29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

La Cupca tradiţiile sunt păstrate cu pietate

2 martie 2021 р. | Categorie: Noutăţi

În condițiile actuale am pregătit o frumoasă expoziție la care și-au adus concursul învățătoarea de muncă Vera Bicer, dar și elevii diferitor clase, sub conducerea diriginților. În afară de mărțișorii confecționați am mai organizat o expoziție de ziare, broșuri, desene dedicate sărbătorii primăverii, Mărțișorului.

Câțiva elevi din clasele mijlocii au pregătit câte o poezie despre Mărțișor pe care au transmis-o online, iar noi i-am înregistrat, aranjând totul pe situl școlii, de care în permanență are grijă ca toate materialele să fie oglindite la timp, directoarea adjunctă pentru lucrul educativ Lidia Olar.

Cu câțiva ani în urmă am scos de sub tipar un buclet cu versuri despre Mărțișor, unde am selectat toate poeziile ce le-am găsit la acea perioadă, despre frumoasa sărbătoare de la începutul primăverii. Am întrodus în acest buclet, dar și le-am publicat prin ziare și reviste două poezii de ale mele. În cartea mea de versuri „Lumea miraculoasă a poeziei” aceste versuri au apărut și în variantă ucraineană, grație efortului depus de scriitoarea și traducătoarea ucraineană Maria Gulei.

Sincere felicitări tuturor bucovinenilor, tuturor colegilor mei cu prilejul sosirii anotimpului renașterii, multașteptatei primăveri. Să dea bunul Dumnezeu să fie o primăvară pe măsura așteptărilor noastre.

Eleonora Schipor, pedagog-organizatoare la CIE Cupca

Mărțișor

Cănd dau ghioceii-n floare,

Se prind la piept mărțișoare,

Roșu-alb – două culori,

Două blânde sărbători.

Eu mi-am prins la piept cu dor

Roșu-alb un mărțișor,

Și cu el la inimioră

Simt c-adie-a primăvară.

Luna martie de-acum

Iat-o pornită la drum,

Cu zâmbet și cu soare,

Și roș-albe mărțișoare.

Două culori

Când pajiștea-i toată-n floare,

Se prind la piept mărțișoare –

Roș-albe, două culori,

Două blânde sărbători.

Albul e seninul zării:

Și mârgeanu-nminunării,

Iar roșul văpaie este-a

Primăverii ce dă vestea

Că sosește timpurie,

Pe-o coamă de vânt, zburlie.

Luna martie de-acum

Voioasă-a pornit la drum,

Cu muguri plesniți  și soare

Și cu mândre mărțișoare.

Dor de Mărțișor

Mărțișor, Mărțișor,

Fir de aur, fir de dor,

Fir de dor și de lumină

Din frumoasa Bucovină!

  Mărțișor, Mărțișor,

Al Primăverii vestitor,

Mărțișor, Mărțișor,

Ah, ce scump odor!

Mărțișor, Mărțișor,

Te iubesc și te ador,

Și în prag de primăvară

Ești un mesager de-amor!

  Eleonora Schipor