean în suflet, nu fără a vizita, la propunerea dlui ministru plenipotenţiar Nicolae Dan Constantin, Casa Muzeu „Mihai Eminescu” din curtea Bisericii, a cucoanei preotese Eufrosina Petrescu, unde cu 150 de ani în urmă, în drum spre Putna, s-a oprit şi a rămas peste noapte Marele Poet naţional Mihai Eminescu și Vasilică Morariu, cu un car de saci de făină, rugând-o  să coacă cozonaci pentru Serbarea de la Putna.Ce păcat că nu e îngrijită, că nu are un responsabil care să aibă grijă de ea.

Or, CASA_MUZEU „MIHAI EMINESCU”  DIN CRASNA necesită o urgentă renovare şi restaurare, pentru a fi păstrată ca  moştenire culturală pentru urmaşi.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”