
La 14 noiembrie, în Sala Roșie a Universității
„Yu. Fedkovyci” din Cernăuți a avut loc conferința științifică internațională
„Lecturile municipale Anton Kohanovski”, cu sprijinul Centrului Regional
Cernăuți pentru recalificare și formare avansată a angajaților organelor de
stat, organelor locale de auto-guvernare, întreprinderilor, instituțiilor și
organizațiilor de stat, Catedrei de Științe Politice și Administrație Publică, Fundației „Hans Seidel” din Ucraina și
Primăriei orașului Cernăuți.
La conferinţă au participat oameni de știință și experți din
Ucraina, Republica Moldova, Polonia și România. Din delegația experților români
au făcut parte Dobra Dorin-Mircea - doctor, profesor asociat, Facultatea de
Studii Europene, Cluj-Napoca, Universitatea Cluj-Napoca, Ungureanu Dănuț -
Institutul Național de Cercetări Economice, Costin Kiricescu al Academiei
Române de Științe, consilier al Centrului CEMONT pentru Economie Minieră (Vatra
Dornei, România), Simileanu Vasile Director Executiv la Asociația de
Geopolitică „Ion Conea”etc.
Scopul dezbaterilor a pus în lumină aspecte relevante privind
administrația locală și centrală, implementarea reformei administrative și a
integrării europene a Ucrainei prin modele de practici care funcţionează cu
succes în țările UE, prin adaptarea conținutului și formelor de activitate.
Conferinţa a fost inaugurată de către domnul Roman Petrișin,
rectorul Universității din Cernăuți.
Cu un cuvânt de salut a fost prezentă şi doamna Irina
Loredana Stănculescu, Consulul General
al României la Cernăuţi, care a felicitat organizatorii și participanţii la
acest eveniment şi a subliniat importanța conferinţei pentru Ucraina ca stat cu
aspirații europene, asigurând reprezentanții puterii locale de sprijinul și disponibilitatea
statului român privind reforma administrativă.