29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

UN VENETIC SĂ NE ÎNVEŢE, PE NOI, ROMÂNII, A TRĂI?

7 octombrie 2013 р. | Categorie: Actualități

Ştim cu toţii învăţătura, moştenită de la înţelepţii noştri strămoşi, că rahatul întotdeauna pluteşte la suprafaţă. Şi dacă noi, românii, băştinaşi din Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, în pofida faptului că am fost răstigniţi de duşmani pe atâtea cruci, am fost şi suntem un popor blând şi poate chiar prea ascultător şi loial. Cu toate că destinul ne-a fost tragic, iar existenţa – fatală, fiind înrobiţi în repetate rânduri de străini, am învăţat să ne deprindem cu toate regimurile şi legile impuse de tirani, am răbdat cu capul sus toate insultele şi înjosirile, străduindu-ne să trăim în înţelegere şi armonie cu toate etniile conlocuitoare şi cu acelaşi răuvoitor, păstrându-ne însă demnitatea naţională şi graiul matern. Şi trebuia să se găsească un venetic, care să roadă ani de zile ca viermele în lemn în inima românului, înstrăinat de Ţară, să ne înveţe a trăi?

Nu l-am luat în seamă, precum o fac şi colegii noştri, jurnaliştii ucraineni, cu care colaboratorii ziarului nostru sunt în foarte bune relaţii, înţelegând că în tovărăşia unui om pizmaş şi răuvoitor, care se vinde pentru câteva grivne, n-ai ce porni la drum. Şi ne-au mai lăsat străbunii noştri o înţelepciune:  dacă  atingi rahatul, pute. Şi, desigur, nu l-aş fi atins, însă, ca şi Harap Alb din poveste, care n-a ascultat de sfaturile părintelui său să nu lege prietenie cu oameni spâni, am îndrăznit să încalc şi eu povaţa strămoşilor şi să-i spun acestui naţionalist ucrainean, înrăit pe români, care se străduieşte cu zel să ne demonstreze că românizăm satele noastre din rădăcină româneşti, să-şi vadă de bârna de sub nas. Să ştie o dată pentru totdeauna că  ziarul românilor din  regiune  nu e „Буковинські зірки” („Stele Bucovinene”), ci „ZORILE BUCOVINEI”, zorii speranţelor noastre, care a fost şi a rămas una din cele mai populare şi tolerante publicaţii româneşti din ţinut şi chiar din Ucraina. O dovadă elocventă fiind ecourile cititorilor şi abonaţilor. Că ziarul ce apără şi promovează valorile naţionale, care scrie despre durerile şi bucuriile conaţionalilor, despre aspiraţiile lor, nu poate fi o publicaţie „bârfitoare” şi „provocătoare”, cum o caracterizează el în  gazeta „Час”,  pe care  o conduce, în articolul „Кому і навіщо потрібні „Буковинські зірки” („Cine şi de ce  are nevoie de „Stele Bucovinene” (ultima e o tălmăcire incorectă a denumirii ziarului „ZORILE  BUCOVINEI”, n.a.) : „Ce preţ au un şir de publicaţii recente despre evenimentele ce au avut loc la şcoala din  s. Ropcea (şcoală românească, nota redacţiei noastre), raionul Storojineţ, unde părinţii au dorit ca odraslele lor să înveţe în limba ucraineană, iar o adunătură de duşmani ai Ucrainei, prin diverse mijloace, au încercat să împiedice iniţiativei părinţilor. În ziarul „Zorile Bucovinei”, situaţia respectivă, printr-un mod ciudat, a fost elucidată în articole sub şabloanele „ucrainizării şi asimilării...”. „Nu o dată a minţit această gazetă şi despre „presiunea” asupra românilor locali şi despre „ameninţările” la adresa lor, despre frica populaţiei româneşti şi chiar despre „stalinism” în Ucraina...”. „Urmează ca cineva, totuşi, să poarte responsabilitate pentru plasarea informaţiilor neadevărate, pentru provocarea duşmăniei între ucraineni, români şi moldoveni, pentru critica neîntemeiată şi învinuire” (ziarul „Час” din 26 septembrie curent)..

Oare când viaţa în Ucraina e atât de „veselă” şi „bună”, „stabilă” şi „prosperă”, când copiii ucrainenilor sunt obligaţi să înveţe rusa în loc de o altă limbă străină, când cei din conducerea Ucrainei nu cunosc limba de stat sau demonstrativ vorbesc în rusă, să nu aibă acest ultranaţionalist alte probleme, alte teme de discuţie, decât să-i ponegrească pe românii bucovineni, care n-au mers la el după borş, ci sunt la ei acasă? Or, nu poate bietul dormi din cauză că românii din Ropcea, localitate de la origini românească (bravo lor!), anul acesta au renunţat să-şi dea copiii în clase ucrainene? Iar ziarul nostru îi susţine şi-i îmbărbătează nu doar pe ei, ci şi pe alţi români  ca să nu-şi înstrăineze odraslele de limba strămoşilor,  întărindu-le tuturor convingerile că sunt români şi nu „moldoveni”, căci, după cum afirmă chiar savanţii  din întreaga lume, o astfel de limbă „moldovenească” nu există, ci doar limba română, îi povăţuieşte pe conaţionali să-şi instruiască copiii în graiul matern, însă  ca ei să înveţe la perfecţie limba de stat, cea ucraineană, pe care elevii deştepţi, cu toate că studiază în română, o cunosc la perfecţie, îndrumându-i pe tineri, şi nu numai, să nu-şi uite Ţara de origini şi să-şi iubească ţara în care trăiesc, să-şi respecte aproapele şi pe toţi cei din jur, să aibă demnitate naţională pentru ă fi şi ei stimaţi. Oare doar prin faptul că elucidează adevărul, „ZORILE  BUCOVINEI”, „întotdeauna interesantă şi tolerantă”, după cum scrie el,  a devenit  „o publicaţie radicală şi duşmănoasă, bârfitoare”? Oare majoritatea românilor şi ucrainenilor, alte etnii, să nu vadă, să nu simtă şi să nu ştie cât de „bine” şi „vesel” trăiesc de azi pe mâine? Oare acei mulţi bucovineni ce ne scriu, printre care şi ucraineni, mai ales, cernăuţeanul  Nicolai Hanchevici, să nu deosebească  binele de rău, adevărul de minciună? Să fi uitat oare unii dintre fraţii noştri ucraineni cât de mult au suferit împreună cu românii băştinaşi în consecinţa „eliberării” ţinutului bucovinean de călăii sovietici, şi dintre ei fiind mulţi  întemniţaţi, împuşcaţi şi deportaţi în neagră străinătate? Ori, poate şi această pagină sângeroasă a istoriei e tot o „minciună”, difuzată de „ZORILE  BUCOVINEI”? Ori,  naţionalistul  regretă după  timpurile staliniste? Să uitat chiar cum prin anii’ 90, ucrainenii, împreună cu românii, sub nimbul prieteniei, toleranţei şi armoniei interetnice, militau pentru independenţa Ucrainei, bucurându-se de trezirea naţională, chiar şi la referendumul respectiv au votat împreună pentru acest deziderat. Oare nu suntem şi noi cetăţeni cu drepturi egale ai acestei ţări? Şi-atunci de ce un venetic, care spune lumea, a studiat la filologia rusă a Universităţii Cernăuţene, iar acum a devenit mare „patriot” ucrainean,  să ne calce în picioare, să ne înveţe cum să trăim?

Noi, românii, în particular „ZORILE  BUCOVINEI”, nu ne-am implicat niciodată în problemele etniilor conlocuitoare, cu atât mai mult în cele ale ucrainenilor, să-i învăţăm cum să trăiască, pe ce cale s-o apuce, cum să se înstrăineze de Grai şi Neam. Nu i-am cerut, după câte ştiu, nici o povaţă acestui venetic, care cu atâta zel  le poartă românilor de „grijă”, ponegrindu-i cu orice ocazie şi învinuindu-i de românizarea şcolilor româneşti.

Aş dori să fac lumină încă într-o învinuire a ultranaţionalistului ce nu-i poate suporta pe românii băştinaşi din ţinut, fiindcă înţeleg că puţini ucrainenii sunt ca el –  nu scriu şi nici nu vorbesc nicicând de rău despre Ucraina, căci nu poţi ponegri o ţară. Scriu adevărul, care nu prea place multor, despre greutăţile, fărădelegile, sărăcia la care suntem impuşi din cauza corupţiei celor de la putere. Iar ţara, Ucraina, nu poartă nici o vină. Mai mult ca atât, noi nu-l trimitem să plece de unde a venit, în regiunea Ivano-Frankivsk, precum el pe noi, la Suceava sau la Bucureşti. Am fost şi suntem toleranţi chiar şi cu veneticii, nu coborâm la nivelul lor.

Felicia NICHITA-TOMA