28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎN REGIUNEA CERNĂUŢI SUNT CEI MAI MULŢI INFECTAŢI cu CORONAVIRUS – 38 DE PERSOANE DINTRE CARE 6 COPII

24 martie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

În regiunea Cernăuți, la 24 martie curent, ora 12.00. au fost înregistrate 13 noi cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19, dintre care 6 copii având suspiciune de coronavirus, iar în Ucraina numărul lor a ajuns la 97. Deci, în total sunt 38 de persoane – 12 în Colencăuţi, 1 – în Hotin, 7 – în Brusnyţea, r-nul Chiţmani, 4 - Lujeni , 2- Cucurul Mare, 1 – Igeşti, r-n Storojineţ, 2- Zastavna, 1 – Iurkivţi, 1- Cameanca, r-n Hliboca, 1-Lucoviţa, 1-Toporăuţi, 2-or. Cernăuţi. Reamintim că a fost înregistrat un deces în consecinţa bolii cronice existente și un pacient s-a tratat.

Recent în Cernăuţi au fost aduse două tipuri de teste pentru depistarea coronavirusului, mijloace de protecție individuală și aparate de ventilare artificială a plămânilor. Șeful ARS Cernăuți, Serghii Osaciuk, a declarat că testarea bolnavilor se va efectua în fiecare zi, iar rezultatele cercetărilor de laborator vor fi cunoscute chiar astăzi, la 24 martie.

Cu coronavirus în Spitalul clinic nr 1 din Cernăuţi au fost internaţi 6 copii. De altfel, la tratament aici se află 14 persoane – 5 diagnosticaţi cu pandemie, ceilalţi cu suspiciuni de COVID-19. Două mame şi doi micuţi, detectaţi cu coronavirus la 17 martie, practic, s-au tratat şi aşteaptă rezultatele testelor.

Totodată, în Spitalul clinic regional în secţia de boli infecţioase se află 24 de pacienţi cu coronavirus sau suspectaţi de COVID-19. Toţi se simt normal, doar unul e la terapia intensivă.

Vă amintim că în ultimul timp în Ucraina s-au întors din străinătate peste 70 137 de cetăţeni . Cei care se întorc în țară sunt obligați să stea în izolare la domiciliu 14 zile. În caz contrar, riscă amenzi de până la 34.000 de grivne.

În dimineaţa zilei de 24 martie în Ucraina oficial erau depistaţi 84 de contaminaţi cu coronavirus la care s-au adăugat 13 în reg. Cernăuţi:

Regiunile Dnipropetrovsk – 2 cazuri;

Doneţk -1;

Jytomyr – 2 (unul letal);

Ivano-Frankivsk – 5(1 letal);

Kiev – 15 (10 în ultima zi);

Lviv – 2;

Ternopil – 2;

Cernăuţi – 38 (1etal, 1 bolnav s-a tratat);

Or.Kiev – 29.

Felicia NICHITA-TOMA pentru „Zorile Bucovinei”