28 iunie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

PURTĂTOR DE DATINI ŞI COMORI STRĂBUNE, ANSAMBLUL ETNOFOLCLORIC „ŢĂRĂNCUŢA” – „FETIŢE FRUMUŞELE, OCHIŞELE, PARCĂ-S TRASE PRIN INELE”- ŞI-A ETALAT ZESTREA PRINTR-UN REGAL SPECTACOL FOLCLORIC

13 iulie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Ingenios regizat şi moderat cu eleganţă, profesionalism, de Iurie Levcic, directorul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, consilier în Consiliul raional Cernăuți, graţie căruia Ansamblul Popular Etnofolcloric „Ţărăncuţa” din Marşiniţa, Noua Suliţă, purtător de datini şi comori străbune, care ştie să transmită cu inima şi sufletul cântecul popular românesc, ca el să persiste peste veacuri, a devenit cunoscut nu doar în regiunea Cernăuţi, Ucraina, dar şi pe alte meridiane ale lumii – în România – Patria noastră istorică, de unde nu o dată s-a întors încununat cu lauri, în Polonia, Ungaria,  la un festival din Germania, obţinând Marele Premiu, - regalul spectacol, dedicat  aniversării a 10 ani de activitate artistică a acestei formaţiuni folclorice îndrăgite, a adunat în sala mare a Casei de Cultură din Noua Suliţă un public rafinat, care ştie să preţuiască valorile, prieteni dragi, care au venit cu florile recunoştinţei pentru aceste flori ale Bucovinei- talentatele Ţărăncuţe - „fetiţe frumuşele, ochişele, parcă-s trase prin inele”, după cum personal afirmă prin cântec, din formaţia folclorică „Ţărăncuţa”, în lada cu zestre a căreia sunt păstrate cu pietate cele mai frumoase odoare, moştenite de sute de ani de la străbuni – costumul naţional, cântecul popular, dragostea pentru tot ce e românesc.

Dna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, le-a adus un dar domnesc, pe măsura Excelenţei Sale care ştie să preţuiască valorile autentice - a cumpărat toate florile cele mai frumoase - gladiole albe - dintr-un magazin din Cernăuţi, dăruindu-le cu dragoste şi preţuire „Ţărăncuţelor”, pentru cea mai mică – Anastasia Horoşeniuc, talentata nepoţică a dnei Sofia Roşca, solistă, compozitoare şi poetă dăruită cu har, a rezervat un coş de flori cu toate miresmele iubirii.

 Mesaje de felicitare cu ocazia aniversării le-au adresat dna Maria Nicorici, primarul comunei teritoriale unite Noua Suliţă, dl Gheorghe Nichitovici,starostele de Marşiniţa, dl Ruslan Domniţak, preşedintele Consiliului Raional Cernăuţi, însoţit de vicepreşedinta Ludmila Kuşnir, deputatul Vladimir Muntean, Mykola Şkrebleak, directorul Centrului Regional „Bucovina” din Cernăuţi, Ivan Petrosiak,  şeful Direcţiei în chestiunile Familiei şi Tineretului a ARS Cernăuţi, prezent şi cu un cadou muzical, Aliona Andrişciuc, preşedinta Sindicatului Secţiei de Cultură Noua Suliţa,care le-au dăruit florile recunoştinţei, desemnându-le cu Diplome de merit pentru activitatea culturală, din propriile creaţii le-au dedicat poezii poeţii Vasile Vascan şi Sergiu Bespalco ,  au urmat felicitările şefilor direcţiilor de cultură din raion şi regiune, altor susţinători şi prieteni dragi, admiratori ai talentului acestui îndrăgit grup folcloric - „Ţărăncuţa”.

Cu cadouri şi pioase mesaje de felicitare din care au prins aripi dragostea şi recunoştinţa faţă de aceste talentate, dăruite cu har „Ţărăncuţe” din Marşiniţa, au fost prezenţi  Vasule Bâcu, preşedintele Societăţii „M. Eminescu”, Lilia Govornean, preşedinta Asociaţiei Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, Felicia Toma, membră a Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, care a avut un cuvânt de gratitudine pentru participarea „Ţărăncuţei”, în deosebi a cântăreţei şi poetei Sofia Roşca, la mai toate manifestările organizate de „Zorile Bucovinei”, redactorul-şef al căreia, Nicolae Toma, a rezervat un cadou special pentru talentata Sofia Roşca, graţie căreia manifestările, cu participarea Domniei Sale ca poetă şi interpretă, organizate în Casa Limbii Români a redacţiei, purtau un suflu naţional şi mai înălţător.

A fost cu adevărat un spectacol regal de zile mari la care Marşiniţa şi-a etalat cele mai veritabile talente – Ansamblul Etnofolcloric „Ţărăncuţa”,cu talentatele şi neîntrecutele soliste Sofia Roşca şi Anastasia Horoşeniuc, care ne-au purtat timp de câteva ore  pe valul înalt al muzicii populare şi a celei din propriul repertoriu, cu formidabilii dansatori cu foc în călcâi din Ansamblul„Mărţişor”, conducător artistic Ema Mândrescu, grupa mică a formaţiei amintindu-ne de pitoreasca sărbătoare a Sânzienilor, pe care au adus-o în scenă cu alaiul frumoasei  tradiţii româneşti , cu „Bujorii”, cu inegalabila cântăreaţă Natalia Andrieş,  tânăra Cristina Ceuca, Ana-Maria Vornic, discipola Şcolii Populare de Artă Cernăuţi, tânărul Marin Pădure, Ansamblul vocal „Lăcrimioara” din Rachitna, conducătoare artistică Oxana Buşuleac, etc. Şi aceasta datorită moderatorului,  îndrumătorului şi protejatorului Iurie Levcic, care se pricepe ca nimeni altul la organizarea, adunarea comorilor străbune în oaza românismului, în leagănul cântecului popular românesc.

Îi urăm „Ţărăncuţei” care încă e la o vârstă fragedă, zbor cu aripi tinereşti spre piscul muzicii populare, să nu li se ofilească”Ţărăncuţelor”- „fetiţe frumuşele, ochişele, parcă-s trase prin inele” - în obraji bujorii nici până la aniversarea de 100 de ani, alintând în suflet speranţa să le avem alături, în frunte cu inegalabila solistă Sofia Roşca, şi la următoarele evenimente, organizate de „Zorile Bucovinei”.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”