GRĂDINIŢA UNDE DOMNEŞTE DISCRIMINAREA, GRUPĂ ROMÂNEASCĂ FĂRĂ EDUCATOARE, IAR COPIII NU AU NICI CE MÂNCA PE SĂTURATE

La 23 august curent, s-a deschis cu fast, cu laude până la porţile cerului  din partea unor lideri români din Cernăuţi (cu poze multe pe Internet să se afle şi la Bucureşti că lucrează, că sunt mari patrioţi), grădiniţa ucraineană  «Зернятко»  (”Grâurel”) de pe str. Armeansk, cu 2 (?) grupe româneşti, pentru deschiderea căreia activiştii „au muncit” în sudoarea frunţii. Or, ne conducem după zicala: „Laudă-mă gură că ţi-oi da friptură”. Iar „friptura” vine după muncă.
Şi dacă sunt 2 grupe româneşti (iniţial pentru deschiderea grădiniţei româneşti, la solicitarea părinţilor, după câte ştiu, erau 100 de cereri), de ce atunci în grupa mică românească sunt mulţi copii ucraineni?  Mai mult, cele 2 grupe româneşti nici nu au statut de română, ci sunt deschise la cererea părinţilor. 
Copiii din grupa mare românească au rămas fără educatoare, din diverse motive ea fiind nevoită să se concedieze. O astfel de atitudine  nebinevoitoare  o simt şi copiii. Părinţii, care m-au iniţiat în problemele persistente, sunt îngrijoraţi şi de faptul că micuţii nu au nici ce mânca pe săturate – educatoarea  împărţea fiecăruia doar câte 2 linguri de hrişcă, iar dintr-un crenvurst –  la 4 micuţi.
O altă discriminare e că şi terenul de joacă a fost împărţit. Astfel micuţii fiind de pe acum separaţi unii de alţii – cei de viţă românească se joacă într-o parte a terenului, iar cei ucraineni – de altă parte. Oare nu e mai omeneşte, prieteneşte,  să se joace toţi împreună, astfel copiii românilor învăţând limba ucraineană, iar cei ucraineni – româna?

Părinţii sunt decepţionaţi, unii şi-au adus odraslele tocmai de la Roşa, căci nu o astfel de oază a educaţiei în limba maternă şi-au dorit pentru copiii lor, încercând singuri, fără ajutorul liderilor, să facă lumină în tunelul întunecos.
Felicia NICHITA-TOMA