21 octombrie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

волог.:

тиск:

вітер:

Parteneri media










LA CERNĂUŢI – O FLOARE ÎN NEUITARE LUI EMINESCU

15 iunie 2020 р. | Categorie: Eminesciana

Ne e dor de Eminescu ori de câte ori ne poartă paşii pe urmele veşniciei Poetului la Cernăuţi. Ne e dor de Eminescu de două ori pe an - când teii dau în floare şi când fulgii argintii îşi saltă horele în văzduh. Oare nu e prea puţin dorul de Eminescu?  Or, trist e când Eminescu este absolut uitat! În aceste timpuri nesigure, când vremurile tot mai greoi apasă peste fiinţa noastră naţională, iar furtunile destinului nostru vitregit tot mai aprig încearcă să smulgă rădăcina dulcii limbi române, când suntem neputincioşi în faţa nedreptăţilor care ni se fac, să nu uităm că noi, românii, îl avem reper pe Eminescu.

La 15 iunie, la Cernăuţi, precum şi pe întreaga planetă, românii trăiesc clipe sublime de cuminicare cu sufletul eminescian întru înălţarea spiritului românesc şi unirea lui cu Eminescu. Urmează, deci, să-i urmăm chemarea – „Unirea Românimei e visul meu de fier”. De altfel, nu dezbinaţi a dorit să ne vadă Eminescu, ci uniţi într-un singur crez şi ideal – cel al iubirii de Patrie, de Neam.

Cert, nu există iubire mai mare și mai sinceră pentru Eminescu decât în dulcea lui Bucovină, unde Eminescu se înalţă cu dorul românului înstrăinat. Aici, în Betleemul prunciei celui mai mare Poet român pe care l-a zămislit vreodată pământul vechii Dacii, iubirea pentru Luceafăr vibrează în unison cu trăirile şi dorurile eminesciene. Or, un popor nu poate trăi fără simboluri, fără speranţă în ziua de mâine.


La 15 iunie, în ziua când Mihai Eminescu se înălţa în divinul cerescului său cânt, la Cernăuţi, unde se mai aud paşii lui Eminescu,  steaua Poetului nostru naţional n-a luminat ca altădată, printr-un periplu strălucitor de manifestări,  ci a fost mai tristă, înrourată nu doar de lacrimile cerului, ci şi de tristeţea din sufletul nostru pentru clipa de graţie, pe care nu i-o putem aduce astăzi, precum pe deplin a meritat Luceafărul poeziei româneşti. I-am adus doar o floare în neuitare…, deşi prin freamătul iubirii din sufletul nostru şi şoaptele teilor ce-i străjuiesc nemurirea a prins aripi adevărul că Eminescu e tot ce avem mai scump, mai sfânt de la zidirea neamului încoace, e sufletul şi conştiinţa fiinţei noastre naţionale, speranţa în ziua de mâine.

Felicia NICHITA TOMA pentru „Zorile Bucovinei”