02 aprilie 2023
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Exterminarea în masă a evreilor - - 80 DE ANI DE LA GENOCIDUL HOLOCAUSTULUI

6 iulie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

Se împlinesc 80 de ani de la începutul genocidului împotriva populaţiei evreieşti din nordul Bucovinei şi Cernăuţi ce a fost cea mai mare crimă împotriva evreimii europene, organizată de Germania nazistă în anii celui de-al doilea Război Mondial.

În 1941, când Germania a început să se pregătească să cucerească noi teritorii înspre est, toate măsurile antievreiești s-au radicalizat. Unități paramilitare specializate, denumite Einsatzgruppen, au omorât circa două milioane de evrei în execuții în masă în mai puțin de un an. Până la jumătatea lui 1942, victimele erau transportate constant cu trenurile de marfă în lagărele de exterminare. Majoritatea celor care supraviețuiau „călătoriei” erau uciși sistematic (Wikipedia).

În scopul comemorării jertfelor Holocaustului, în Cernăuţi sunt planificate un şir de manifestări comemorative ce se vor desfăşura între 6-7 iulie curent. Una dintre ele e instalarea semnului comemorativ “Pragul memoriei”, la iniţiativa Muzeului Istoriei şi Culturii a Evreilor din Bucovina,  în apropierea str. Breanska, unde, în decursul lunii iunie 1942, pe teritoriul stadionului evreiesc al societăţii sportive “ Makkabi”, funcţiona centrul de adunare şi sortare a evreilor cernăuţeni înainte de a fi transportaţi la geto-urile din Transnistria.

Ceremonia oficială a instalării semnului comemorativ “Pragul memoriei” a avut loc astăzi, 6 iulie, pe teritoriul Centrului Cultural-artistic “Ivan Mykolaiciuk” din Cernăuţi, la care au participat şeful ARS Serhii Osaciuk, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Germaniei, conducerea oraşului, reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din regiunea Cernăuţi etc.

La pregătirea şi instalarea semnului comemorativ şi-a adus contribuţia organizatorică şi financiară Matthias Richter din Dusseldorf, Germania, prin proiectul  germano-ucrainean “80 de ani de la tragedia  de la Babin Iar”, unde în timpul celui de-al doilea Război Mondial au fost exterminaţi aproximativ 150.000 de evrei.

Amintim aici de Traian Popovici, primarul Cernăuţiului, în 1941, cu riscul propriei vieţi, dar şi al familiei sale, a salvat de la moarte, deportare în Transnistria, aproape 20.000 de evrei.

În memoria dr. Traian Popovici, care a salvat de la deportare aproape 20.000 de evrei, la 21 aprilie 2009, din inițiativa evreilor supraviețuitori ai Holocaustului, cu susținerea autorităților locale din Cernăuți, a fost amplasată o placă comemorativă din marmură neagră pe peretele fostei locuințe din Cernăuți a primarului Traian Popovici (strada Zankovetka nr. 6). La acest eveniment au participat Volodimir Kuliș, guvernatorul de atunci al regiunii Cernăuți,  dl. Dorin Popescu, consilier diplomatic, consulul interimar al României la Cernăuți etc. Scrisă în trei limbi: română, ucraineană și engleză, placa comemorativă omagiază personalitatea primarului Traian Popovici.

.Pentru atitudinea sa umană și curajoasă, în orașul israelian Tel Aviv i-a fost ridicat un monument, iar în anul 1969 statul Israel i-a decernat titlul, medalia și diploma de Drept între popoare, distincție acordată ne-evreilor care s-au comportat cu eroism, cu riscul vieții, familiei și avutului încercând să salveze evrei de genocidul Holocaustului și, implicit, Cetățenia de Onoare a Israelului.

În luna iunie 2002, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, Primăria Sectorului 3 a Municipiului București a schimbat denumirea străzii „Unității” în cea de strada „Dr. Traian Popovici”. În același an, a fost editat din inițiativa Fundației Dr. Wilhelm Filderman și cu sprijinul material al Ministerului Culturii și Cultelor, cartea de memorii a lui Traian Popovici, intitulată "Spovedanii" (în ediție bilingvă română și engleză).

Diana TOMA pentru „Zorile Bucovinei”