02 aprilie 2023
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

S-a încheiat ediția cu numărul 25 a Festivalului-concurs de literatură „Rezonanțe Udeștene”

7 iulie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Festivalul-concurs de literatură „Rezonanțe Udeștene”, ediția a XXV-a, s-a încheiat. Festivalul s-a desfășurat în perioada 21-30 iunie 2021, doar online. Această ediție, ca de un sfert de veac, a fost una extrem de bogată în lucrări, creații trimise de către iubitori și autori de poezie, proză sau reportaj. Așadar, s-au primit, în concurs, lucrări de la autori din București, Constanța, Galați, Prahova, Baia Mare, Târgoviște, Dorohoi, Dâmbovița, Ialomița, Slatina, Alexandria, Ploiești, Piatra Neamț, Focșani, Suceava, Botoșani, Rădăuți, Bacău, Onești, Sălaj, Târgu Jiu, Vaslui, Brașov, Dolj, Brăila. O acoperire națională și un volum foarte mare de muncă pentru juriu și organizatori.

Acest eveniment cultural este organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Crai Nou Suceava, Inspectoratul Județean Școlar Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Primăria comunei Udești, Asociația Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci” Udești, Biblioteca Comunală „Constantin Ștefuriuc” Udești. Concursul, la fiecare ediție, își propune să descopere, să sprijine și să promoveze noi și autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astăzi.

Rezultatele finale ale Festivalului-concurs de literatură „Rezonanțe Udeștene”, ediția a XXV-a, 2021

Poezie:

Marele Premiu „Magda Isanos” și premiul Revistei ”Bucovina Literară - Suceava

TIRON Laura – Galați

Premiul I

PĂTRĂUCEAN Constantin Andrei – Falcău – Suceava

Premiul II

BUCUR Alexandra Emilia – București

Premiul III

ȘULEA Adela - Suceava

Premiul ”Constantin Ștefuriuc”, oferit de cotidianul ”Crai Nou” – Suceava

BABEI Mihai – Botoșani

Premiul Revistei ”Hyperion” – Botoșani

PASANCIUC Ana - Suceava

Proză:

Marele Premiu ”Eusebiu Camilar”

BABEI Mihai - Botoșani

Premiul I

CRINTEA Maria Andreea – Constanța

Premiul II

ANGHEL Carmen Bernadeta – Piatra Neamț

Premiul III

CHIRILĂ Ionuț Zaharia – Galați

Reportaj:

Premiul I

HURJUI Clara Ioana - Suceava

Premiul II

UNGUREANU Paul Andrei – Suceava

Premiul III

ROȘIORU Anastasia - Suceava

O ediție cu un portofoliu de creații excepțional

Ediția din acest an, ediție care bornează un sfert de secol de existență, a fost una surprinzătoare. Foarte mulți ”pretendenți” la gloria literară și-au trimis lucrările lor, iar nivelul acestora a fost unul foarte ridicat, ce a necesitat o analiză riguroasă și de durată. Le mulțumim tuturor pentru încredere, iar noi mergem mai departe.

Ioan Manole